Eficiența Economică a Investițiilor

1. Elemente teoretice privind investiţiile

1.1. Conceptul de investiţii

Noţiunea de investiţii, deşi se utilizează de multă vreme în literatura de

specialitate, nu are însă o definiţie clară şi omogenă. În limba română, termenul de

investiţii provine din limba franceză – investissement – care la rîndul lui a fost

preluat din limba latină. Dicţionarul de economie politică conferă noţiunii de

investiţii următoarea semnificaţie: ″ plasarea unor sume de bani în domeniul

economic, social-cultural, administrativ, militar, cu scopul de a sigura baza

tehnico-materială şi forţa de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii acestora ″. P.

Masse, un autor consacrat în teoria investiţiilor şi capitalului, consideră că prin

investiţii se desemnează în acelaşi timp actul de transformare a mijloacelor

financiare în bunuri concrete şi rezultatul acestui act. H. Pemmons înţelege prin

investiţii într-un sens mai general achiziţia de bunuri concrete, plata unui cost

actual, în vederea realizării unor încasări viitoare; acest proces constituind o

schimbarea unei certitudini referitoare la renunţarea la satisfacţia imediată, în

favoarea unei unei serii de speranţe repartizate în timp. Actul de a investi cuprinde

deci:

- un subiect ( investitorul );

- un obiect;

- costul – privaţiunea la satisfacţia imediată,

- costul de oportunitate, precum şi valoarea unei speranţe, deci venitul

aşteptat din funcţionarea obiectivului în care s-a investit.

Keynes consideră că ″ investiţiile reprezintă adaosul curent la valoarea

echipamenteleor de producţie care a rezultat din activitatea de producţie a

perioadei respective ″. În această definiţie celebrul economist lega noţiunea de

investiţii de cea de economii. În limbaj practic de afaceri prin investiţii se înţelege

în general afectarea de mijloace financiare pentru modernizare şi expansiunea

echipamentelor existente. Deci sensul este acela de investiţie netă sau adaos de

capital fix. În accepţiunea curentă a investi înseamnă a cheltui bani,în general.

Aici noţiunea de investiţii reflectă aspectul financiar al problemei, sau mai bine

spus finanţarea unei întreprinderi ce include atît mijloace de finanţare pe termen

scurt, cît şi pe termen lung. Totuşi, limbajul curent nu se referă atît la

întreprinderea productivă, ci mai curînd asimiliează investiţia cu cheltuielile

pentru orice obiectiv. Este necesar să se fixeze cîteva repere şi ca atare putem

spune că investiţia poate fi definită:

a) în sens restrîns, drept cheltuirea de mijloace financiare în vederea

achiziţionării de bunuri concrete, durabile, sau de echipamente pe care

firma le va utiliza pe parcursul mai multor exerciţii financiare în

vederea realizării obiectivelor sale.

b) în sens larg, investiţia înseamnă nu doar cheltuieli pentru capitaluri

tehnice, ci şi cele efectuate pentru achiziţionarea de materii prime,

materiale, servicii de la terţi, serviciile personalului, în scopul

funcţionării obiectivului.

Mai precis investiţia reprezintă activitatea de creare a bunurilor de capital

( active fixe prin transformarea diferitelor categorii de resurse financiare,

indiferent că este vorba de înlocuiri, extinderi sau modernizări ) în echipamente,

utilaje.

G. Depallens, un autor consacrat în teoria financiară a întreprinderii,

consideră că investiţiile cuprind nu doar imobilizările ( activele fixe tangibile sau

netangibile ), ci şi toate operaţiunile care constau în transformarea unei sume de

bani într-un element destinat a fi utilizat în permanenţă de către firmă în decursul

unei perioade mai mult sau mai puţin lungi. În acest sens, în categoria investiţiilor

se includ:

- imobilizările ( activele fixe );

- titlurile de participaţie;

- stocul indispensabil pentru a permite întreprinderii funcţionarea normală;

- volumul creditului comercial ( credite acordate clienţilor în mod

permanent şi stabil);

- investiţii intelectuale ( cheltuieli de organizare şi de perfecţionare a

personalului );

- investiţii în cheltuieli de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică;

- investiţii tehnice ( studii privind realizarea de noi produse, procedee de

producţie, achiziţia de brvete, licenţe );

- investiţii comerciale: dezvoltarea reţelei proprii de comercializare.

Noţiunea de investiţie a lui Depallens relevă analiza structurii financiare a

întreprinderii şi corespunde nevoii de capitaluri permanente ale acesteia care poate

fi acoperită prin resurse financiare pe termen lung şi mediu, proprii sau

împrumutate. Este accepţiunea investiţiei în sens larg incluzînd întregul

patrimoniu al întreprinderii care figurează în activul bilanţului, ceea ce

economiştii definesc drept capitalul investit. Conform uzanţelor planului de

conturi din România putem considera ca investiţii orice transformare de resurse

financiare în următoarele categorii de active:

- terenuri, clădiri, construcţii speciale, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru,

aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, mijloace de transport,

animale de muncă, plantaţii, unelte, inventar gospodăresc, şi alte mijloace

fixe.

- ( necorporale ) cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare – dezvoltare,

concesiunu, brevete şi alte drepturi şi valori similare, alte imobilizări

necorporale.