Curs Economie

CAPITOLUL 1

BAZELE ECONOMIEI

1.1. ETAPELE FORMÃRII STIINTELOR ECONOMICE

Formarea economiei politice si a stiintelor economice a reprezentat un proces indelungat, care a avut la baza dezvoltarea economica, cresterea complexitatii proceselor si fenomenelor economice, aprofundarea cunostintelor realitatii inconjuratoare, perfectionarea metodelor si a mijloacelor de investigare.

Cauzele acestor întrepãtrunderi si nediferentieri sînt:

-în antichitate si evul mediu economicul nu se detasase suficient de mult de ansamblul vietii sociale,

-nu exista date statistice pentru perioadele din trecut, acestea fiind numai de datã recentã.

Se considerã cã sint cinci perioade în evolutia gîndirii economice astfel:

a).Perioada cuprinsã între epoca elenisticã si sfîrsitul secolului al XVIII, pînã la Adam Smith. În aceastã perioadã au fost urmãtoarele curente de gîndire economicã:

-Gîndirea economicã a lui Platon si a lui Aristotel din antichitate.

-Curentul mercantilismului, de la sfîrsitul evului mediu.

-Doctrina fiziocratã, din prima jumãtate a secolului al XVIII-lea, centratã pe „Tabloul economic” al lui Francois Quesnay.

b).Perioada istoriei stiintei economice, cuprinsã între sfîrsitul secolului al XVIII-lea si jumãtatea secolului al XIX-lea. În aceastã perioadã sînt douã mari curente:

-Scoala clasicã englezã, reprezentatã de David Ricardo, Thomas Robert Malthus si James Stuart Mill.

-Materialismul dialectic si istoric, reprezentat de Karl Marx si Friedrich Engels.

c).Perioada dintre 1870 si 1930. Aceastã perioadã este dominatã de:

-Scoala de la Viena, care opune teoriei valorii muncii, teoria marginalistã a valorii.

-Scoala de la Lausanne, a teoriei echilibrului general, definind interdependenta generalã a pietei factorilor de productie si a pitei bunurilor de consum final.

-Scoala de la Cambridge, a teoriei echilibrului partial care se aplicã firmelor mici si medii.

d).Perioada 1930-1970. Perioadã a fost marcatã de:

-Teoria generalã a ocupãrii, dobînzii si a banilor, a lui John Maynard Keynes.

-Constituirea liberalismului clasic al secolului XX, reprezentat de Ludwig von Mises, Friedrich August Hayek si Milton Friedman.

Aceastã perioadã are urmãtoarele caracteristici:

-Cresterea volumului de informatii si date statistice, ceea ce a dus la aparitia unor noi instrumente si tehnici de analiza.

-Profesionalizarea economistilor.

e).Perioada începutã din deceniul 8 al seccolului XX. În aceastã perioadã au apãrut:

-Analiza economiei de la nivel micro-, la cel macro- si mondoeconomic.

-Studierea concurentei imperfecte.

-Studiul dinamiciilor în economie.

-Teoria optimului economic si a bunãstãrii.

DEFINITIE: Microeconomia este ramura stiinei economice care studiazã agentii economici individuali, structurile si comportamentele lor, interrelatiile dintre unitãtile economiceîn cadrul productiei, distributiei si consumului.

DEFINITIE: Macroeconomia este ramura stiintei economice care studiazã marile agregate din economie cum sînt preturile, productia, venitul national, ocuparea, somajul, inflatia, masa monetarã si balanta de plãti externe.

CAPITOLUL 2

STIINTA ECONOMIEI,

ECONOMIA DE PIATÃ MODERNÃ

2.1. ECONOMIA FORMÃ A ACTIUNII SOCIALE

Termenul de economie este sinonim cu cel de activitate economicã sau cu economia realã, ca parte a actiunii sociale. De aici munca este consideratã ca fiind cea mai cuprinzãtoare activitate umanã.

DEFINITIE: Munca este factorul de productie primar care constã în exercitarea de cãtre oameni a unei actiuni de transformare asupra factorilor materiali ai productiei, în scopul obtinerii unor efecte economice utile.

Efectele economce utile sînt considerate:

-bunurile corporale,

-incorporale,

-servicii,

-lucrãri,

-operatii, etc.

Munca are douã laturi:

-fizicã,

-intelectualã.

Indiferent de tip, caracterul ei este al unui proces constient, desfãsurat în timp si care presupune utilizarea efectivã a resurselor de fortã de muncã a participantilor la activitatea de productie, în cadrul cãreia factorului muncã îi revine rolul activ si dinamizator.

În conceptia marxistã munca mai este împãrtitã astfel:

-muncã abstractã,

-muncã concretã,

-muncã materializatã,

-muncã vie.

În ansamblul actiunii sociale si al muncii activitatea practicã reprezintã componenta principalã.

DEFINITIE: Activitatea practicã reprezintã toate actele, faptele si formele de organizare care se delimiteazã în actiunea socialã pe baza criteriilor de rationalitate si eficientã.

Activitatea practicã reflectã astfel relatia specificã dintre societatea umanã (ca subiect al mediului natural) si naturã (ca obiect al societãtii). Datoritã resurselor rare si pe fondul sporirii si diversificãrii nevoilor, oamenii au început sã producã, sã desfãsoare actiuni economice.

DEFINITIE: Activitatea economicã se defineste prin lupta împotriva raritãtii ca proces complex care reflectã faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor referitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, în functie de interesele economice.

De aici rezultã cã economia reprezintã întregul sistem de activitãti la care participã si se înscriu prin functiile lor toate unitãtile economice de productie, de consum, de intermediere, etc. Economia nu existã însã în formã purã, aceasta se interfereazã cu toate celelalte tipuri de actiuni sociale, tehnice, ecologice, sociale, culturale, politice, educative. Iar oamenii participã la activitatea economicã prin intermediul institutiilor sociale pe care le gãsesc si la care se raporteazã. Societatea actualã are multe procese care nu sînt exclusiv economice, de aici activitatea economicã este o „abstractie stiintificã”, un model teoretic de analizã. Activitãtile economice de-a lungul timpului au trecut prin procese de diversificare, specializare si integrare.