Analiza unei regionale de cale ferată. Regionala Iași

Scurt istoric – aparitia Căilor Ferate Române

Secolul al XIX-lea a marcat începutul istoriei Căilor Ferate din România. Căile Ferate din România au o istorie de mai bine de 125 de ani. De-a lungul acestora, calea ferată a fost un motor al progresului tehnic şi uneori, chiar economic al societăţii. De asemenea, a fost un factor de stabilitate care, în mare măsura, nu a putut fi influenţat de curentele politice.

Începutul secolului al XIX-lea marchează naşterea căii ferate, adevărată aventura tehnică feroviară schimbând viaţa şi condiţiile existenţiale ale locuitorilor. O dată ce nu poate fi uitata: 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitată de tânărul bursier român Petrache Poenaru, care, în raportul său oficial, spunea printre altele: "Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi..."A fost primul român care a călătorit cu trenul.

La 20 august 1854 s-a inaugurat linia Oraviţa - Baziaş, denumită şi “Linia cărbunilor”, în lungime de 62,5 km, numai pentru transportul cărbunelui, aceasta fiind prima cale ferată construită pe teritoriul de astăzi al României. Directorul districtului minier din munţii Banatului, Gustav Granzsteim, prin memoriul său adresat Baronului Kubek - şeful Administraţiei Averilor Imperiale de la Viena - în anul 1845, atrăgea atenţia asupra importanţei economice a extragerii cărbunelui din zona Aninei. Aceasta era o importantă sursă de alimentare cu cărbune, la Baziaş, a liniilor de navigare pe Dunăre. La 31 octombrie 1846 Cancelaria de la Viena aproba planul de construire a unei căi ferate cu tracţiune cabalină, care să transporte cărbunele de la Anina la Oraviţa, ca şi construcţia fără întârziere a unei căi ferate normale de la Oraviţa pana în portul Baziaş de la Dunăre.

Între 1864 - 1880 în Principatele Române construcţia de drumuri de fier a început prin câteva linii construite de concesiuni străine: Barkley, Strousberg si Offenheim.

La 1 septembrie 1865, sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Guvernul Roman dă în construcţie companiei engleze John Trevor-Barkley, linia Bucureşti-Giurgiu, linie care a fost terminată la 26 august 1869.

Etapele dezvoltării liniilor ce fac parte din Regionala Iaşi

Regionala de cale ferata Iasi a fost infiintata in mai multe etape, in diferite perioade de timp. La 24 mai 1868 Statul Român încheie cu consorţiul Offenheim o convenţie pentru construcţia liniilor Roman – Iţcani, Paşcani - Iaşi si Vereşti - Botoşani, în lungime totală de 224 km. În decembrie 1869 se dă în circulaţie linia Roman – Iţcani, în iunie 1870 linia Paşcani - Iaşi şi în noiembrie 1871 linia Vereşti - Botoşani. Axele principale ale acestei regionale sunt Adjud – Suceava – Vatra Dornei, axa construită între anii 1871 – 1880, Paşcani – Iaşi, Tecuci – Iaşi si Bacău – Piatra Neamţ. Între anii 1881 – 1900 a fost contruită linia Dorohoi – Iaşi – Bârlad – Tecuci.

În prima jumatate a secolului XX, mai multe căi ferate au fost dublate, pentru a permite traficul simultan în ambele sensuri şi deci un trafic mai mare. Prima linie cu şină dublă fusese deschisă la 25 ianuarie 1895 pe distanţa de 14 km dintre Iasi şi Letcani, cu scopul de a facilita lucrările de construcţie a liniei Iaşi – Dorohoi.

După ce România a devenit o republică comunistă, în 1949, a avut loc o investiţie semnificativă în căile ferate. În această perioadă, căile ferate au fost considerate simbol al industrializării rapide a ţării sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Nicolae Ceauşescu. Pe lângă creşterea traficului feroviar şi al construcţiei de noi linii, în special în zonele rurale, electrificarea şi dublarea liniilor au ocupat un loc important. Diferite linii au fost de asemenea dublate, printre care şi linia Adjud – Suceava (1972-1975).

Linii secundare si principalele noduri feroviare ale Regionalei

Principalele noduri feroviare ale acestei regionale servesc la legătura axelor principale cu linii secundare. Nodul feroviar Bacău asigura legatura intre liniile magistralei 500, mai exact intre linia secundara 509 Bacău – Piatra Neamţ – Bicaz cu linia principala Bucureşti - Ploieşti - Buzău - Bacău – Suceava; tot în Bacău se poate face conexiunea între transportul pe cale ferată si cel aerian, de asemenea acest lucru poate este posibil şi la Iaşi. Alte noduri feroviare principale ce sunt întâlnite în această regională sunt Bârlad, Vereşti, Suceava. Prin intermediul nodurilor feroviare Iaşi, Paşcani, Leţcani, Podu Iloaiei se asigură o accentuată dispersie a transportului feroviar in perimetrul judeţului Iaşi, cel mai intens trafic înregistrandu-se pe tronsoanele Roman - Paşcani - Suceava (al magistralei feroviare Bucureşti - Ploieşti - Buzău - Bacău - Suceava - Vicşani spre Ucraina şi Polonia) şi Scânteia - Iaşi - Ungheni (al magistralei feroviare Bucureşti - Ploieşti - Buzău - Mărăşeşti - Tecuci - Bârlad - Vaslui - Iaşi - Ungheni spre Republica Moldova şi Rusia).