Concurență și Prețuri

CAP 1. MECANISMUL PREŢURILOR

1.1. Mecanismul autonom al preţurilor şi

interdependenţa acestuia în raport cu celelalte segmente

ale economiei naţionale

Preţul reprezintă cantitatea de monedă plătită pentru

achiziţionarea de bunuri şi servicii în cadrul relaţiilor bilaterale de piaţă.

Condiţia esenţială a formării preţului o constituie existenţa schimbului.

Economia de piaţă este caracterizată prin existenţa următoarelor

elemente:

- unităţile economice autonome;

- relaţiile de vânzare-cumpărare între unităţi;

- preţul liber (manifestarea concurenţei legale).

În economia planificată, autonomia limitată a întreprinderilor,

subordonate planului naţional unic, a condus a stabilirea unor preţuri

fixe sau limitate de către stat.

Înţelegerea noţiunii de preţ necesită definirea noţiunii de valoare.

Există două teorii cu privire la valoare, şi anume:

a) Teoria obiectivă – conform acesteia, valoarea este definită de

caracteristicile intrinseci ale unui bun obţinut prin muncă şi de relaţiile

producător-consumator şi consumator-obiectul material al bunului, fiind

dată de munca încorporată în marfă şi de utilitatea mărfii.

Valoarea de schimb a bunurilor este dată de cantitatea de muncă

necesară pentru obţinerea lor, performanţele tehnico-calitative,

importanţa şi raritatea bunurilor.

Conform economiei politice clasice, munca este singura care

serveşte la aprecierea şi compararea valorii mărfii. Astfel, preţul

natural (real) al mărfii este dat de muncă, iar preţul nominal este dat de

cantitatea de bani. În preţ intervin şi elemente de acumulare a

capitalului (profit) şi de fiscalitate. Susţinătorii acestei teorii se găsesc

pe poziţia producătorilor.

8

b) Teoria subiectivă – apelează la valoarea estimativă pe care

consumatorul o ataşează bunurilor, determinată de gradul de satisfacere

a nevoilor de consum, calitatea şi raritatea bunurilor. Valoarea

estimativă medie se transformă în valoare de schimb când se evaluează

în preţ. Susţinătorii acestei teorii se află pe poziţia consumatorilor.

Preţul nu se formează izolat, fiind determinat de interacţiunile din

economie (preţ relativ). Raportul dintre preţul pieţei şi preţul natural

este influenţat de jocul pieţei, respectiv raportul cerere-ofertă. Preţul

pieţei se găseşte la nivelul preţului natural când cererea este egală cu

oferta. Dacă oferta este excedentară, nivelul preţului coboară; dacă

oferta este deficitară, nivelul preţului urcă.

Stabilirea echilibrului între cerere şi ofertă presupune cunoaşterea

cererii efective şi adaptarea ofertei la nivelul şi structura acesteia.

Nivelul preţului pieţei este influenţat şi de cantitatea de bani existentă în

circulaţie, deşi moneda nu intervine în stabilirea raportului de schimb şi

a structurii preţului.

Sistemul preţurilor este în legătură cu alte sisteme din economie:

producţia bunurilor materiale, consumul, activităţile de export-import,

sistemul valutar şi de credit. În sistemul preţurilor, elementele eterogene

(venituri nete, costuri) se transformă în elemente omogene exprimate

prin preţ.

1.2. Preţul liber – preţ de echilibru al pieţei

Economia modernă este economia schimburilor libere, iar

formarea preţurilor depinde de comportamentul producătorilor şi

consumatorilor şi de politica statului. Vânzătorii producători propun

spre negociere cu cumpărătorii preţuri pornind de la costuri (preţ de

revenire) şi marja beneficiului (profit).

Jocul liber al preţurilor este rezultanta a doi factori:

o raportul cerere-ofertă: cerere > ofertă, preţul urcă; cerere <

ofertă, preţul coboară;

o concurenţa între producători: cerere > ofertă, preţul de

cumpărare creşte; cerere < ofertă, preţul de vânzare scade.