Extras din curs
LOCUL SI ROLUL SISTEMULUI INFORMAłIONAL ÎN CONDUCEREA ORGANIZAłIILOR
ECONOMICE
În conditiile societătii informatizate conducerea unei organizatii trebuie să dispună de
informatii în timp real, atât din interior, cât si din exteriorul său. Sarcina de colectare, prelucrare,
stocare si furnizare ale informatiilor si cunostintelor revine sistemului informational al organizatiei.
Evolutia culminantă a tehnologiei informationale din ultima perioadă de timp a creat o
egalitate, în planul practicii, între notiunile de sistem informational si sistem informatic. Cu toate
acestea teoretic se poate face distinctie.
Prin sistem informational întelegem ansamblul de resurse materiale si financiare care
utilizează tehnologiile informationale pentru a culege, prelucra, stoca, regăsi, transmite si
vizualiza informatiile utilizate în procesele ce au loc în perimetrul unei întreprinderi.
Pe de altă parte, în literatura de specialitate informatică, si mai ales economică, nu s-a
ajuns în tara noastră la un consens, purtându-se încă discutii dacă sistemul utilizat pentru a oferi
informatiile necesare celor vizati să se numească sistem informational sau sistem informatic.
Dacă studiem literatura anglo – americană, întâlnim termenii de information system, ceea ce
înseamnă sistem informational si computer based information system, adică ceea ce noi
considerăm sistem informatic.
După cum se arată într-o recentă lucrare recentă autohtonă, lucrurile stau în felul următor:
datorită nivelului tehnologic la care s-a ajuns în aceste tări, toti autorii după ce fac delimitarea
mentionată, folosesc termenul de information system, motivând gradul ridicat de automatizare
a activitătilor implicate în culegerea, prelucrarea si diseminarea informatiilor. Acest mod de
abordare este normal dacă tinem cont că în tările dezvoltate s-a trecut de o bună bucată de
vreme la abordarea sistemelor în contextul fenomenelor de globalizare, existând preocupări
legate de retele metropolitane, nationale si internationale.
Trebuie să tinem seama de faptul că în tara noastră informatizarea nu a atins nivelul
tărilor dezvoltate, partea de prelucrare umană continuă să aibă o pondere importantă si, deci, nu
ne aflăm în aceeasi situatie. Pe parcursul acestei lucrări, însă, ne vom referi la sistemele
informationale bazate pe mijloacele automatizate de prelucrare a datelor.
Pentru întelegerea sistemelor informationale este necesar să amintim si alte caracteristici
importante ale acestora. Astfel, un sistem există si functionează într-un mediu ce contine alte
sisteme. Dacă un sistem constituie una dintre componentele unui sistem mai mare, atunci
reprezintă un subsistem, iar sistemul mai mare este mediul lui. Întreprinderile sunt sistemele
organizationale în care resursele (intrări) sunt transformate prin diferite procese specifice
(prelucrări) în bunuri si servicii (iesiri) (Fig.1)
Asadar, putem considera ansamblul activitătilor din cadrul unei întreprinderi ca fiind
rezultatul actiunii conjugate a trei subsisteme (pe care pentru simplificare le vom numi sisteme,
interschimbabilitatea notiunilor fiind admisă):
- sistemul de conducere (de management sau decizional), ce are rolul de a conduce
activitătile ce se desfăsoară în cadrul întreprinderii pentru realizarea obiectivelor stabilite,
constituind regulatorul întregului sistem;
- sistemul operational (condus sau de executie), ce are menirea de a executa operatiunile
din cadrul activitătii declansate ca urmare a unei decizii, folosind resursele stabilite
conform obiectivelor;
- sistemul informational (de legătură), ce asigură legătura în ambele sensuri între cele două
sisteme.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sisteme Informatice Financiar Bancare.pdf