Finanțele întreprinderii - capitolul 2.2

3. Indicatori de gestiune

Aceşti indicatori permit măsurarea factorilor participanţi la crearea sau la creşterea valorii aduse de întreprindere, punând în evidenţă costul acestor intervenţii:

A) Producţia aparentă măsoară participarea forţei de muncă la producţia întreprinderii. Rezultatul este exprimat în unităţi monetare.

Orice creştere a valorii acestui indicator este apreciată ca fiind favorabilă; orice diminuare sau creştere insuficientă fiind interpretată ca un semnal de avertizare.

B) Repartizarea valorii adăugate pe componente este reflectată printr-o serie de indicatori. Rezultatul este exprimat în procente.

Orice creştere a acestor indicatori reflectă o situaţie favorabilă pentru întreprindere.

C) Productivitatea arată capacitatea întreprinderii de a asigura ea însăşi un oarecare număr de faze de producţie.

3. Rentabilitatea întreprinderii

Ratele de rentabilitate economică măsoară eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate întregii activităţi a întreprinderii. Acestea pot fi clasificate în:

- rapoarte (indicatori) între rezultatele obţinute şi capitalurile alocate;

- indicatori de rentabilitate definiţi ca rapoarte între rezultate întreprinderii şi cifra de afaceri.

Capitalurile pentru care se analizează profitabilitatea sunt cele angajate de către întreprindere.

Rentabilitatea economică a capitalurilor investite se calculează cu ajutorul următoarelor formule:

unde s-a notat cu

EBE - excedentul brut al exploatării

NFR - necesarul de fond de rulment.

Valoarea indicatorului astfel determinată trebuie să fie superioară ratei inflaţiei pentru ca întreprinderea să poată păstra substanţa sa. Altfel spus, rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile investite la cel puţin nivelul ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului economic şi financiar pe care şi l-au asumat furnizorii de capital.

Formula lui Fisher când rata inflaţiei nu depăşeşte 10% este:

Dacă rata inflaţiei are valori însemnate formula lui Fisher devine:

Rata rentabilităţii economice trebuie să permită întreprinderii reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă.

Ratele de rentabilitate financiară măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului pe care l-au făcut acţionarii când au cumpărat acţiunile întreprinderii.

Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende şi prin creşterea rezervelor care reprezintă de fapt, o creştere a averii proprietarilor:

Rentabilitatea financiară este influenţată de modalitatea de procurare a capitalurilor şi deci de structura financiară a întreprinderii. De aici rezultă că se impune următoarea regulă: rata rentabilităţii financiare trebuie să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă pentru ca acţiunile să fie atractive pentru investitori şi pentru a creşte cursul lor bursier.

Astfel pentru întreprinderile care cotează la bursă se poate calcula un randament bursier determinat de câstigul de capital obţinut prin creşterea cursului acţiunii şi de dividendele ce se cuvin pe acţiune. Se determina ca indicator reprezentativ coeficientul de capitalizare bursieră (PER=price earning ratio):

Acest indicator măsoară de câte ori investitorii sunt dispuşi să cumpere profitul pe acţiune, permiţând astfel o bună comparaţie a întreprinderilor din aceeaşi ramură de activitate. Variaţia PER permite o bună estimare a riscurilor întreprinderii determinate de riscul economic al ramurii unde îşi desfăşoară activitatea întreprinderea, de gradul de îndatorare şi de stabilitatea profiturilor viitoare.