Piața FOREX

Descriere generala. Definitii.

FOREX (FOReign EXchange market) este cea mai mare piaţă internaţională unde banii sunt cumpăraţi şi vânduţi.

Lichiditatea în această piaţă depăşeste cu mult valoarea de un trilion de $ - de 30 de ori mai mare decât volumul total al pieţei bursiere din SUA.

Piaţa valutară internaţională constituie un sistem complex interbancar, prin care se tranzactionează sume mari de bani, de către actorii din piaţă, la o rată de schimb stabilită la o anumită dată, într-un anumit moment, în scopul schimbării (convertirii) unor valute contra altora. Piaţa s-a format în anii '70, când comertul internaţional a trecut de la sistemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante.

Forex-ul nu are o locaţie fizică sau un punct central precum celelalte pieţii financiare dar opereaza cu bănci, corporaţii şi persoane fizice pe intreg globul 24 ore din 24, mai puţin în weekend.

FOREX este o piata "over-the-counter" ceea ce inseamna ca tranzactiile nu se efectueaza prin intermediul unei burse centralizate. Astfel, efectuarea tranzactiilor cu contracte FOREX are loc 24/24 h. Sesiunea de tranzactionare incepe in Noua Zeelanda, continua in Sydney, actionand pana la Tokyo, Londra si New York. Spre deosebire de alte piete financiare, investitorii pot reactiona in cazul unor fluctuatii valutare cauzate de evenimente economice, politice si sociale, in momentul in care acestea au loc, fara a fi nevoiti sa astepte deschiderea pietelor.

Aceasta bursa informatizata - cum mai este numita piata OTC - este o piata nelocalizata, caracterizata prin lipsa unui spatiu fizic unde sa se intalneasca cei care vand/cumpara valori mobiliare; legaturile dintre traderi si dintre acestia si clientii lor sunt realizate cu ajutorul unei retele de computere interconectate. Traderii obtin informatiile privind oferta/cererea, cursul titlurilor si altele de pe monitoarele computerelor si negociaza direct cu ajutorul acestuia sau prin telefon. Astfel, prin intermediul terminalelor de tranzactionare conectate in regim de acces direct, traderii transmit cotatii de oferta/cerere pentru titluri, acestea fiind disponibile tuturor participantilor pe aceasta piata o data cu introducerea lor in sistem.

Aceste piete interdealeri, asa cum arata si numele, sunt create de societatile financiare - care actioneaza ca dealeri - aflate in concurenta. Aici reglementarea tranzactiilor este mai putin ferma si cuprinzatoare si ea este facuta de asociatiile societatilor financiare (dealeri) implicate pe aceasta piata.

Potrivit Bank of International Settlements (BIS), schimbul valutar la nivel global aduce o cifra de afaceri de 3 trilioane $ pe zi, din care 50% sunt tranzactionate numai pe piata londoneza si pe cea americana. Indatoririle BIS au fost si sunt: lansarea euro, fuziunea bancilor, dezvoltarea tranzactionarii electronice prin eliminarea tranzactionarii prin telefon si voce (care conducea la scaderea numarului de tranzactii) si a non-consolidarii conturilor care a redus in timp nevoia de schimb valutar.

Desi trading-ul valutar este, prin mostenire, guvernamental (bancile centrale) si institutional (bancile comerciale si de investitii), piata schimbului valutar este sfera de activitate a corporatiilor internationale non-bancare, a fondurilor, ai investitorilor individuali si a speculatorilor. In orice caz, inovatiile tehnologice cum ar fi internetul, au facut posibil ca investitorii privati sa monitorizeze pietele valutare si sa tranzactioneze prin intermediari.

Piata schimbului valutar a aparut in urma renuntarii la acordul de la Bretton Woods in 1971 si renuntarii la regimul ratelor fixe de schimb, universale.

Prima piata pentru valuta este piata interbank unde bancile, companiile de asigurare, corporatiile mari si alte institutii financiare mari controleaza riscul asociat fluctuatiilor cursului valutar. Adevarata piata interbancara este disponibila institutiiilor care tranzactioneaza volume mari si au o valoare neta mare.

In anii precedenti s-a dezvoltat o piata secundara OTC care permite investitorilor de retail sa participe pe piata valutara.

1. Valutele şi cotaţiile acestora

Cursul (de schimb), cotaţia, sau preţul valutelor este determinat de către piaţă, prin raportul dintre cererea şi oferta de valută a unei ţări. Cotaţia reflectă acea cantitate (volum) de valută naţională, care trebuie plătită pentru o unitate de valută străină (cotatie directă), ori invers - cantitatea (volumul) de valută străină, care trebuie plătită pentru o unitate de monedă naţională (cotatie inversă). Valută al cărei preţ poate fi exprimat în câteva unităţi ale altei valute, se numeşte valută de bază. Valută de rezervă este dolarul american, din aceste considerente în majoritatea cotatiilor aceasta este valută de bază. Marii participanţi pe piaţă "oferă" cursurile, la vânzare cât şi la cumpărare; astfel cotaţia capătă un sens valoric dublu. În ex - 1.5020 - 1.5025, la cotaţia din stânga puteţi vinde valută de bază (băncii/brokerului), la cea din dreapta - puteţi cumpără. Preţul la care banca este gata să cumpere valută se numeşte Bid, iar cel la care este gata să vândă - Ask (sau offer). Diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare se numeşte spread şi constituie comisionul celui care a anunţat (oferit) cotaţia. Modificarea minimă posibilă a cotatiei unei valută poartă denumirea de punct (point, pip). Diferitele valute se coteaza la rate diferite; La majoritatea valutelor un punct este egal cu o zece miime; la yenul japonez - o sutime. De obicei spread-ul constituie între 5 şi 15 puncte.