Finanțe - politică de investiții

Seminar
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 23 în total
Cuvinte : 6798
Mărime: 52.35KB (arhivat)
Publicat de: Angelica Sandor
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

Generalităţi privind investiţiile

Investiţiile reprezintă o parte componentă a activităţii agenţilor economici care, în decursul activităţilor sale, alocă o parte importantă a profiturilor obţinute pentru modernizarea şi / sau extinderea afacerii.

Ne referim la investiţii în legătură cu o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani în vederea obţinerii unor profituri viitoare. În aspect economic, prin investiţii, în sens larg, se înţelege orice cheltuială bănească făcută cu scop profitabil.

În sens mai restrâns, prin investiţii se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru crearea de noi mijloace fixe, inclusiv înlocuirea celor uzate, cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea mijloacelor fixe existente, precum şi efectuarea de plasamente financiare cu scopul de a obţine profit.

O definiţie mai concretă este prezentată de P. Masse, care consideră că investiţia reprezintă o cheltuială actuală, certă, realizată pentru obţinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incerte. Definiţia autorului cuprinde câteva elemente obligatorii, esenţiale pentru identificarea unei investiţii, şi anume:

• subiectul investiţiei, reprezentat de cel care investeşte;

• obiectul investiţiei, reprezentat de activele reale sau financiare realizate în urma activităţii investiţionale;

• efortul, care reprezintă costul sau cheltuiala certă, actuală, adică efortul necesar pentru realizarea obiectului investiţiei;

• efectele, care pot fi economico-financiare, valorice sau sociale, politice, ecologice etc., aşteptate în viitorul apropiat sau mai îndepărtat.

Prin definiţia sa, savantul vede „investiţia” ca un fenomen complex cu o multitudine de determinante independente.

În orice situaţie se poate afirma că esenţa investiţiei derivă din ideea că investitorul renunţă la o sumă anumită de bani „astăzi” pentru unele profituri viitoare superioare, aşteptate „mâine” cu următoarele condiţii: (1) ca investiţia să fie integral recuperată; (2) profitul, generat de către investiţie să compenseze investitorul pentru refuzul temporar de a folosi mijloacele investite pe parcursul unui anumit interval de timp; şi (3) riscul, ce apare în urma incertitudinii obţinerii rezultatului final scontat, trebuie luat în considerare pe parcursul analizei oportunităţii de investire. Această definiţie are reflexie asupra tuturor categoriilor de investiţii, realizate de către persoanele fizice sau juridice, cele alocate pentru procurarea de acţiuni şi obligaţiuni sau imobile şi tehnologii noi.

Având în vedere că investiţiile se pot efectua sub forma activelor tangibile şi a celor financiare, pot fi distinse două mari categorii de investiţii, şi anume:

- investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti pentru procurarea de active fixe. Caracteristica de bază a acestora este implicarea nemijlocit în procesul de producţie, pentru constituirea activelor reale (achiziţionarea de bunuri, utilaje, întreprinderi - procurate în scopul sporirii stocurilor de producţie). Aceste investiţii sunt atât pentru obiective noi, cât şi pentru modernizarea celor existente;

- investiţii de portofoliu (financiare), care reprezintă procurarea de hârtii de valoare sau a altor active cu scopul de a obţine profituri sub formă de dobânzi (dividende), şi se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare, opere de artă, crearea unor depozite bancare, etc.

În afara celor două categorii de bază, reale şi financiare, menţionate mai sus, tipologia investiţiilor se poate prezenta după mai multe criterii de clasificare. Acest fapt este necesar în scopul planificării şi analizei investiţionale, deoarece permite efectuarea unor raţionamente importante care pot avea un impact informaţional evident asupra deciziei de investiţii.

Preview document

Finanțe - politică de investiții - Pagina 1
Finanțe - politică de investiții - Pagina 2
Finanțe - politică de investiții - Pagina 3
Finanțe - politică de investiții - Pagina 4
Finanțe - politică de investiții - Pagina 5
Finanțe - politică de investiții - Pagina 6
Finanțe - politică de investiții - Pagina 7
Finanțe - politică de investiții - Pagina 8
Finanțe - politică de investiții - Pagina 9
Finanțe - politică de investiții - Pagina 10
Finanțe - politică de investiții - Pagina 11
Finanțe - politică de investiții - Pagina 12
Finanțe - politică de investiții - Pagina 13
Finanțe - politică de investiții - Pagina 14
Finanțe - politică de investiții - Pagina 15
Finanțe - politică de investiții - Pagina 16
Finanțe - politică de investiții - Pagina 17
Finanțe - politică de investiții - Pagina 18
Finanțe - politică de investiții - Pagina 19
Finanțe - politică de investiții - Pagina 20
Finanțe - politică de investiții - Pagina 21
Finanțe - politică de investiții - Pagina 22
Finanțe - politică de investiții - Pagina 23

Conținut arhivă zip

  • Finante - Politica de Investitii.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Investițiile și Eficiența în Economia de Piață

CAP. 1. EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR 1.1. Conţinutul categoriei eficienţa economică a investiţiilor 1.1.1. Coordonatele abordării...

Fundamente economice ale investițiilor

Note de curs INVESTITIA – in sens practic este o achizitie de active mobiliare sau imobliare, corporale sau necorporale intreprinsa in vederea...

Investiții Internaționale

TEMA I. INVESTIŢIILE STRĂINE – PREZENTARE GENERALĂ 1. Investiţiile străine – delimitări conceptual-metodologice. Tipuri de investitori. 2. Rolul...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Studiu de Fezabilitate

1.1. DOMENIU DE ACTIVITATE Proiectul prezentat consta in finalizarea investitiei inceputa de S.C. Hanul Ancutei SRL pentru constructia si utilarea...

Finanțele întreprinderii

1. FUNCŢIUNEA FINANCIARĂ ŞI CAPITALURILE ÎNTREPRINDERII 1.1. Obiectivele şi domeniile de realizare a funcţiunii financiare Obiectivele funcţiunii...

Rolul Investițiilor în Societatea Contemporană

„Creditul reprezintă pentru economie ceea ce sângele este pentru organismul omenesc; el pune în mişcare întregul angrenaj economic, în toate...

Te-ar putea interesa și

Managementul Finanțării IMM în România

CAPITOLUL I LUMEA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII Economiile ţărilor considerate fiecare separat sau în interactiunea lor la scara globala...

Analiza surselor de finanțare a investițiilor în economia de piață

INTRODUCERE Transformarile economice din anii '90 au dat nastere unei dezvoltari foarte rapide a antreprenoriatului în cadrul societatii, care a...

Planificare și prognoză - strategia financiară a firmei

Strategia financiara a firmei 1.Notiuni generale. Conceptul de strategie a firmei. O strategie economica are rolul de a defini, prin obiective...

Modalitați de Finanțare a Investițiilor

Capitolul I I.1. Activitatea investiţională şi trăsăturile ei în economia de piaţă Intr-o accepţiune foarte simplificată, dar esenţială, a...

Locul IMM-urilor în Economia UE

1.LOCUL I.M.M.-URILOR ÎN ECONOMIA U.E. Termenul generic de firmă a pătruns în teoria şi practica de natură economică după anii ′30 din secolul...

Politici de finanțare a investițiilor în contextul integrării europene

Capitolul I - Programul Operaţional Sectorial pentru Transport (POS T) 1.1 Obiective, axe prioritare şi beneficiari ai POS-T Programul...

Raport de Analiza a Interprinderii - SC Dor Invest SRL

I. PREZENTAREA GENERALĂ A ÎNTREPRINDERII S.C. DOR-INVEST S.R.L. Firma S.C. DOR INVEST S.R.L. cu adresa în localitatea Comănesti, strada Supanului...

Studiu de fezabilitate Casa Culorilor-Cluj

1. Scopul si obiectivele studiului Policolor este o intreprindere cu istorie ce a luat fiinta in 1965, aceasta si-a format un nume pe piata...

Ai nevoie de altceva?