Crearea comunităților europene

Întroducere

După terminarea celui de-al II-lea râzboi mondial ideea unificării europene capătă o mai mare amploare şi o formă concretă.Elitele politice europene şi-au dat repede seama că bătrâna Europă şi-a pierdut poziţia sa seculară de centru mondial, datorită slăbiciunii cauzate de război. Ea era condamnată să depindă de confruntarea dintre cele două superputeri SUA şi URSS, ambele dispunând de putere militară, politică şi economică superioare celei a unei Europe diviyată în numeroase state. In al doilea rând, datorită experienţelor dureroase ale celor două râzboaie, cu consecinţe catostofale pentru aceste state europene şi făcea ca ideea unui alt râzboi insuportabil să fie exclusă pe viitor. în al treilea rând, trebuie adăugat şi faptul că europemi aspirau spre o lume mai bună, mai liberă şi echitabilă, spre o organizare mai corectă a popoarelor şi statelor.

1. Premisele construcţiei europene

Conştiinţa unui declin economic, politic chiar cultural al Europei a dat imediat naştere, în statele din europa occidentală, la un important curent de opinie în favoarea unei Uniuni Europene.

Primul care s-a manifestat în acest sens a fost Winston Churchill care a adresat la 19 decembrie 1946 un apel la unitate într-un discurs celebru pronunţat la Universitatea din Zurich şi în care propunea crearea unor State unite ale Europei. In concepţia sa, primul pas spre reconstituirea familie europene trebuia să fie o asociere între Franţa şi Germania. Ideea a stârnit în europa occidentală un ecou care a determinat constituirea în numeroase ţări a mişcârilor europene: Uniunea Europeană a federaliştilor, Mişcarea socialistă pentru Statele Unite ale Europei, Uniunea Parlamentară Europeanâ (a lui Coudenhove-Kalegi), Noile Echipe Internaţionale etc..

In decembrie 1947 a fost instituit astfel un Comitet Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitatea Europeană, care a organizat mai multe congrese dintre care o influenţă decisivă a avut-o Congresul de la Haga din 7-9 mai 1948, ale cârui iniţiative au condus la crearea Consiliului Europei.

În primii ani după cel de al doilea război mondial, alte două serii de factori vor influenţa în mod determinant construcţia europeană.

Pe de o parte, opoziţia dintre Est şi Vest care s-a agravat la sfârşitul anului 1947 a creat sentimentul unei ameninţări grave şi iminente pentru Europa occidentală, ameninţare căreia ar fi fost incapabilă să-i facă faţă din punct de vedere economic şi militar, astfel încât asistenţa şi protecţia Statelor Unite ale Americii devenea pentru Europa occidentală o necesitate.

La 5 ianuarie 1947, generalul Marshall, secretar de Stat al SUA, într-un discurs la Universitatea Harvard expunea ideile directoare ale unui plan de ajutor economic în favoarea Europei occidentale. Ajutorul american era subordonat stabilirii unei cooperâri organizate între ţările beneficiare. Condiţia era de natură esenţial politică. Pe de altă parte deteriorarea rapidă a relaţiilor cu URSS obliga statele Europei occidentale să se preocupe de propria lor securitate.

într-un asemenea context, dacă ideea construcţiei europene devenea tot mai pregnantă, planau totuşi unele ezitări privind conţinutul său:

Ezitări asupra limitelor geografice ale Europei. Ezitări cu privire la obiect: Europa va fi economică, socială, culturală, militară sau politicâ;

Ezitări cu privire la natură: o Europă a cooperării sau o Europă supranaţională;

Ezitări cu privire la procedură: trebuia să se aibă în vedere o integrare economică şi care ar putea să ducă la o integrare politică sau dimpotrivă să se stabilească mai întâi instituţiile politice susceptibile să constituie un eiement motor al unei viitoare solidarităţi economice.