Politica monetară în România

Potrivit statutului său, Banca Naţională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Totodată, Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental.

O atribuţie principală a Băncii Naţionale a României o constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său fundamental, banca centrală stabileşte strategia de politică monetară şi decide asupra instrumentelor şi a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea politicii monetare.

Importanţa stabilităţii preţurilor

O rata a inflaţiei scăzută, stabilă şi predictibilă are următoarele avantaje:

- diminuează incertitudinile legate de mediul economic simplificând, astfel, problemele decizionale ale agenţilor economici. Planurile de afaceri sunt mai uşor de conceput chiar şi pe un orizont de timp mai îndelungat, fiind diminuată corespunzător ponderea proiectelor investiţionale derulate pe termen scurt. Investiţiile pe termen lung dispun de un potenţial mai ridicat de a crea noi locuri de muncă şi de a contribui treptat la creşterea productivităţii factorilor de producţie.

- reduce nivelul ratelor dobânzii pe termen mediu şi lung, ceea ce contribuie la stimularea proiectelor de investiţii. În general, o bancă centrală are capacitatea de a influenţa direct doar dobânzile pe termen scurt. Dobânzile pe termen mediu şi lung sunt însă cele care au o relevanţă sporită pentru activitatea economică iar acestea depind în mare măsură şi de nivelul inflaţiei anticipate.

- creşte transparenţa şi valoarea informaţiei conţinute în preţurile relative ale bunurilor şi serviciilor. Populaţia şi firmele pot observa mai uşor diferenţele reale de preţ între diferite bunuri economice, evitând astfel distorsiunile induse de existenţa unor creşteri generalizate ale preţurilor din economie. Astfel, deciziile de consum şi investiţii ale acestora vor fi mai bine fundamentate. Aceasta conduce la creşterea eficienţei în alocarea resurselor şi implicit la amplificarea potenţialului de creştere economică.

- ancorează aşteptările legate de inflaţie ale populaţiei şi firmelor la niveluri reduse, ceea ce contribuie şi mai mult la temperarea ritmului de creştere a preţurilor.

Experienţa a demonstrat că o rată a inflaţiei ridicată, cu o volatilitate sporită şi, astfel, impredictibilă are urmatoarele dezavantaje:

- creşte incertitudinea cu privire la contextul economic şi implicit volatilitatea indicatorilor macroeconomici. Aceasta contribuie la creşterea riscului perceput de investitori cu privire la activele deţinute pe piaţa locală sau exprimate în moneda locală. În general, rata dobânzii şi cursul de schimb vor fi primele afectate, prin încorporarea unei prime care să compenseze investitiorii pentru riscul suplimentar. Aceasta va conduce la creşterea ratelor dobânzii sau a volatilităţii cursului de schimb, având mai departe ca efect creşterea costurilor de finanţare a proiectelor de investiţii.

- contribuie la transferul, nejustificat economic, de avuţie între debitori şi creditori, în condiţiile în care sumele de plată prevăzute în contractele de creditare sunt în general stabilite în termeni nominali în momentul contractării. Dacă inflaţia se dovedeşte a fi mai ridicată decât era anticipat în momentul încheierii contractului, un creditor va încasa mai putin, în timp ce un debitor va plăti mai puţin, în termeni reali.

Mecanismul de transmisie a politicii monetare

Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind inflaţia.

O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară, valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară interbancară. De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de particularităţile structurale ale economiei naţionale.