Econometrie

C1 – 10.10.2009

Econometria se ocupă cu măsurarea fenomenelor economice în scopul descoperirii unor legităţi ale evoluţiei acestor fenomene care pot furniza informaţii utile factorilor decizionali de la diferite nivele de decizie.

Cu ajutorul econometriei se încearcă construirea unor modele pe baza cărora să fie previzionată evoluţia fenomenelor studiate.

Metodele de lucru utilizate provin din matematică şi statistică.

Construirea modelelor se realizează pe baza unor legi economice cunoscute din teoria de bază a economiei. Exemplu de legi:

- consumul populaţiei depinde de investiţie C = f(V)

- producţia depinde de investiţie Q = f(I)

- profitul depinde de cifra de afaceri.

Modelele sunt aproximări ale realitaţii pe baza unei teorii existente şi a datelor istorice culese pentru fenomenele studiate.

Diferenţa dintre valorile exprimate de model şi valorile reale se numeşte eroare de specificare a modelului.

Un model este cu atât mai bun, cu cât eroarea este mai mică.

1. TEORIA CORELAŢIEI

Majoritatea modelelor econometrice se bazează pe teoria corelaţiei.

Corelaţia este modalitatea de evoluţie a două sau mai multe variabile în urma căreia se generează o anumită tendinţă care sugerează o legătură între fenomenele respective.

Variabilele sunt fenomene economice.

Identificarea corelaţiei dintre două variabile se face prin reprezentare grafică într-un sistem de coordonate x,y a perechilor de puncte corespunzătoare observărilor pentru fiecare perioadă referindu-ne la fiecare din cele doua variabile.

Anul y x

Profitul (mil lei) Cifra de afaceri (mil lei)

1 10 100

2 12 130

3 15 160

4 17 200

5 20 220

6 25 270

7 29 280

8 33 300

9 38 350

10 45 450

Total 244 2460

Media = ∑/n = 244 / 10 = 24,4 =∑/n = 2460 / 10 = 246

y = f(x)

Corelaţia poate fi în funcţie de forma acesteia de două feluri:

- liniară, tendinţa poate fi aproximată cu o dreaptă;

- neliniară, tendinţa poate fi aproximată printr-o curbă.

Din punct de vedere al direcţiei de manifestare a tendinţei putem avea corelaţie directă, pe masură ce valorile lui x cresc, cresc şi valorile lui y sau poate fi o corelaţie inversă, pe masură ce valorile lui x cresc, valorile lui y scad.

Coreclaţia poate fi caracterizată şi prin intensitatea acesteia. Astfel, când avem o corelaţie puternică punctele se află situate în imediata apropiere a curbei care generează tendinţa.

Corelaţia scade în intensitate pe masură ce punctele se îndepartează de curba ce influenţează tendinţa.

Dacă norul de puncte are o împrăştiere foarte mare fără a genera o tendinţă nu există corelaţie între două variabile.

Intensitatea corelaţiei este destul de dificil de apreciat doar pe baza unei reprezentări grafice, motiv pentru care în practica se utilizează un coeficient numit coeficient de corelaţie liniar.

Corelaţia liniară este cel mai des utilizată deoarece prin proprietăţile acesteia permite utilizarea cu uşurinţă a modelelor matematice.