Un trimis al Majestății Sale-recenzie

Date despre autor: Daniel Cain s-a născut pe data de 19 decembrie 1972 în Bacău, fiind cercetător științific la Institutul de Studii Sud-Est Europene, cadru didactic asociat la Universitatea București (disciplina: Istoria Balcanilor) și secretar al părții române în Comisia mixtă româno-bulgară de istorie.

Volumul Un trimis al Majestăţii Sale: Nicolae Mişu a fost publicat în anul 2007 la Editura Anima, București fiind primul titlu de autor al lui Daniel Cain ceea ce face ca această lucrare să fie valoroasă cu adevărat. Volumul este structurat în patru mari capitole, după cum urmează:

- Diplomați și diplomație românească la 1900

- Nicolae Mișu, văzut de contemporanii săi

- Începuturile

- Agent diplomatic la Sofia

contiuând cu alte șase subcapitole:

• Ministru plenipotențiar la Viena

• Războaiele balcanice. Constantinopol și Londra. Prima conflagrație mondială

• Conferința de pace de la Paris

• Ministru al Curții Regale

• Sfârșitul

Cartea lui Cain reprezintă atât o monografie dedicată unei mari personalități diplomatice, cât și prezentarea unei epoci a diplomației românești și urmărește cariera diplomatică a lui Nicolae Mișu, diplomat de vârf al României Moderne a cărui activitate, desfăşurată peste trei decenii, începe în anul 1886 şi se sfârşeşte în 1919.

În primul capitol al volumului, Diplomați și diplomație românească la 1900, Daniel Cain prezintă începutul diplomației românești, când se formează un corp aparte al elitelor societății, cel al diplomaților. Diplomația este o activitate complexă, considerată atât știință cât și artă și este percepută ca o modalitate de a aplica inteligența și tactul în relațiile dintre state. Diplomatul ideal trebuie să dispună de o serie de calități precum precizie, calm, răbdare, modestie, bună dispoziție, loialitate, cultură, inteligență, curaj, tact, discernământ, prudență. Inițial, corpul diplomatic românesc era restrâns, însă se va lărgi pe măsură ce România are tot mai multe interese de susținut. Printre puţinii membri se aflau câţiva „iluştri intruşi”, cum îi numeşte Trandafir G. Djuvara pe intelectualii care se învoiseră să intre în Ministerul Afacerilor Străine, alături de ei lucrând persoane provenite dinspre cele două partide – liberal şi conservator – angajate pe criteriul politic. Deoarece diplomația este o profesie de prestigiu și nu una bănoasă, de multe ori aceasta necesita un nume și avere, funcționarii Ministerului Afacerilor Străine fiind evaluați în funcție de avere și nu de calități. Vara, unii dintre funcţionarii ministerului lăsau diplomaţia să aştepte până după terminarea treburilor câmpului, preferând să supravegheze personal secerişul. Autorul oferă în aceste pagini numeroase citate (uneori fragmente extrase din diverse statistici), lăsându-le mai ales pe ele să vorbească, prin intermediul cărora surpinde lumea diplomatică de la începutul secolului XX, menționând diplomați precum Nicolae Barbu Cantacuzino, Trandafir G. Djuvara, Ioan Gr. Ghica, Alexandru Iacovaski, Alexandru C. Sturdza, Gheorghe Rosetti-Solescu și alții.