Recenzie - Rusia, o ecuație complicată, de Armand Goșu

Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei (teză susținută la Moscova, în 1998), predă la Universitatea din București (din 2004) istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria diplomatică a Imperiului Rus și a URSS și evoluțiile politico-diplomatice din fostul spațiu sovietic. A fost director de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004) și cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române, până în 2001. De asemenea, a fost corespondent BBC la Moscova (1995-1998; 1999-2000) și redactor-șef adjunct (2005-2009) și redactor-șef (2013-2014) al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Consilier pentru fostul spațiu sovietic al ministrului de Externe Teodor Baconschi (2010-2011).

Autorul a mai publicat și alte cărți cum ar fi: Putin, obsesia imperiului; Euro-Falia - Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic; Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei, toate acestea făcând parte din categoria științelor umaniste care vizează fostul spațiu sovietic și actuala Federație Rusă. Operele autorului se adresează tuturor cititorilor interesați, pe de o parte, de fostul spațiu sovietic, iar pe de altă parte, de actuala Federație Rusă, precum și personajele cheie din această națiune.

Cartea Rusia: o ecuație complicată, este structurată în cinci părți care descriu într-o primă fază relația dintre România și Rusia, urmată apoi de Agonia regimului Putin, Ucraina, Republica Moldova și nu în ultimul rând despre Război. Toate aceste capitole au la rândul lor subcapitole pe care autorul le folosește ca pe anumite piese de puzzle pentru ca la sfârșitul fiecărui capitol, cititorul să reușească să fac acest puzzle/ o imagine de asamblu asupra subiectului abordat în respectivul capitol.

Partea I. Românii și Rusia

Fereastra către Răsărit deschisă de basarabeni

Prima parte a cărții este deschisă cu o întrebare relevantă a lui Lucian Popescu despre Cum de România, care a avut 200 de ani graniță cu Rusia și cu URSS, nu are experți pe Rusia?, așa cum cei din Polonia și Țările Baltice. Răspunsul fiind unul logic și argumentat din partea lui Armand Goșu care subliniază ideea conform căreia polonezii, balticii, finlandezii au făcut parte din Imperiul Rus iar implicit elită lor, aristocrația, viața culturală și universitară erau rusificate în bună măsură, în timp ce Basarabia a fost singura provincie românească integrată în Imperiul Rus și care nu au ocupat poziții înalte oficiale în Rusia cum o făcuse balticii, polonezii sau finlandezii.

Tot în acest subcapitol aflăm despre faptul că relația dintre Basarabia și România în perioada interbelică nu a fost una extraordinară: pe de o parte a existat lipsa de loialitate față de statul român (care nu a fost determinată de etnie ci de rezultatul unor decizii ale administrației românești din Basarabia), iar pe de altă parte avem lipsa empatiei, o neînțelegere profundă a specificului unor provincii intrate în componența Regatului Român, funcționarii și militarii români trimiși în Basarabia urmăreau să se îmbogățească, abuzurile poliției împotriva studenților basarabeni.

Un element relevant care mi-a atras atenția a fost acela că profesoarele de limba rusă erau de peste Prut, care au făcut școala în România interbelică (practic cunoșteau bine atât limba română cât și cea rusă) iar vârfurile acestei generații de intelectuali basarabeni (majoritatea fiind etnici români) au favorizat contactul dintre cultura rusă și cea română în revistele din Chișinău ce apăreau în 1930. După prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, Republica Moldova a devenit independentă, astfel cei mai buni experți au rămas la Chișinău, alții au plecat în Occident.

În cadrul acestui subcapitol, un aspect relevant care merită menționat este acela că există și țări care nu au fost în componența spațiului rus precum Cehia, Bulgaria, Norvegia, Suedia, Germania, dar care au un corp solid de experți în spațiul sovietic datorită faptului că aceste țări au trimis mii de tineri la studii în Uniunea Sovietică și i-au recrutat apoi pe cei mai buni dintre aceștia, pe când România nu a avut un număr atât de mare de tineri trimiși la studii la Moscova, fiind incapabilă de a avea experți.

În momentul vizitei lui George Bush în România, acesta a subliniat ideea că România reprezintă podul spre Rusia, astfel politicienii români au început să recruteze diplomați care să lucreze la podul spre Rusia dar erau insuficienți așa că au apelat și la moldovenii de peste Prut pentru a completa schemele din instituțiile românești.