Schițe pentru o Demitizare a Occidentului

Mirajul Occidentului era atât de atrăgător şi obsedant pentru cei din lagărele comuniste care în mod violent erau privaşi de tot ceea ce avea „lumea liberă”. Argumentul libertăţii - definitoriu pentru lumea liberă , devenise de la o vreme discutabil lăsând loc interpretărilor. Avem astfel semne ca ar exista un totalitarism liberal sui – generis.

I. Precizarea conceptului de totalitarism

Putem spune că elementele principale ale definirii totalitarismului sunt ideologia

unică şi anihilarea graniţelor dintre stat şi societate. Se cunoaşte faptul că dacă statul determină şi cetăţeanul din ce in ce se autodetermină nu mai putem vorbi de libertate. Occidentul de astăzi riscă deoarece statul pare sa fi prins gustul legiferării în chestiuni din cele mai îndepărtate de sarcinile pe care liberalismul clasic i le-a rezervat. Statalitatea apuseană este ideologizată , marcată de o atitudine fundamentaşă a omului în faţa lumii şi vieţii. Constatăm deci că totalitarismul desemnează înclinaţia puterii politice de a stabili şi hotărî în tot locul şi în toate privinţele de dragul unei maxime funcţionalităţi a sistemului social

II. Globalizarea – de unde până unde ?

Totalitarismul liberal se exercita nu doar în relaţia statelor respective cu cetăţenii

proprii ci şi în relaţiile pe care le au cu statele ex-comuniste influenţate de Occident în decursul procesului de globalizare.

Globalizarea este considerată un factor benefic atunci când se limiteaza la

domeniul civilizaţiei, căci antrenată în domeniul culturii devine ilegitimă şi abuzivă.

Pe tărâm cultural fiecare naţiune are discernământ şi descoperă singură ceea ce

nimeni nu poate descoperi în locul său : calea spre bine.

III. O cultură americană ?

III. 1. Conjuncţia pământ – istorie – cultură

Civilizaţia este universală căci oamenii dovedesc că au puţin discernământ,

puţină pricepere în materie de civilizaţie şi astfel spre binele lor trebuie să urmeze instiruirea şi practica celorlalţi deci acceptă globalizarea la acest nivel. Cultura însă , este universală doar în ceea ce priveşte principiul în care se înrădăcinează toate, căci cultura nu este comună tuturor popoarelor, ele dublându-şi înălţarea şi urcarea în ceea ce priveşte ce este începututl şi originea sa.

Pământul american nu păstrează la sân „eroii vârstei de aur”, generaţiile şi istoria

americană au rămas în Europa, deci în ţara lor nu are cum sa existe istorie. E greu ca un asemea nea loc să fie numit casă, să fie patrie căci nu au ce să vadă pe un loc atât de tânăr nici romanticul si nici expresionismul.

III. 2. Pseudocultura din locul culturii. Exemplul religios.

Lumea este ameninţată de abordarea pseudoculturii pe locul culturii şi drept

cultură.Vorbind de religie, nu s-ar spune că americanii nu sunt religioşi, frenezia lor depăşeşte atât europa însemnând un misionarism ardent şi precipitat cum în Europa nu se mai proiectează. Există o religie familiarizată cu divinul deci este o pseudoreligie arborată pe locul religiei şi drept religie, o astfel de religie nu este însă aşa cum trebuie căci nu corespunde esenţei religiei.

Procesul de propunere a pseudoculturii nu este neaparat o cultură americană însă nicăieri nu este necesar acest vector ca în America, acolo înaintând cel mai repede şi presărându-se cel mai tare.

III. 3. Disfuncţia viaţă – caracter artificial

În observaţiile lui Spengler se vorbeţte de părăsirea ţării în favoarea metropolei,

aici se vorbeşte însă de părăsirea Europei inseşi deci o ruptură radicală cu istoria. Trăsătura valabilă în ambele situaţii este caracterul artificial al vieţii, mecanism care o marchează şi o infirmă, pierzând viaţa nu au cum să îşi asigure alta.

În final totul poate fi redus la „pioşenia culturii- orgoliul civilizaţiei” , adică

cultura atrage subiecţilor săi naivitate cât priveşte civilizaţia căci un popor nu va excela niciodată şi pe plan cultural şi pe plan civilizatoriu.

America este considerată Roma vremii noastre, incapabilă să accepte

superioritatea în plan civilizatoriu, nu o implică şi pe aceea din planul cultural , este incapabilă să incerce cultura atfel decăt parazitând marea cultură europeană.

IV. Situaţia dreptului

IV. 1. Pornind de la formă şi conţinut

Unitatea dreptului se constituie dintr-o formă de genul civilizaţiei şi un

conţinut(fond) de genul culturii. Avem astfel pe de o parte acoperirea globală cu ceva identic, caracteristică civilizaţiei şi pe de altă parte se impune co-prezanţa diferenţelor proprie culturii.

Conţinutul este prin fire multiplu variind de la un orizont la altul odată cu

varietatea oamenilor.