Extras din curs

10.1. Consideraţii generale

Potrivirea perechilor, reprezintă operaţiunea de împerechere într-un anumit fel a cuplurilor, pentru a obţine la produşi baza ereditară dorită.

Potrivirea perechilor şi selecţia sunt verigi ale aceluiaşi proces (ameliorare) şi urmăresc acelaşi scop (perfecţionarea continuă a bazei ereditare a animalelor). Deşi, sunt într-o legătură inseparabilă şi prin ele se urmăreşte acelaşi scop, ele nu trebuie în nici un caz confundate deoarece:

- selecţia urmăreşte separarea indivizilor după calităţile lor, în vederea utilizării sau neutilizării la reproducţie, aceasta adună materialul pentru clădirea bazei ereditare şi determină modificarea frecvenţei genelor;

- potrivirea perechilor urmăreşte obţinerea unei anumite descendenţe printr-o combinare a sexelor opuse, clădeşte baza ereditară şi determină ameliorarea prin modificarea frecvenţei genotipurilor.

Însemnătatea potrivirii perechilor a fost sesizată încă de Darwin care spune, “Împiedicarea împerecherilor libere şi alegerea judicioasă a indivizilor pentru împerechere sunt pietre unghiulare în arta creşterii animalelor”.

Prin stabilirea cuplurilor masculi x femele, se urmăreşte să se fixeze în baza ereditară particularităţile selecţionate la animalele de prăsilă şi intensificarea lor în generaţiile următoare.

Efectele împerecherilor prezintă aspecte cu totul diferite la grupele de animale î funcţie de modul în care se fac acestea. Astfel, la grupele de animale la care împerecherea masculilor cu a femelelor se face în mod întâmplător, nedirijat, efectivele de animale prezintă omogenitate marcantă, aşa cum este cazul raselor naturale la care nu se face o împerechere dirijată. Cu totul altfel se prezintă situaţia în grupele de animale unde se practică împerecherea dirijată. În acest caz, indivizii de un sex cu anumite însuşiri, sunt împerecheaţi cu indivizii de sex opus, care prezintă aceleaşi însuşiri astfel că în descendenţa lor acestea vor apărea mai evidente. Produşii rezultaţi din aceste împerecheri vor diferi la restul indivizilor din populaţia respectivă, ei putând constitui punctul de plecare în formarea unei linii sau familii.

10.2. Clasificarea şi caracterizarea sistemelor de împerecheri la animalele domestice

Clasificarea sistemelor de împerechere

Acesta are la bază următoarele criterii:

- felul reproducţiei (consangvină şi normală);

- modul de repartizare al cuplurilor (individuală sau de clasă);

- grupuri de asemănare sau neasemănare fenotipică (heterogene sau omogene) şi genotipică (înrudite şi neârudite).

Caracterizarea sistemelor de împerechere

Împerecherea consangvină reprezintă cea realizată între animalele înrudite, respectiv animalele cu unu sau mai mulţi ascendenţi comuni (v. consangvinitatea).

Împerecherea normală reprezintă împerecherea între ele a animalelor de aceeaşi rasă fără legătură de rudenie. Alegerea reproducătorilor se va face pe baza calităţilor şi defectelor lor. Scopul împerecherii este o combinare ideală a caracterelor cele mai importante (producţie, dezvoltare, conformaţie) a animalelor împerecheate. Aceasta permite obţinerea cirezilor omogene cu efecte în timp. Deci, este o metodă cu efecte ameliorative lente, dar sigure.