Venitul, consumul și investițiile

7.1. FORME ALE VENITULUI MACROECONOMIC. VENITUL ŞI CONSUMUL

La nivelul economiei naţionale, veniturile obţinute de agenţii economici îmbracă diverse forme, rezultate prin mecanismul distribuirii şi al redistribuirii.

VENITUL NAŢIONAL determinat prin următoarele metode de calcul:

Venitul naţional net sau produsul naţional net exprimat în preţurile factorilor (PNNPF).

VNN (PNNPF) = PINPF + SVFS

SVFS = soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu străinătatea

Cei care au creat produsul total net într-o economie ( posesorii factorilor de producţie) vor beneficia de venituri (salariul, renta, profitul, dobânda netă) cu care să-şi satisfacă nevoile personale.

VNN = ∑ ( s+r+p+D netă)

Toate aceste venituri sunt supuse impozitării directe.

Venitul naţional disponibil: VND = VN ± STCS

STCS = soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea

În funcţie de SCTS, VND poate fi mai mare sau mai mic decât VNN.

VND se foloseşte în calculele şi analizele privind veniturile populaţiei, consumul membrilor societăţii şi investiţiile.

VND este un venit net. Dacă la aceste se adaugă amortizarea se obţine venitul naţional drut disponibil.

Venitul personal al populaţiei (menajelor) - VPP - exprimă veniturile curente ale persoanelor, provenite dintr-o activitate, la care se adaugă transferurile de la guvern şi întreprinderi (gratificaţii, alocaţii, ajutor de boală, diferite compensaţii).

Venitul disponibil al populaţiei - VDP - reprezintă o parte a venitului personal din care s-au dedus impozitele pe veniturile personale plătite administraţiei centrale şi locale. VDP = VPP – IP

unde: VDP = venitul personal disponibil; VPP = venitul personal al populaţiei ; IP = impozite pe veniturile personale

Venitul personal disponibil este reprezentat de veniturile menajelor, care pot fi folosite pentru satisfacerea nevoilor personale sau pentru economisire. Mărimea sa are implicaţii deosebite asupra cererii finale de bunuri de consum şi bunuri investiţionale.

Venitul disponibil obţinut efectiv de posesorii factorilor de producţie este folosit pentru consum (C), iar partea care nu este consumată este reprezentată de economii (S).

VD = C + S

Consumul reprezintă partea din venitul disponibil cheltuită pentru cumpărări de bunuri materiale şi servicii care părăsesc sfera producţiei, destinate satisfacerii directe a trebuinţelor personale ale populaţiei şi/sau trebuinţelor generale de consum ale societăţii.

Consumul are o structură complexă, care poate fi analizată după mai multe criterii.

În funcţie de sursa de formare şi finanţare, consumul se împarte în consum public şi consum privat. Consumul privat exprimă valoarea la preţul pieţei a tuturor bunurilor şi serviciilor cumpărate sau primite sub formă de venituri în natură de către populaţie şi întreprinderi, cu scop nelucrativ pentru diverse servicii prestate. Consumul public cuprinde toate cheltuielile curente destinate cumpărării bunurilor materiale şi serviciilor de către administraţiile publice la toate nivelurile.

În raport de destinaţia produselor şi serviciilor care fac obiectul consumului, se disting consum de bunuri alimentare, consum de produse nealimentare şi consum de servicii.

Din punct de vedere al duratei consumului, deosebim consum de bunuri de folosinţă îndelungată şi consum de bunuri de folosinţă curentă.

Consumul, ca proces de utilizare a bunurilor şi serviciilor, are funcţii complexe şi de maximă importanţă atât în satisfacerea directă a trebuinţelor oamenilor, cât şi asupra producţiei, asupra gradului de folosire a factorilor de producţie, asupra echilibrului şi dinamismului economic. Consumul influenţează decisiv aportul muncii la crearea produsului naţional şi a venitului naţional.

Consumul personal reprezintă o componentă principală a calităţii vieţii, respectiv a nivelului de trai: volumul, structura, calitatea şi dinamica acestuia reflectă gradul de satisfacere a multiplelor trebuinţe ale populaţiei.

Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi servicii este consumul pe locuitor (Cloc). Acesta se determină prin raportarea consumului total (C), pe grupe de produse şi produse principale dintr-o anumită perioadă, la numărul mediu al populaţiei unei ţări (Pt):

Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe totalul populaţiei se exprimă prin costul vieţii. Nivelul costului vieţii depinde de mărimea cheltuielilor curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei. Pentru cunoaşterea costului vieţii, a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului de trai se utilizează bugetele de familie.

Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează sistematic şi cronologic, de obicei într-un an, veniturile după natura lor (din muncă, din surse bugetare etc) şi cheltuielile de consum după destinaţia lor (hrană, locuinţă, transport, sănătate, învăţământ, confort etc.).

Nivelul şi dinamica consumului depind de influenţa conjugată a numeroşi factori obiectivi şi subiectivi.

Factorii obiectivi sunt rezultatul condiţiilor pe care le generează viaţa economică şi, în principal, se referă la:

- nivelul şi dinamica salariului, a veniturilor în general. Consumul personal depinde de mărimea veniturilor nominale, în special, de mărimea venitului net personal;

- modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum, în prezent şi viitor, determinată de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de apariţia unor riscuri. În condiţiile scăderii puterii de cumpărare a banilor, deşi cheltuielile pentru consumul prezent cresc, consumul real se reduce. În condiţiile creşterii puterii de cumpărare a banilor, ca urmare a reducerii preţurilor de consum, consumul real prezent creşte, deoarece se poate cumpăra o cantitate mai mare de bunuri cu aceeaşi cheltuială bănească sau chiar mai mică.;