Politica Monetară Principala Atribuție a BNR

1.CONCEPTUL DE POLITICĂ MONETARĂ

Recunoscută ca o componentă de baza a politicii economice, politica monetară, are un rol determinant în limitarea proceselor inflaţioniste din economie. Politica monetară reprezintă ansamblul măsurilor luate prin intermediul băncii centrale sau al autorităţii monetare, pentru a exercita o anumită influenţă asupra dezvoltării economiei sau pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi a cursurilor valutare.

Prin politicile monetare aplicate se urmareşte ca prin reglarea cantităţii de monedă, să se controleze lichiditatea în economie spre a satisface necesităţile acesteia, urmărindu-se în acelaşi timp evitarea inflaţiei sau limitarea şi reducerea acesteia atunci când ea este declanşată. Acţiunile în materie de politică monetară, trebuie să acţioneze asupra activitatilor bancare, care constituie suportul monedei naţionale. Mobilizarea şi colectarea economiilor, gestiunea depozitelor bancare şi cu deosebire acordarea creditelor, sunt activitati de risc, iar falimentul bancar poate avea consecinţe economice şi sociale grave cu impact şi în inflaţie.

1.1. OBIECTIVELE POLITICII MONETARE

Obiectivele politicii monetare se înscriu în obiectivele generale ale politicii economice, iar realizarea acestora vine în susţinerea realizării obiectivelor economice generale. Obiectivele politicii monetare sunt intermediare în realizarea politicii economice generale, urmăresc lupta contra inflaţiei şi păstrarea valorii interne şi externe a monedei şi constau în:

- Realizarea unui nivel optim al creşterii masei monetare la un nivel cât mai apropiat de rata de creştere reală a economiei, constituie pentru monetarişti, obiectivul principal al autorităţilor monetare.

Creşterea volumului de monedă în circulaţie însoţeşte sporirea volumului de bunuri şi servicii, datorită rolului activ, recunoscut al monedei. Când masa monetară creşte foarte rapid, fără corelaţie cu creşterea economică reală, ea antreneaza dezechilibre şi reacţii în lanţ.

O distribuire generoasă şi excesivă a creditului, antrenează o cerere crescută de bunuri şi servicii, generând o expansiune cumulativă, care nu poate fi susţinută în acelaşi ritm de ofertă, provocând creşterea preţurilor şi un deficit al comerţului exterior.

De aceea politica monetară trebuie să aibă ca obiectiv, controlul masei monetare şi adaptarea acesteia la nevoile reale şi sustenabile ale economiei. Controlul mijloacelor de plată de către autoritatea monetară, în vederea evitării unui dezechilibru inflaţionist sau deflaţionist este un obiectiv de primă importanţă al politicii monetare.

- Atingerea unui nivel corespunzator al ratei dobanzii este un alt obiectiv al politicii monetare urmărit în anumite ţări. În acest domeniu se confruntă două concepte. În timp ce keynesiştii urmăresc să fixeze rata dobânzii la un nivel cât mai scazut posibil, monetariştii nu se preocupă de nivelul acesteia, aceştia urmărind numai cantitatea de monedă în circulaţie. Legat de rata dobânzii, prezintă importanţă nivelul real al acesteia şi nu cel nominal. Rata dobânzii trebuie să fie real pozitivă şi cât mai stabilă în timp.

- Nivelul cursului de schimb are un important rol simbolic. Cursul de schimb fiind “preţul preţurilor” apare ca o expresie a puterii economice a naţiunii. Aprecierea sau deprecierea monedei naţionale are însă efecte deosebite asupra activităţii economice şi asupra comerţului exterior în special.

Aprecierea monedei naţionale poate avea un impact negativ asupra exporturilor, scumpindu-le şi descurajându-le. Scade astfel competitivitatea la export a produselor proprii şi se încurajează importurile, cu consecinţe negative asupra balanţei comerciale şi de plăţi. Deprecierea monedei naţionale stimulează exporturile şi descurajează importurile. Dar un curs supraevaluat presupune o susţinere valutară a acestuia, şi o epuizare a rezervelor valutare.

Găsirea unui nivel optim al cursului valutar care să susţină exporturile dar să şi inhibe importurile şi să permită menţinerea unei balanţe de plăţi echilibrate este o acţiune foarte dificilă. Opţiunea între politica monedei forte şi a monedei slabe este dependentă de starea structurilor economice şi sociale ale unei ţări.

- Realizarea unei bune alocări a resurselor financiare prin aceasta se urmăreşte alocarea resurselor de finanţare a economiei şi în special a creditului spre acele domenii care aduc o recuperare rapidă a investiţiilor, aduc profit, şi o inovaţie permanentă. Sunt descurajate sectoarele mari consumatoare de resurse, cu viitor incert şi care sunt susceptibile de a aduce pierderi în viitor.

Obiectivele politicii monetare pot acţiona în mod contradictoriu, ele sunt interdependente şi realizarea unuia sau altuia poate influenţa în sens negativ pe celelalte. Modificări ale ratei dobânzii conduc la modificări ale masei monetare şi ale cursului, şi de asemenea provoacă distorsiuni în modul de alocare a resurselor. Găsirea echilibrului în atingerea acestor obiective este sarcina autorităţii monetare, care prin acţiunea sa asupra unuia sau altuia din obiective, trebuie să asigure condiţiile unei dezvoltări durabile ale economiei. Politicile monetare sunt subordonate realizării obiectivelor globale ale economiei.

1.2. MECANISMUL DE TRANSMISIE A POLITICII MONETARE

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor:

- canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare;

- canalul creditului;

- canalul cursului de schimb;

- canalul efectelor de avuţie şi bilanţ;

- canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.

O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.