Cursul de schimb al leului - mecanism, factori de influență, evoluție

I. Definiţie

Cursul valutar sau cursul de schimb reprezintă o expresie a raportului valoric dintre monede, mai bine spus preţul unui mijloc de plată străin exprimat în moneda unei ţări.

Este considerat “preţul cel mai sintetic” dintr-o economie, deoarece influenţează relaţiile economice, sociale şi politice, constituind, în acelaşi timp un instrument important al politicii economice.

Traiectoria cursului de schimb arată, pe de o parte obiectivele strategice ale politicii economice în ansamblu, iar pe de altă parte măsurile tactice întreprinse pentru realizarea acestora.

I. 1. Regimul cursului de schimb al leului

Potrivit art. 2 din Legea nr. 312/2004, una din principalele atribuţiile ale Băncii Naţionale a României este cea de elaborare şi aplicare a politicii monetare şi a politicii de curs de schimb.

Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanţă cu utilizarea ţintelor de inflaţie ca ancora nominală a politicii monetare şi permiţând un răspuns flexibil al acestei politici la şocurile neprevăzute ce pot afecta economia.

Importanţa cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele determină preţul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piaţa internaţională, în lupta de concurenţă din comerţul internaţional, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb jucând un rol important alături de factorii materiali ai competitivităţii.

Mecanismul de stabilire a cursului de schimb a evoluat în decursul timpului. În perioada etalonului aur şi etalonului aur-devize, moneda utilizată în relaţiile internaţionale avea un conţinut valoric şi cantitativ numit valoare paritară. Aceasta reprezintă valoarea unui etalon ales în condiţiile unei stabilităţi cât mai mari şi cu o valoare unanim recunoscută pe piaţa mondială.

Paritatea monetară reprezintă raportul cantitativ dintre două monede, mai exact dintre valorile paritare ale acestor monede, şi se defineşte în mai multe moduri.

În cazul în care valorile paritare sunt exprimate în aur, paritatea respectivă se numeşte paritate aur, sau paritate metalică. În situaţia în care monedele îşi definesc valoarea paritară în valută, atunci paritatea respectivă va fi o paritate valutară (de exemplu 1 USD = 3,3529 RON), iar în cazul stabilirii parităţii prin intermediul drepturilor speciale de tragere, avem o paritate DST.

Toate aceste valori paritare se mai numesc şi parităţi teoretice, deoarece aveau la bază un act normativ şi de cele mai multe ori nu concordau cu realitatea, respectiv cu puterea de cumpărare efectivă a monedelor respective. Din această cauză s-a încercat pentru o perioadă utilizarea valorilor paritare glisante, al căror conţinut valoric era ajustat periodic, la intervale scurte de timp, precum şi a valorilor paritare mobile, în care paritatea era ajustată o dată pe an.

Creşterea oficială a valorii paritare a unei monede, ca urmare a deciziei autorităţii monetare naţionale, determină creşterea parităţii monetare a monedei respective faţă de alte monede, situaţie care se numeşte revalorizare. Devalorizarea, este fenomenul invers, respectiv micşorarea valorii paritare, ca urmare a deciziei autorităţii monetare naţionale, care se reflectă în scăderea parităţii monetare. Nu trebuie confundată noţiunea de curs valutar cu cea de paritate, care se exprimă prin acelaşi raport. Diferenţa este aceea că paritatea este o noţiune abstractă, teoretică şi nu corespunde întotdeauna cu cea de curs valutar, care rezultă pe piaţă în urma unei conjuncturi economice.

Importanţa cunoaşterii şi raportării la paritate a scăzut considerabil în condiţiile de flotare a cursurilor de schimb, promovată de majoritatea ţărilor cu valute convertibile.

În urma renunţării la etalonul-aur, aur-lingouri şi etalonul aur – devize, valorile paritare au fost înlocuite cu puterile de cumpărare, ca etalon monetar, şi care reprezintă raportul între cantitatea de bunuri şi servicii create într-o ţară, ce intră în sistemul relaţiilor valutare şi financiare internaţionale, şi indicatorii sintetici ai preţurilor.

Pc = Q / P

Unde:

Pc = puterea de cumpărare;

Q= cantitatea de bunuri şi servicii;

P = preţul bunurilor şi serviciilor.

Cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede (Pc1), care se raportează la puterea de cumpărare a altei monede (Pc2). Din acest raport rezultă numărul unităţilor monetare naţionale (n Mn) pentru o unitate monetară străină (Ms):

Cv = Pc1 / Pc2

Cv = (x*Mn) / (y*Ms)