Asigurări și Reasigurări

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ASIGURĂRILE

- Este unanim recunoscut şi constatat faptul că puterea economică a unei ţări se află în sistemul bancar şi de asigurări.

- De asemenea, economiile cele mai stabile, în care nivelul de prosperitate al populaţiei este ridicat, se întâlnesc în ţările cu un sistem de asigurări bine pus la punct şi prezent în viaţa economică, şi acest fapt nu este deloc întâmplător.

- Pentru viaţa mileniului III nu se poate imagina un real progres, susţinut şi de durată, fără asigurări.

1.1. Definiţie, mod de acţiune, rolul şi funcţiile asigurării

Noţiunii de asigurare îi corespund o multitudine de definiţii.

Astfel, ca activitate economico-socială „asigurarea este o garantare, o punere în siguranţă, o încredinţare, o promisiune fermă, o măsură de prevedere ce se ia de către cei interesaţi pentru conservarea bunurilor pe care le posedă, pentru ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau al pierderii capacităţii de muncă datorită unor boli, accidente sau atingerii unei anumite limite de vârstă. De asemenea, asigurările cuprind un sistem de relaţii economico – sociale şi financiare, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale, izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice şi cele juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele, se plătesc sumele asigurate pentru şi se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.”

În concluzie se poate spune că „Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri, acoperind consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite.”

Prin asigurare sunt compensate financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile pentru această compensare a asiguratului sunt create de asigurător, din primele plătite de persoanele sau organizaţiile care au cumpărat asigurări.

În cazul în care deţinătorul poliţei va suferi un prejudiciu, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ de mari, în schimbul primelor încasate.

Privită prin prisma modului de acţiune, asigurarea reprezintă o metodă de transfer al riscului, iar asigurătorii sunt aceia care îşi asumă riscul.

Rolul fundamental al asigurărilor:

- Constă în protejarea bunurilor şi persoanelor împotriva diferitelor riscuri, prin compensarea financară a pierderilor cauzate de producerea unui anumit risc.

Acest lucru este posibil datorită existenţei fondului de asigurare, creat din primele de asigurare pe care le plătesc asiguraţii.

Funcţiuni socio-economice:

- Prevenirea pagubelor, care se poate realiza prin finanţarea unor activităţi de prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe educaţionale pentru asiguraţi;

- Funcţia financiară, care constă în aceea că societăţile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilităţile existente. În acest fel ele:

- participă în calitate de ofertant pe piaţa capitalului de împrumut;

- realizează plasamente de resurse în investiţii, sau pe piaţa înscrisurilor de valoare.

- Economisirea este o altă funcţie a asigurărilor, mai ales a celor de viaţă, unde asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare pot beneficia de suma asigurată şi, în plus, participă la profitul obţinut din sumele investite.

- Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia socială. În acest fel societăţile de asigurări degrevează şi sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă, etc.

Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă astfel, conotaţii economice complexe, care implică nu doar persoanele asigurate ci şi întreaga societate.

1.2. Scurt istoric al asigurărilor

Asigurările îşi au originea în cele mai vechi timpuri, oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea să stabilească decât cu aproximaţie perioadele istorice ale apariţiei lor.

- În China antică

Există date potrivit cărora negustorii chinezi îşi încărcau marfa pe mai multe vase pentru a fi transportată pe marile fluvii ale Chinei, cu scopul de a reduce riscul ca întreaga marfă să fie distrusă în timpul transportului fluvial.

- În Imperiul babilonian

În jurul anului 3000 înainte de Hristos, în timpul Babilonului se practicau împrumuturi maritime, care îl exonerau pe împrumutat de a le restitui dacă marfa sau nava sufereau pierderi, avarii sau dispariţii. Dovezile iniţiale se referă la Codul lui Hammurabi, identificat mult mai târziu. Codul cuprinde 282 de clauze, care demonstrează că babilonienii erau buni negustori şi că erau bine edificaţi asupra naturii contractelor, asupra valorii bunurilor, asupra împrumuturilor, dobânzilor, garanţiilor etc.