Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 830
Mărime: 5.92MB (arhivat)
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Minimundus - ”Lumea de la picioarele noastre”

(Locație: Klagenfurt - Austria)

Cei ce ajung în Austria, nu ar trebui să rateze ceva inedit, un parc al miniaturilor. E vorba de așa-numitul „Minimundus”, cea mai mare atracție turistică a localității Klagenfurt, din Austria.

Am avut și eu ocazia să îl vizitez pe parcursul unui circuit turistic care a cuprins și această zonă.

Inaugurarea acestui parc a avut loc pe 3 iulie 1959. În prezent, acolo sunt expuse 150 miniaturi care reproduc la scară mică cele mai vestite castele, turnuri, catedrale, monumente, palate din întreaga lume. E și motivul pentru care te simți ca și cum ai vizita într-un singur loc, ce e mai reprezentativ din punct de vedere turistic, de pe întreaga planetă.

Încă de la intrare te întâmpina o mini-fântână ce are în mijlocul ei un glob pământesc. E primul semn că aici sunt adunate cele mai frumoase obiective turistice din întreaga lume, toate în miniatură, repartizate strategic, astfel încât să fie admirate îndeaproape de fiecare trecător.

Fiecare miniatură are alături o plăcuță metalică, tip stativ, cu o poză a obiectivului, cu o localizare pe hartă și o minidescriere, în așa fel ca turistul să știe și să afle mai multe detalii despre ceea ce are în față.

E vorba de un parc bine îngrijit, un loc de recreere și o zonă cu foarte multe lucruri noi de vizitat. N-ai cum să te plictisești. Îți trebuie doar vreme bună și timp liber, pentru că totul e în aer liber și cere răgaz, spre a vedea parcul pe îndelete.

Orice român care ajunge la Minimundus trebuie să știe că acolo avem și noi o miniatură a unei clădiri reprezentative din România.

E vorba de miniatura Mănăstirii Curtea de Argeș, aflată la nr. 82 din numerotarea dată de cei care au înființat parcul.

Preview document

Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 1
Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 2
Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 3
Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 4
Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 5
Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Minimundus - Lumea de la picioarele noastre - Klagenfurt, Austria.doc

Ai nevoie de altceva?