Politici de Dezvoltare Regională

ASPECTE GENERALE

Dacă autoritatea publică centrală se poate implica în stabilizarea de ansamblu a economiei naţionale prin politici macroeconomice adegvate, autorităţile publice locale se pot implica în susţinerea dezvoltării economice regionale. Politicile de dezvoltare regională urmăresc realizeze o anumită echitate inter regională, în condiţii de eficienţă, prin eliminarea unor efecte secundare nedorite ale dezvoltării. Sprijinul regional adus prin aplicarea acestor politici este destinat creări unor condiţii favorabile pentru investiţiile private şi nu pot fi concepute ca o subvenţie permanentă. Obiectivul tradiţional al politicilor de dezvoltare regională îl constituie reducerea disparităţilor teritoriale, realizarea unui echilibru relativ între nivelurile de dezvoltare economică şi socială a diferitelor zone din teritoriul naţional.

Obiectivele dezvoltării regionale sunt foarte diverse:

- susţinere renovarii urbane şi rurale;

- construirea sau îmbunătăţirea infrastructurii, încutajarea aportului de capital şi implementarea de noi obiective;

- sprijinirea regiunilor aflate în declin industrial pentru reconversia pe traiectorii viabile;

- accelerarea creşterii economice prin devierea unor cereri de resurse din zonele aglomerate spre zonele deficitare;

- echilibrarea cererii şi ofertei de forţă de muncă între diferite zone.

Majoritate ţărilor, inclusiv cele dezvoltate economic, se confruntă cu probleme regionale şi în consecinţă aplică politici de dezvoltare regională. Aceasta deoarece, anumite părţi din teritoriile naţionale au fost neglijate, sau au cunoscut o anumită întîrziere în dezvoltarea generală, aşa cum este cazul sudului Italiei, sau vestului Irlandei.

Există deasemeni, regiuni în declin în raport cu restul ţării ca urmare a unor modificării ale condiţiilor economice. Pe de altă parte alte regiuni cunosc o creştere economică puternică datorită tendinţei de concentrare a unor activităţi economice de vîrf în anumite zone ale ţării.

Atunci când aceste disparităţi au atins un nivel considerat inacceptabil, autorităţile publice au căutat, prin diferite mijloace, să neutralizeze atât cauzele cât şi efectele.

Politicile adoptate au urmărit, în principal, adopterea unor măsurii în favoarea regiunilor aflate în dificultate.

Pentru aplicarea acestor politici este necesar mai întâi, identificarea regiunilor confruntate cu probleme şi adoptarea unei serii de măsuri în domeniul cheltuielilor publice, al infrastructurii, al punerii în valoare a terenurilor, al urbanizării şi al dezvoltării economice în general.

Principalele obiective ale politicilor regionale sunt:

- dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor şi zonelor unei ţări;

- ameliorarea cadrului de viată al locuitorilor (servicii pentru populaţie, habitat)

- corelarea selectivă a planurilor de dezvoltare sectorială în cadrul planurilor de amenajare a teritoriului, în funcţie de impactul dezvoltării sectoriale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei;

- gestionarea resurselor locale şi protejarea mediului;

- utilizarea raţională a terenurilor (în special a celor agricole şi forestiere).

Implementare politicilor de dezvoltare regională prin strategii specifice necesită utilizarea unor instrumente economice, juridice şi de altă natură.

Principalul instrument al politicilor regionale este dat de volumul resurselor financiare care pot fi mobilizate pentru susţinere programelor de dezvoltare regională.

Sursele de finanţare provin din taxe şi impozite locale, respectiv din transferuri de la bugetul central.

În privinţa surselor locale se poate remarca faptul că susţinerea dezvoltării regionale doar prin acest tip de resurse înseamnă a intra într-un cerc vicios al dezechilibrelor regionale, întrucât zonele cu activitate economică intensă vor reuşi să colecteze mai multe resurse în raport cu zonele mai puţin dezvoltate şi prin urmare, vor cunoaşte o dezvoltare mai susţinută.

Aceasta înseamnă că şansa zonelor mai puţin dezvoltate va depinde de posibilităţile acestora de a atrage investitori scordându-le diverse facilităţi. În plus, transferurile de la bugetul central sunt esenţiale pentru a crea condiţii favorabile de dezvoltare a activităţilor economice şi socilale din zonele mai puţin dezvoltate.

Instrumentele politicii de dezvoltare regionale, aplicate în ţările cu rezultate notabile în domeniu, sunt derivate din instrumentele de politică macroeconomică şi pot fi definite în două mari categorii:

1.Intervenţii directe - pentru localizarea şi dezvoltarea anumitor activităţi, sau pentru dotarea teritoriului cu anumite utilităţi:

- participarea administraţiilor publice locale la dezvoltarea unor elemente de infrastructură economică şisocială;

- participarea guvernului sau a administraţieiilor publice locale la constituirea capitalului social al unor noi întreprinderi.

2. Stimulente pentru dezvoltare:

- acordarea unor stimulente financiare;

- adoptarea unor măsuri de compensare în vederea diminuării unor costuri suplimentare generate de localizarea activităţilor într-un anumit spaţiu.

Principalele tipuri de stimulente financiare care pot stimula dezvoltarea regională sunt:

- prime pentru investiţii;

- subvenţii pentru investiţii;

- acordarea unor împrumuturi în condiţii avantajoase;

- acordarea unor facilităţi pentru achiziţionarea sau închirierea de tereniri;

- acordarea unor facilităţi fiscale ( reduceri la impozite, sau chiar suspendarea plăţii impozitelor pe o anumită perioadă de timp);

- adjudecarea unor segmente publice.

Reducerea disparităţilor regionale în domeniul producţiei, şomajului şi a veniturilor constituie un obiectiv politic major. Însă reducerea disparităţilor nu este principalul obiectiv al politicilor regionale.