Contabilitate Creativă

CAPITOLUL 1

CONTABILITATEA CREATIVĂ: DEFINIRE ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ

1.1. Contabilitatea creativă între perversitate şi perfecţionarea tehnicilor prin imaginaţie

În ciuda creşterii importanţei potenţiale a documentelor de sinteză şi a complexificării activităţii dezvoltate de organismele de normalizare, informaţia contabilă nu reuşeşte să-şi îndeplinească decât parţial funcţiile ce îi sunt atribuite. Proba cea mai peremptorie a acestei constatări o constituie numeroasele scandaluri financiare.

Ele, scandalurile financiare, au la bază fie descoperirea unor falsuri, fie descoperirea unor tehnici de disimulare a situaţiei reale, fenomene cunoscute astăzi sub denumirea de contabilitate creativă. Iată deci că profesioniştii contabili, mult timp caricaturizaţi pentru lipsa lor de imaginaţie şi pentru comportamentul lor rigid, au creat surpriza de a dezvolta practici de contabilitate creativă sau imaginativă.

Noţiunea de contabilitate creativă a fost invocată pentru prima dată în literatură, în anul 1973, de către cercetătorul britanic J. Argenti. Acesta a stabilit o legătură directă între practicile de contabilitate creativă, incompetenţa mana¬gerilor şi declinul afacerilor, precizând că utilizarea contabilităţii creative reprezintă un indiciu prevestitor de criză.

Ulterior, judecând după abundenţa literaturii care aduce în discuţie acest subiect, contabilitatea creativă a intrat în sfera preocupărilor a numeroşi cercetători. Cu toate acestea, în mediile profesionale şi academice, nu există un punct de vedere comun în ceea ce priveşte definirea conceptului de contabilitate creativă, diverşii autori având în vedere un segment mai mare sau mai mic dintr-o axă care se întinde de la o veritabilă încercare de a prezenta o imagine fidelă până la practicile de “finanţare în afara bilanţului” şi de “împodobire” a bilanţului. O trecere în revistă a câtorva dintre cele mai argumentate puncte de vedere asupra dimensiunilor şi limitelor contabilităţii creative a fost realizată, în 1996, de către profesorul Niculae Feleagă în lucrarea “Controverse contabile”. În ceea ce ne priveşte, vom prelua o parte dintre ideile prezentate în această lucrare, le vom completa cu alte câteva puncte de vedere pertinente şi vom încerca ~să concluzionăm asupra frontierelor contabilităţii creative, de această concluzie depinzând conţinutul capitolelor următoare.

Trotman defineşte contabilitatea creativă ca fiind o tehnică de comunicare ce vizează ameliorarea informaţiilor furnizate investitorilor.

Pe aceeaşi linie, Colasse este de părere că expresia contabilitate creativă desemnează “practicile de informare contabilă, adesea la limita legalităţii, practicate de anumite întreprinderi, care, profitând de limitele normalizării, caută să îşi înfrumuseţeze imaginea situaţiei financiare şi a performanţelor economice şi financiare”.

Stolowy reduce semnificaţia noţiunii de contabilitate creativă, precizând că: fraudele nu au nimic creativ, practica opţiunilor contabile există de multă vreme şi nu constituie contabilitate creativă, subiectivitatea inerentă evaluării este de neocolit şi există dintotdeauna, numai câteva mecanisme financiare generează o veritabilă contabilitate creativă. Caracterul distinctiv al contabilităţii creative, concluzionează autorul francez, ţine de imaginaţia contabilă pusă în operă pentru a traduce inovaţiile juridice, economice şi financiare pentru care nu există, la data lansării lor, soluţii contabile normalizate, precum şi de faptul că montajele ce decurg din această inginerie financiară sunt iniţiate în funcţie de incidenţa lor asupra bilanţului şi rezultatului întreprinderii.

Barthes de Ruyter şi Gelard plasează contabilitatea creativă în zona imaginaţiei ingineriei financiare modeme, imaginaţie care generează fără încetare noi produse şi montaje, având drept obiectiv, principal sau nu, ocolirea regulilor contabile, judecate penalizante vizavi de rezultate, capitaluri proprii şi îndatorire.

Tweedie şi Whittington consideră că soluţiile atribuite imaginaţiei sau creativităţii contabile, elaborate adesea împreună cu băncile şi auditorii, rezultă, în fapt, din noi tipuri de contracte, din operaţii care nu au fost prevăzute sau sunt insuficient tratate de normalizarea contabilă sau din regrupări de operaţii tratate diferit faţă de dispoziţiile pentru fiecare operaţie considerată în mod separat.

Definiţia cea mai substanţială îi aparţine însă lui Naser. Conform acestuia, contabilitatea creativă este:

1) procesul prin care, dată fiind existenţa unor breşe în reguli, se manipulează cifrele contabile şi, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare şi divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc;

2) procesul prin care tranzacţiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită “producerea” rezultatului contabil dorit.

Elementele prezentate demonstrează că, deşi există neînţelegeri în ceea ce priveşte definirea contabilităţii creative, majoritatea cercetătorilor acceptă că, în esenţă, aceasta se distinge prin două aspecte.

- în primul rând, ea presupune utilizarea imaginaţiei profesioniştilor contabili pentru a traduce acele inovaţii juridice, economice şi financiare pentru care nu există, în momentul apariţiei lor, soluţii contabile normalizate.

- în al doilea rând, montajele care decurg din această inginerie financiară sunt iniţiate în funcţie de incidenţa lor asupra bilanţului şi rezultatelor întreprinderii.