Metode de Cercetare

Formarea Problemei cercetării

Problema cercetării este punctul de plecare a oricărei cercetări

Practica Teoria

Starea practicii în domeniul cercetat

Observări, testări, chestionări, interviuri

Cerințele practicii Starea teoriei în domeniul cercetat

Studiul literaturii

Posibilitățile teoriei

Se cercetează paralel starea practicii în domeniul cercetat și starea teoriei. Starea practicii poate fi determinată cu ajutorul unor metode ca observarea, cercetarea, chestionarea, interviului. În rezultatul studiului efectuat cercetătorul trebuie să identifice o listă din cerințe ale practicii (ar fi bine ).

Starea teoriei se determină prin studiul literaturii(monografii culegeri reviste ). În unele cazuri trebuie studiată literatura pentru o perioadă oarecare 1960-2012 În alte cazuri trebuie studiată literatura ultimilor 2-3 ani dar în ambele cazuri cercetătorul trebuie să cunoască starea teoriei pentru ziua de mâine. În rezultatul studiului literaturii cercetătorul va întocmi o listă a posibilităților teoriei. În continuare cercetătorul va confrunta cerințele practicii și posibilităților teoriei, va confrunta va compara. Dacă în rezultatul comparării vor fi identificate cerințe ale practicii care la moment nu au o ”acoperire teoretică” atunci spunem că a fost identificată o contradicție. Una din aceste contradicții poate servi drept problemă a cercetării.

Nu orice contradicție în practică poate vi rezolvată prin mijloacele științei. Unele contradicții pot fi rezolvate de exemplu prin mijloace financiare, materiale sau umane.

Mai mult ca atît știința nu rezolvă contradicțiile din practică ea numai creează premise pentru crearea lor.

În sens științific problema apare ca conștientizarea, constatarea neajunsului nivelului cunoștințelor dezvoltate pînă la momentul dat, ceea ce este fie o consecință a descoperirii unor defecte/lipsuri în teoriile existente, fie o consecință a apariției noilor cerințe ale practicii, care implică ieșirea din limitele existente, o mișcare spre noi cunoștințe.

În multe cazuri problema cercetării se formulează sub formă de întrebare.

Exemplu:

Care sunt condițiile necesare și suficiente pentru formarea la viitorii profesori a gândirii critice?

Problema poate fi formulată și sub formă de afirmație:

Problema cercetării constă în determinarea condițiilor necesare și suficiente pentru formarea la viitorii profesori a gândirii critice.

Scrierea unei adnotări

Adnotarea este o caracteristică scurtă a conținutului unui articol sau cărți. Adnotarea este nume o caracteristică dar o redare pe scurt a conținutului. Prin urmare adnotarea trebuie să conțină niște aprecieri al cuprinsului, cărții sau articolului. Adnotarea este un articol științific de aceea ea trebuie să respecte anumite cerințe. Prima cerință se referă la stilul expunerii:

1. Articolele științifice nu se scriu niciodată de la persoana întîi.

2. Nu se permite utilizarea unor formule subiective de tipul ”Mie îmi pare Eu cred ”

3. Adnotarea trebuie să conțină niște afirmații și argumente însoțite cu fundamente

4. Adnotarea are o anumită structură:

a. Introducere.

b. Partea de bază.

c. Concluzii.

d. Lista surselor.

În introducere este indicată tema (tema cercetării sau o temă mai îngustă) și sursele care vor fi adnotate. După aceasta se indică criteriile după care vor fi comparate sursele. În calitate de exemple de criterii pot fi

a. Prezența referințelor la alte surse la aceiași temă.

b. Prezența unui glosar de termeni.

c. Prezența informației despre istoria temei.

d. Actualitatea conținutului.

etc.

Criteriile formulate trebuie fundamentate. Criteriile sunt necesare pentru a exclude subiectivismul în aprecierile autorului adnotării.

În partea de bază se face o apreciere a surselor conform criteriilor stabilite. Afirmațiile din această parte a adnotării trebuie să fie demonstrare formulate laconic și precis.

În concluzii autorul trebuie să arate care dintre surse convin mai bine pentru utilizare. Atragem atenția că sursele pot fi folosite pentru diferite scopuri. Pentru unele scopuri unele surse pot fi adecvate iar pentru altele nu.

În lista resurselor sursele se numerotează și se sortează de regulă în ordinea alfanumerică.

În adnotare se prezintă numele de familie, prenumele autorului, titlul tezei, gradul ştiinţific

solicitat (de exemplu, teză de doctor în tehnică), localitatea, anul perfectării tezei, structura tezei

(de exemplu, introducere, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie din 160 titluri, 6 anexe, 250 pagini de text de bază (pînă la Bibliografie), 37 figuri, 10 tabele), numărul de publicaţii la tema tezei (de exemplu, Rezultatele obţinute sunt publicate în 34 lucrări ştiinţifice), cuvintele-cheie (pînă la 10 cuvinte, într-un rînd separat).