Cursuri etică

Curs1

1.Etica- grecescul ethos/etos=obicei,obisnuinta. Se va distince intre 2 aspecte mari ale moralei, intrucat vb despre o morala a individului si o morala a colectivitatilor(de la grupuri la popoare)

Morala- latinescul mos-res0obocei, obisnuinta.

Pe parcursul evolutiei lor cei doi termeni si-au cristalizat sensurile, astfel incat prin moaral desemnam un fenomen real iar pt etica desemnam teoria acestui fenomen. Etica este teoria generala a moralei. In vorbirea cotidiana cei doi termeni sunt sdesea asimilati . Astfel, vb despre morala unui individ dar si despre etica lui.

Estetica- grecescul estetis=sensibilitate.

Arta- latinescul as-artis.

Ethos/Etos- care defineste aceeasi concordanta intre constiinta si manifestare, care se refera mai ales la colectivitate.

2.Relatiile

Dupa Descartes, gandirea moderna pune accentul preferential pe relatiile dintre entitati.

Diferenta dintre subiectul individual(s.i.) si subiectul colectiv(s.c.):

a)c1-c1= relatia dintre interiorul unei colectivitati cu ea insasi.Viata acestor colectivitati este cutumiala

b)c1-c2= realtia dintre colectivitati

c)i-c= relatia dintre individ si colectivitate

d)iy-ix= relatia interindividuala

e)i1-i1= relatia dintre individ si el insusi

Toate aceste relatii pot avea diverse continuturi valorice(utilitare, economico-financiare).Dar ele au si o dimensiune morala.Termenul morala este folosit pe diverse cercuri de extensii.Sensul mai larg vizeaza relatiile interindividuale. In sensul cel mai larg termenul morala vizeaza toate tipurile de relatii.In acest sens(cel mai larg) morala/moraliatea este omniprezenta in toate relatiile si activitatile umane.Viata morala iese in evidenta numai prin situatiile ei de exceptie, fie acestea pozitive(eroismul), fie prin exceptiile ei negative.Morala este inerenta tuturor relatiilor umane.

3.Faptul moral

Expresia fapt moral are o semnificatie metodologica, definid elementele constitutive, esentiale si specifice ale vietii morale.In acelasi sens vb despre faptul social, faptul stiintific si chair faptul de gandire.Acest sens trebuie distins fata de termenul fapta(infaptuire) care are o semnificatie practica.

Componentele fundamentale ale faptului moral:

S-subiect constient;M-manifestarea;V-valorilecare apar in manifestarea S(B-binele, R-raul);N-normele;P-principiile;A-aprecierea;

Normele morale- enunturi prescriptive prin care se indica ce trebuie sa faca, cum trebuie sa fie subiectul constient in situatii repetabile(R-relatii)pt ca manifestarea lui sa fie apreciata ca fiind bune si nu rele.In definitia normelor sunt implicate toate elementele componenete ale faptului moral. Ceea ce inseamna ca in plan real toate elementele componenete interactioneaza.

Forma de expresie-toate normele, de orice natura au doua forme de expresie;formele de expresie sunt semantic opuse dar sub raport axiologic ele sunt intim corelate.EX: trebuie sa fii sincer-pozitiv; Nu trebuie sa minti-negativ! Aceste doua forme de expresie au si functii opuse in folosirea lor completa in doua situatii tipice: -in procesul educational;-in formularea codurilor etice.

Forma pozitiva este stimulativa si este o baza a formarii si afirmarii personalitatii libere.Forma negativa este constrangatoare, restrictiva, inhibitiva si are consecinte inverse.

Curs2

4.Structura normei morale- oricare norma morala are 2 componente: comp. caliatativa; comp. imperativa(prescriptiva).

Trebuie sa fii recunoscator!/Nu trebuie sa fii ingrat! : componenta calitativa este exprimata prin cuvantul recunoscator. Recunoscator exprima o virtute si ingratitudinea este un viciu. Aici calitatea este prescrisa de norma. Daca ea este realizata efectiv ea devine o valoare. Recunostinta si ingratitudinea sunt valori. Aici valoarea este realizarea efectiva a unei prescriptii. Termenul devine atributvaloric cand este cuprins intr-o apreciere(P1 este un om recunoscator;P2 este un ingrat). Deci, caliatatea este prescrisa, valoarea este realizata efectiv, atributul valoric este o recunoastere a valorii. Componeneta imperativa este exprimata prin cuvantul trebuie care este un functor deontic(conector). Acesta este functorul deontic cel mai tare, care exprima obligativitatea. Opusul lui , nu trebuie, exprima interdictia. Intre obligativitate si interdictie se inscrie zona de permisivitate. Functorul deontic trebuie este cel mai tare dar poate fi modulat prin folosirea verbului la modul conditional optativ(ar trebui/n-ar trebui;ar fi bine/n-ar fi rau), ceea ce implica o angajare libera a subiectului.

Constantin Noica, avanseaza ipoteza dupa care in limba romana exista doi functori deontici(doua cupluri specifice lb romane):

1.se cade/nu se cade; se cuvine/nu se cuvine; Primul cuplu se refera mai ales la manifestarea subiesctului (actiunea lui). Al doilea cuplu vizeaza subiectul manifestarii.

Spre deosebire de norma moaral care are doua componente, norma juridica are 3 componente: 1.ipoteza-descrie situatia concreta in care norma juridica urmeaza sa fie aplicat; 2. dispozitia-defineste obligativitatea aplicarii normei in acea situatie; 3.sanctiunea-stabileste corelatia dintre vonivatie si pedeapsa.

Norma juridica se cheama lege din cauza tariei ei iar aici functorul deontic trebuie este inlocuit cu un functor existential. Norma morala este o dispozitie pura in comparatie cu norma juridica, valabila oricand si oriunde.

5.Norma morala si realitatea

Kant si urmasii sai au plecat de la analiza moralitatii reale.Din viata morala(faptul moral) ei au extras numai o componenta: normele(principiile). Din norme , abstractizare, au extras numai functorul deontic:trebuie. Acest functor l-au supus unei analize pur-logice, ajungand in final la enuntul: 1. +T- -E(ceea ce trebuie sa fie nueste); 2.-T- +E(nu trebuie sa fie dar este);3.-T- -E(nu trebuie sa fie si nici nu este); 4. +T- +E(trebuie sa fie si este);

Cele 4 formule exprima diverse aspecte ale vietii morale.Legatura dintre norma si realitate nu iese in evidenta la prima vedere dar poate fi relevata prin citirea implicatiilor(subintelesurilor) unei norme intr-o situatie concreta.

Trebuie sa fii recunoscator!- aplicata la relatia P1 si P2 se subantelege ca: -cineva trebuie sa fie recunoscator pt o fapta anume; -ca cineva trebuie sa fie recunoscator fata de altcineva; -ca cineva trebuie sa fie recunoscator pt o alta fapta; -ca intre cele doua fapte trebuie sa existe o corespondenta(nu egaliate); -ca relatia dintre fapte exprima realtia dintre subiecti(P1 si P2);

Pe aceasta cale recunostinta devine valoare reala(intermediata prin fapte reale).Relatia dintre fapte care intermediaza realtia dintre persoane, este exprimata in norma ca posibila si reala, si este realizata efectiv ca valoare.