Drept Obiectiv

Dreptul este un ansamblu de reguli publice, de conduita, generale si abstracte, avand ca fundament coeziunea grupului social si fiind susceptibile de regula de sanctiune,care, structurand ansamblul raporturilor intersubiective asigura coexistenta libertatilor intr-o societate organizata.

Dreptul ca ansamblu de reguli. Cand spunem drept spunem regula sau norma. De aici tentatia de a defini dreptul ca un ansamblu de reguli, de a introduce elemental sanctionator pentru a delimita aceste norme de celelalte si de a incheia astfel cu definitia dreptului. Termenul de norma provine de la latinescul norma, derivate de la grecescul gnomon, iar regula provine din termenul latin regula,ambii termini semnificand la origine instrumente, instrumente materiale,fizice. In limbajul actual acest sens se poastreaza: norma sau regula este un instrument. Regula este un artefact, ea este creata de om.

Ceea ce deosebeste regulile juridice de legile naturii este faptul ca ele sunt reguli de orientare a actiunii sociale.

Dreptul ca ansamblu de reguli de conduita. Regulile juridice nu au o existenta obiectiva. Ele exista ca instrumente mentale, neavand materialitate, fenomenalitate. Regulile juridice sunt etaloane, masuri abstracte ale conduitei umane,existand doar prin intermediul raporturilor intersubiective.

Regulile juridice vizeaza exteriorizarea constiintei. Norma juridica priveste individual in relatie si nu in sine. Ea are ca scop nu perfectionarea individului ci optimizarea relatiilor sociale in care el intra. Numai raportul intereseaza dreptul. De aceea dreptul nu se preocupa de o atitudine strict subiectiva cum ar fi sinuciderea, de exemplu. Sistemul juridic, nu interzice, in principiu, sinuciderea, caci el nu se preocupa de viata individului decat daca acesta intra in relatie cu altii. De aceea poti dispune de propria viata, dar nu ii poti cere altuia sa intervina in propria moarte: eutanasia ramane prohibita.

Aceasta atitudine exterioara a dreptului in raport cu constiinta departajeaza norma juridica de norma morala.

Regulile juridice sunt reguli publice. Caracterul public este un caracter essential al dreptului. Acesta nu ajunge sa existe ca atare decat prin consacrarea publica pe care o primeste, fie din partea autoritatii, fie prin uzaj social. Prezumtia care opereaza in cazul oricarei reguli de drept este ca aceasta este cunoscuta de toti. O norma nepublicata este considerata ca fiind inexistenta.

Regulile juridice sunt generale. Conduita prescrisa de norma juridica este generala. Nu exista norme individuale. Exista doar decizii individuale. Relatia dintre normele generale si deciziile individuale nu este una de coordonare, ci una de subordonare. Decizia trebuie sa fie in acord cu realitatea normei.

Norma este generala, in sensul ca ea se adreseaza difuz si impersonal destinatarilor sai, ceea ce nu inseamna ca ea nu se poate referi la o categorie de subiecti. Important este ca aceasta categorie sa fie privita generic.

Regulile juridice tind sa constituie un sistem. Societatea nu este o suma de indivizi; ceea ce ea structureaza sunt relatiile interumane, nu indivizii ca atare; ea este o structura intersubiectiva. Dreptul realizeaza aceasta structura. El este deci indisolubil legat de existenta unei societati organizate.

Asadar, dreptul este un anasamblu ce are pretentia sa fie sistemic.

Din caracterul sistemic al dreptului rezulta cel putin doua consecinte. In primul rand, nici o norma nu poate fi inteleasa izolat. In al doilea rand normele exista in cadrul acestui ansamblu in raporturi de ierarhizare formala.

Sanctiunea. Sanctiunea este un element care contribuie la perfectionarea dreptului, dar nu este un element esential al acestuia. Nu toate actele normative sunt prevazute cu sanctiune: Constitutia, tratatele nationale incheiate intre diverse tari etc.

Dreptul ca mediere intre libertati. Este evident ca doar in ordine libertatea sociala se poate afirma. Or, dreptul este aceasta ordine. El permite asadar coexistenta libertatilor; limitandu-le, le face posibile deodata.