Cursuri Management

Tema 1. Esenţa şi importanţa managementului

1. Etimologia şi definiţii ale noţiunii „management”

2. Managementul între ştiinţă şi artă

3. Procesele manageriale

4. Relaţiile de management

-1-

Ştiinţa managerială a devenit indispensabilă, cerinţa de a dispune de cunoştinţe în domeniul managementului fiind cu atît mai stringentă în ţările în curs de dezvoltare sau în cele în care are loc procesul de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă. Numeroase eforturi s-au depus avînd ca scop stabilirea etimologiei managementului, a cărui rădăcină provine din limba latină – manus, însemnînd mînă şi reprezentînd o expresie cu sens de manevrare. Francezii susţin cuvintele manege – loc de dresaj, manier – a manipula, a modela. În engleză termenul a derivat de la to manage – a reuşi, a mînui. Astfel, cum era şi firesc, cuvîntul “management” rămîne intraductibil.

Oprindu-ne la domeniul managementului, înainte de a încerca o definire a acestuia, este util a se cunoaşte sensurile pe care “Dicţionarul explicativ al limbii române” le acordă noţiunii de management: activitatea şi arta de a conduce; ansamblul activităţilor de organizare, de conducere şi de gestiune a întreprinderilor; ştiinţa şi tehnica organizării şi conducerii unei întreprinderi.

În Anglia, primele încercări de definire a termenului “management”, în accepţiunea sa modernă, le-a făcut A. Smith în lucrarea sa “Bogăţia naţiunilor”, apărută în 1776, în care, abordînd teoretic revoluţia industrială arată că “managementul constă în organizarea raţională şi coordonarea competentă a grupurilor umane în cadrul activităţii de producere a bunurilor materiale”.

Peter Drucker, autoritate americană în domeniul managementului, dă următoarele explicaţii:

1) Noţiunea este pur americană şi nu poate fi tradusă în alte limbi.

2) Înseamnă funcţie, dar şi oameni, care îndeplinesc această funcţie.

3) Arată starea socială a conducătorilor de toate nivelurile.

4) Este un curs teoretic.

5) Este un domeniu al ştiinţei.

În cadrul organizaţiilor, care n-au nici o atribuţie la business, acest cuvânt nu se prea foloseşte. Dar totuşi ce înseamnă el în ştiinţa economică?

Pluralitatea teoretică vorbeşte despre faptul că în literatura de specialitate întâlnim diferite tratări ale acestui cuvânt.

Acelaşi Peter Drucker consideră că: managementul este echivalent cu „persoana de conducere”, persoana care coordonează activitatea celorlalţi şi care îşi realizează activitatea prin ei.

Jean Gilberth consideră că managementul înseamnă „organizarea, arta de a conduce, de a administra sau, altfel spus, administrarea”.

A. Mackenzie consideră că conducătorul operează cu trei elemente - idei, lucruri şi oameni.

Din punct de vedere al funcţiei în domeniul producţiei, managementul se prezintă ca un proces, cu ajutorul căruia un grup de colaboratori îşi îndreaptă acţiunile spre un scop comun.

Pe de altă parte, managementul la J. Massie se prezintă ca un proces social şi tehnic, cu ajutorul căruia se folosesc resursele, ce influenţează asupra acţiunilor oamenilor şi se efectuează schimbări pentru atingerea scopului de către organizaţie.

Managementul - este un proces de planificare, organizare a activităţii şi controlului asupra firmei pentru a coordona resursele umane şi materiale spre atingerea scopurilor efective. În practică, managementul deseori se reduce la un grup special de oameni, atribuţia cărora rezidă în organizarea şi conducerea tuturor forţelor pentru atingerea scopurilor puse.

Elementele specifice ştiinţei managementului organizaţiei sunt deci procesele şi relaţiile de management, care nu trebuie confundate cu relaţiile şi procesele economice, ce au conţinut total diferit şi nici cu alte componente ale firmelor, de natură economică, tehnică sau umană. Prin conţinut şi mod de manifestare, procesele şi relaţiile de management prezintă o serie de trăsături particulare ce conferă acestei ştiinţe o pronunţată specificitate (vezi subiectele 3, 4). De aceea, esenţa (obiectul de studiu) ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management.

Managementul îndeplineşte următoarele funcţii de conducere: prognozarea, planificarea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul (Burlacu); planificarea, organizarea, motivarea, control (Mescon); previziune, organizare, coordonare, antrenare, evaluare-control (Nicolescu).

Sistematizând toate opiniile teoretice despre management, concluzionăm că managementul ştiinţific poate fi determinat ca ştiinţa ce cuprinde totalitatea principiilor, metodelor, mijloacelor şi tehnicilor de conducere, prin care se asigură utilizarea raţională a resurselor şi realizarea obiectivelor propuse.

-2-

Raportul dintre caracterul de ştiinţă şi cel de artă care se atribuie managementului constituie un domeniu de dispută între specialişti, faţă de care se exprimă păreri diverse. Aceste dispute sunt generate, în principal, de conţinutul termenilor cât şi dintr-un conflict de opinii. În acest context, literatura de specialitate oferă grupări ale autorilor având drept criteriu ideile referitoare la raportul dintre ştiinţă şi artă în management. În baza acestui criteriu autorii au fost cuprinşi în trei grupe: 1) cei ce manifestă rezerve chiar în privinţa utilizării cuvântului “artă” a managementului, având drept argument faptul că s-ar refuza recunoaşterea conţinutului ştiinţific al managementului, făcând concesii empirismului şi spontaneităţii în această activitate; 2) o altă grupă de specialişti este formată din cei care susţin că managementul are atât o dimensiune ştiinţifică, cât şi una care ţine de domeniul artei. Potrivit opiniei acestor autori latura ştiinţifică a managementului se referă la principiile şi metodele elaborate, iar domeniul ce se referă la artă are în vedere individualitatea managerilor care aplică diferenţiat conceptele, metodele, tehnicile oferite de ştiinţa managementului având în vedere şi intuiţia, experienţa, curajul, etc.; 3) cea de-a treia categorie de autori îi cuprinde pe cei care abordează procesul managerial ca fiind atât ştiinţă, cât şi artă, cu precizarea că în perspectivă, pe măsura sistematizării informaţiilor exacte despre management, acestea au menirea să acopere, prin generalizare, un câmp larg de fapte, iar ştiinţa va ocupa, încetul cu încetul, locul artei.

O întoarcere în timp permite să se aprecieze că managementul este o artă veche. Popoarele civilizaţiei antice - sumerienii, egiptenii, babilonienii, romanii etc. - au organizat şi au condus diverse activităţi, lucru care poate atesta caracterul de artă al managementului.

Printre altele se menţionează că sumerienii foloseau documente scrise pentru a uşura operaţiile guvernamentale şi comerciale, romanii conduceau imperiul folosind comunicaţii eficiente şi un control centralizat.