Informatică - definiția informaticii

Informatica a apărut ca ştiinţă odată cu apariţia primelor calculatoare performante. Termenul derivă din abrevierea cuvintelor INFORmation autoMATIQUE al căror înţeles surprinde corect multiplele definiri acordate ulterior informaticii.

Iniţial informatica a fost definită ca fiind “ştiinţa calculatoarelor”. Ulterior, datorită dezvoltării rapide şi complexe a societăţii a apărut necesitatea sporirii operativităţii în prelucrarea datelor, calculatorul fiind doar instrumentul în realizarea acestui deziderat. Obiectul informaticii devine astfel prelucrarea datelor. Aceasta a condus la definirea informaticii ca fiind ştiinţa care se ocupă cu prelucrarea automată a informaţiei.

Într o altă viziune informatica este ştiinţa tratării formale a informaţiei cu ajutorul mijloacelor electronice de calcul.

Academia Franceză a definit informatica în anul 1966 ca fiind “Ştiinţa prelucrării raţionale, îndeosebi prin maşini automate, a informaţiei – considerată ca suport al cunoştinţelor umane – şi al comunicărilor în domeniile tehnice, economice şi sociale”.

Pe măsura extinderii domeniilor sale de utilizare, informatica a obţinut noi valenţe astfel că la Conferinţa Internaţională din anul 1978, privind strategiile şi politicile în informatică, s-a adoptat următoarea definiţie: “Informatica cuprinde domeniile legate de proiectarea, construcţia, evaluarea, utilizarea şi întreţinerea sistemelor de prelucrare automată a datelor, incluzând componentele hardware, software, elementele organizaţionale şi umane dar şi impactul lor în industrie, administraţie, comerţ, în viaţa social – politică”.

1.2. CONCEPTE UTILIZATE ÎN INFORMATICĂ: INFORMAŢIE, DATĂ, CUNOŞTINŢĂ

- Informaţia prin importanţa şi complexitatea sa, sub multiplele sale forme de la informaţia genetică la informaţia tehnică şi social-economică, se alătură altor două componente fundamentale ale evoluţiei materia şi energia. Aceste două componente împreună cu informaţia formează triada evoluţiei. (figura 1.2.)

Figura 1.2. Triada fundamentală a dezvoltării

Conform teoriei comunicaţiilor, informaţia rămâne un mesaj sau un semnal, care oglindeşte un aspect privind starea unui sistem sau chiar a mediului în care acesta funcţionează şi care aduce receptorului său un spor de cunoaştere (funcţie de capacitatea acestui receptor de a decodifica şi interpreta mesajul).

Informaţia este acea entitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare pe baza unui mesaj adresat unui receptor. O informaţie este utilă dacă este consistentă, releventă, exactă, oportună, accesibilă, completă şi concisă.

Informaţia poate fi deci, definită ca:

- o cunoştinţă cu caracter de noutate şi utilitate la nivelul unui individ sau grup social şi corespunde momentului istoric dat.

- ea reprezintă reflectarea în conştiinţa umană a legăturilor cauză-efect din lumea înconjurătoare, având caracter de noutate, de aport la cantitatea de cunoştinţe a celui care o primeşte.

Astfel, informaţia este o noţiune de largă generalitate filosofică şi poate fi privită în două sensuri:

- general, informaţia fiind privită ca o cunoştinţă, o relaţie, o idee;

- informatic, informaţia fiind privită ca o reprezentare simbolică a cunoştinţelor umane.

Informaţia se caracterizează prin trei laturi: semantică, sintactică şi pragmatică, iar din punct de vedere informatic este o sinteză a următoarelor elemente: entitate, atribut, şi valoare. Entitatea reprezintă obiectul informaţiei şi este partea de definire a acesteia, atributul este elementul de descriere, adică partea de identificare, iar valoarea este o măsură a proprietăţilor.

Literatura de specialitate utilizează diverse criterii de clasificare a informaţiei:

1. Din punct de vedere al situaţiei cronologice, informaţiile sunt: operative (numite şi active, reflectă un fenomen în curs de desfăşurare), pasive (reflectă un fenomen a cărui derulare s-a încheiat dar care influenţează actualele procese sau se pot repeta), previzionale (planuri, programe, prognoze privind fenomene viitoare);

2. Din punct de vedere al conţinutului; informaţiile sunt: elementare (definesc un fenomen de bază, care nu se mai poate descompune în alte fenomene), complexe (reflectă un fenomen obţinut prin agregarea informaţiilor elementare), sintetice (caracterizează un fenomen în ansamblul său prin indicatori sintetici: cost, productivitate, profit etc.);

3. Din punct de vedere al suportului utilizat pentru transmiterea informaţiei, informaţiile sunt: verbale, scrise, grafice, codificate sub formă de unde radio, reprezentare electro-magnetică etc;

4. Din punct de vedere al formei de exprimare a fenomenului pe care îl caracterizează, informaţiile sunt: analogice (reflectată de parametrii tehnologici – temperatură, viteză, presiune etc), cantitative (informaţii care se pot exprima sub formă numerică), calitative (sunt informaţiile care nu pot fi exprimate prin comensurare directă: liste, concepte, rapoarte, texte etc.);

5. Din punct de vedere al domeniu de activitate, informaţiile sunt: tehnologice, tehnico-ştiinţifice, economice.

Informaţia se obţine dintr-un proces de prelucrare a datelor şi nu se confundă cu acestea.

Orice informaţie este un mesaj, în schimb pentru ca un mesaj să fie informaţie va trebui să aducă receptorului său un spor de cunoaştere. Noţiunea de informaţie este deci legată în mod deosebit de conceptul de noutate şi aport la restrângerea sferei de nedeterminare a unui sistem pe care îl caracterizează.

- Noţiunea de dată cuprinde şi noţiunea de valoare a informaţiei dar presupune în plus elementul de reprezentare şi manipulare, adică o modalitate simbolică de exprimare şi un sistem de reguli de transformare a acesteia, prin care se pot obţine noi date.

Apare clară distincţia dintre informaţie şi dată, ca deosebirea dintre obiect şi modelul său

Datele alcătuiesc o mulţime de cunoştinţe existente, reprezentate într o anumită formă convenţională: scrisă, vorbită, grafică etc., prin intermediul unor semne, cifre, litere, cuvinte şi cu o anumită semnificaţie.

Forma concretă de manifestare a informaţiei rămâne data, astfel încât, obiectul procesului de prelucrare îl vor constitui datele iar rezultatul prelucrării, informaţiile necesare fundamentării deciziilor.

Una dintre principalele caracteristici ale informaţiei economice este aceea că se lucrează cu un volum foarte mare de date asupra cărora se execută un volum relativ mic de operaţii de prelucrare.

Rezultă că structura datelor are o importanţă deosebită, partea de prelucrare trecând pe planul al doilea. De aceea o primă problemă ce apare este că aceste date trebuiesc memorate pe suporturi speciale de date ele neputând fi gestionate integral în memoria operativă a calculatoarelor.

- Cunoştinţele reprezintă modul de reflectare a realităţii obiective în conştiinţa umană. Cunoştinţa include capacitatea de a evalua informaţia într un anumit sens sau scop. A avea cunoştinţe, sau abilitatea de a efectua sarcini complexe, presupune mai mult decât a avea o listă de instrumente sau informaţii necesare. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. Cunoştinţele reprezintă, deci, totalitatea informaţiilor dobândite anterior cu privire la obiectul considerat.

În zilele noastre, odată cu apariţia inteligenţei artificiale s-a trecut de la prelucrarea datelor la prelucrarea cunoştinţelor. În acest fel au apărut sistemele de prelucrare a cunoştinţelor (Knowledge Information Processing Systems – Kips) şi bazele de cunoştinţe (Knowledge base).

1.3. SISTEM, SISTEM INFORMAŢIONAL, SISTEM INFORMATIC

Ludwig von Bertalanffy, părintele teoriei sistemelor a definit sistemul “ca un ansamblu de elemente aflate în interacţiune”.

W.R. Ashby în 1947 a considerat sistemul ca o parte a unui întreg.

E. Nicolau în 1973 arăta că sistemul reprezintă acea mulţime de elemente în cadrul căreia se desfăşoară procesul de conducere.

R.E. Kolman, R. Falb şi M.A. Avbib în 1969 au relatat că sistemul reprezintă o structură care are o intrare şi o ieşire.

M. Mesarovic în 1970 susţinea că sistemul reprezintă o mulţime de relaţii.

Toate aceste abstractizări au condus la apariţia teoriei matematice a sistemelor.

Noţiunea de sistem este utilizată în cele mai diverse domenii ale cunoaşterii umane, cum sunt matematica, fizica, chimia, ştiinţele biologiei, filosofia, ştiinţele social-economice etc. Deşi sistemul este o realitate concretă în lumea materială, el este perceput la nivel abstract, cel mai adesea fiind elementul ideal de raportare al cercetătorilor.

Prin sistem se înţelege ansamblul elementelor între care există legături de intercondiţionare, a cărui funcţionare se desfăşoară într-un mediu dinamic pe care îl influenţează şi de care este influenţat, permiţând atingerea unor obiective a căror evoluţie este dinamică În cele ce urmează ne vom limita la aria sistemelor informaţional-decizionale din viaţa social-economică.

Sistemul informaţional este alcătuit din totalitatea informaţiilor, canalelor şi fluxurilor informaţionale, procedurilor de prelucrare a informaţiilor, metodelor, tehnicilor, instrumentelor utilizate de factorul uman implicat în prelucrarea datelor pentru conceperea şi obţinerea informaţiilor necesare fundamentării deciziilor pentru conducerea unui domeniu de activitate.