Strategia militară. studii de caz - Operațiunea Suez, războiul de 6 zile, Pearl Harbour

Strategia militară s-a constituit într-o disciplină ştiinţifică în urma unui îndelungat proces de evoluţie a domeniului militar. Apărută în antichitate, strategia militară a fost considerată ca arta conducătorului de oşti prin care acesta dirija totalitatea forţelor şi mijloacelor militare necesare obţinerii victoriei, în lupta armată.

Strategia militară reprezintă totalitatea cunoştinţelor, principiilor, regulilor referitoare la conducerea războiului, dar care erau în general disparate şi insuficient sistematizate, pentru a putea fi constituite înntr-un sistem ştiinţific inchegat. Obiectivul şi conţinutul strategiei militare s-au conturat şi aprofundat abia în epoca modernă, ca rezultat al sintetizării unei ample experienţe dobândite în urma derulării unei multitudini de confruntări armate şi ca urmare a nivelului alert de dezvoltare a armamentului şi structurilor militare ale timpului în acea epocă.

Ampla dezvoltare industrială, revoluţia ştiinţifico-tehnică, alerta, utilizarea energiei nucleare în diferite domenii ale activităţii umane,inclusiv cel militar, cucerirea cosmosului şi folosirea acestuia în scopuri militare, dezvoltarea explozivă a electronicii şi informaticii sunt elemente care au redefinit conţinutul strategiei militare.

Conceptul de strategie este abordat astăzi într-un mod mult mai larg decât în trecut, acordându-se o atenţie sporită factorilor cu caracter politic, economic, ideologic şi a influienţei acestora asupra strategiei militare. Strategia este legată de o confruntare, de un conflict. Acolo unde nu există conflict, nu există strategie.

În lucrarea „Introducere în strategie”, generalul Andre Beaufre enunţă, într-un prim tabel, paisprezece tipuri distincte de acţiuni pe care le poate întreprinde un actor pe scena internaţională ]n cadrul unui conflict armat avansat :

1. A ataca - a urmări lovirea unei părţi slabe a adversarului;

2. A surprinde - a ataca o parte slabă care nu e atacată;

3. A simula – a ameninţa un punct vulnerabil ales astfel încât să l descopere pe cel pe care am vrea să-l atacăm în realitate;

4. A înşela – a ameninţa un punct slab şi a ataca altul;

5. A forţa – a atinge un puct slab în pofida opoziţiei adversarului;

6. A istovi – a forţa adversarul să-şi consume energia şi mijloacele pentru a-şi apăra punctele slabe;

7. A urmări – a se deplasa în condiţii care permit atingerea punctelor sale;

8. A proteja – a avea un dispozitiv care să acopere la timp punctele slabe proprii;

9. A se degaja – a schimba dispunerea proprie pentru a schimba atacul punctelor slabe prost apărate;

10. A para – a apăra un punct slab apărat;

11. A riposta – a atinge un punct slab astfel încât adversarul sa fie nevoit să renunţe la atacul pe care îl întreprindea;

12. A se eschiva - a plasa punctul slab atacat în afara loviturii inamicului;

13. A se desprinde – eschivă generală care poate duce chiar la abandonul obiectivului vizat;

14. A ameninţa – a adopta o dispunere a mijloacelor proprii care înseamnă a ataca un punct slab advers;

Generalul Beaufre ofera o definiţie lărgită a strategiei, ea prevazând recursul la toate mijloacele reale sau potenţiale, aflate la dispoziţia unui stat, în scopul protejării intereselor sale naţionale.

Pe de alta parte, Foch ofera o definitie mai plastica a strategiei militare. El defineşte strategia ca un sistem de expediente: „ Este cunoaşterea transportată în viaţa reală, dezvoltarea găndirii conducătoare, primitive după variaţiile mereu noi noi ale evenimentelor celor mai dificile.”

Foch a dezvoltat şi completat concepţia teoretică a lui Napoleon, adaptând-o noilor condiţii, determinate de dezvoltarea furtunoasă a armamentului şi a forşelor armate. Foch a formulat un sistem teoretic privind în special aspectele pur militare ale războiului modern. Limitele sistemului său rezultă din faptul că la baza lui stă o concepţe filozofică idealist-teoretică, o construcţie cu nuanţe mistice, voluntariste, care-l impinge pe Foch, în primă parte a vieţii sale, spre unilateral, spre absolutizări.