Programare HTML și XML

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE [13, 28, 78, 77]

1.1 INTERNET

Internet-ul, sau reteaua mondială de calculatotore, reprezintă un puternic instrument

pentru facilitarea afacerilor. Traditional, Internet-ul a avut patru aplicatii

principale: posta electronică, stiri, conectarea la distantă si transferul

de fisiere. Odată cu amploarea luată de reteaua mondială de calculatoare

numărul acestor aplicatii este în continuă crestere.

Web-ul (World Wide Web sau WWW – pânza de păianjen mondială), instrument

care a revolutionat accesul la Internet, este o retea de calculatoare

bazată pe tehnologiile Internet care permite utilizatorului unui calculator să

acceseze informatii aflate pe un alt calculator din retea. Fiind un sistem client/

server, WWW este o colectie imensă de documente (numite pagini)

răspândite în toată lumea. Fiecare pagină contine link-uri (legături) la alte

pagini. Documentele Web sunt realizate cu ajutorul limbajului HTML (Hyper-

Text Markup Language) si includ text, grafică si indicatori către alte pagini de

Web. Utilizând HTML se pot crea documente statice. Cu ajutorul limbajului

JavaScript se adaugă dinamism paginilor Web.

Pe langa WWW exista si alte servicii in Internet precum: chat, sevicii de telefonie

simpla sau cu imagine, (VoIP), televiziune, jocuri, e-commerce, etc.

JavaScript este un limbaj de programare simplu, asemanator cu limbajul C,

utilizat pentru definirea comportamentului elementelor dintr-o pagină Web.

JavaScript poate specifica, în doar câteva rânduri, răspunsurile la actiuni

sau evenimente cum ar fi deschiderea unei pagini, deplasarea mouse-ului

într-un anumit punct sau stergerea unui câmp dintr-un formular.

Internet este reteaua publică ajunsă la scară planetară. Este alcătuit dintrun

conglomerat de retele de diverse complexităti, de la cele multinationale la

cele regionale sau zonale, toate vorbind o aceeasi limbă, statuată de familia

de protocoale TC/IP.

Internet-ul a crescut extrem de rapid. Dacă in 1981 erau doar 213 calculatoare

gazdă în cadrul retelei, prin 1990, avea cca 320 000 calculatoare

gazdă, ajungând în 1993 la cca 2,1 milioane. Acum, numărul calculatoarelor

gazdă a explodat practic, în plină eră a sistemului Web.

Principiul director care a făcut reteaua publică Internet atât de populară este

cel al adoptării unor standarde deschise.

Pe lânga stiva TCP/IP obligatorie, în memoria statiei de lucru, vor mai fi

programe sau “servicii TCP/IP” ca de exemplu: e-mail, ftp, telnet, archie, gopher,

WAIS, finger, WWW, etc.

Internet poate fi definit astfel:

Numele propriu Internet (scris cu majusculă) se referă la reteaua

mondială unică de calculatoare interconectate prin protocoalele

(regulile) de comunicare Transmission Control Protocol si Internet

Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Cuvântul "Internet" provine din împreunarea

artificială si partială a două cuvinte englezesti: interconnected

= interconectat si network = retea [wiki].

Nasterea, în martie 1989 si cresterea sistemului World Wide Web a schimbat

practic felul de comunicare al majorităti utilizatorilor planetei. Tim

Barners-Lee, s-a gândit să usureze modul de comunicare al celor neinitiati,

si in 1992 a proiectat si implementat un sistem care să permită legături si

asocieri multiple între documente. Sistemul constă dintr-un program interactiv

numit browser care ajută la “răsfoirea” acestui păienjenis de documente,

utilizând legăturile dintre ele (links).

In ianuarie 1993, existau aproximativ 50 de servere Web sau Web sites.

Toate foloseau acelasi protocol pentru hipertexte, cunoscut sub acronimul

HTTP (HyperText Transfer Protocol ). HTTP este un protocol, adica un set

de reguli “stiut” de protagonistii celui care îl întrebuintează, respectiv două

programe care dialoghează, clientul pe de o parte si server-ul Web pe de

alta. O tranzactie sub protocolul HTTP trece prin 4 faze: conectarea, cererea,

răspunsul si închiderea. În cursul acestor faze clientul caută să contacteze

server-ul Web:

- Dacă tentativa esuează, apare o casetă de dialog care anunta: “conexiunea

nu a putut fi stabilită”

- Dacă tentativa reuseste, clientul emite o cerere către server-ul Web

(alias server-ul http), care contine obiectul cerut si protocolul pe baza căruia

trebuie să-i răspundă server-ul respectiv.

o Dacă server-ul http prelucrează cererea, el va pregăti răspunsul,

o Daca nu, apare mesaj de eroare.

Vom numi “obiecte” piesele de informatie care împreună alcătuiesc răspunsul

la cerere. Pe măsura sosirii unui obiect acesta este afisat.