Relații Publice

1. IMAGINEA ORGANIZATIILOR – CONSIDERATII GENERALE

A devenit aproape un truism faptul ca omenirea intra, începând cu sfârsitul

actualului secol, într-o noua era - era informationala. Zeci de mii de studii surprind aceasta

mutatie, si alte zeci de mii vor urma, dezvoltând noi concepte si teorii pe masura

prefacerilor fara precedent prin care trece societatea umana.

Deocamdata, era informationala se profileaza cât mai curând ca o

promisiune a viitorului decât ca o realitate matura. Majoritatea cercetatorilor sunt de acord

ca pâna si cele mai dezvoltate societati se gasesc înca în tranzitie catre o noua forma de

organizare, cumulând laolalta elemente ale vechii rânduieli si ale celei emergente. Dar

tendinta de înnoire este evidenta. Unii autori vorbesc despre o evolutie care duce firesc la

societatea informationala; altii prefera sa se refere la o adevarata revolutie, care scutura

din temelii rosturile epocii trecute. Însa indiferent de termenul folosit, este neîndoielnic ca

aceasta tendinta îsi pune amprenta pe absolut toate domeniile omenescului.

Consecintele implicite ale trecerii la societatea informationala au fost si sunt

discutate de numerosi gânditori. Astfel, în 1983, Luigi Dadda1 sustinea: “Asistam cu totii la

o evolutie a modului nostru de a produce, de a comunica, de a trai, o evolutie atât de

rapida încât este numita postindustriala. Ea este provocata de un complex de factori

culturali, sociali, economici, stiintifici, tehnologici, dintre care ultimii se impun cu o forta

covârsitoare. Toate categoriile sunt implicate, dar una se impune, si anume aceea legata

de generarea, culegerea, transmiterea, elaborarea si raspândirea informatiei”.

În studiul intitulat “De la silex la siliciu”, Giovanni Giovannini, presedintele

Federatiei Italiene a Editorilor de Ziare (FIEG), pune problema într-un mod similar: “Dupa

era agricola si cea industriala, intram acum în era <<informationala>>. Întelegerea a ceea

ce se întâmpla în prezent este îngreunata de o prima caracteristica, si anume cresterea

complexitatii în toate domeniile: social, politic, cultural, industrial, stiintific. Avem impresia

ca este în curs o adevarata <<mutatie>>, ca organismul <<societatea umana>> genereaza un

organism cu totul nou. Si aceasta are loc concomitent cu o crestere a bunurilor materiale

esentiale noii constructii, dar, mai ales, cu o crestere fantastica a fluxurilor informative

menite sa configureze o structura noua si mai puternica”.2

Datorita faptului ca societatea informationala se gaseste înca într-un proces de

structurare specifica, încercarea de a-i surprinde dimensiunile definitorii apare ca o

întreprindere temerara si, posibil, sortita esecului. Dificultati înca si mai mari presupuse de

acest demers sunt generate de limitele modelarilor teoretice cu care se opereaza în prezent.

În ultima jumatate de secol, paradigma Odobleja - Wienner s-a transformat din posibil teoretic

în real actional, determinând mutatii incredibile în gândirea si practica stiintifica. Dar la ora

actuala aceasta abordare e pe cale sa fie depasita, noi interpretari venind sa modifice sistemul

de referinta teoretic al umanitatii. Un astfel de model ar putea fi si cel al procesualitatii

organice, care priveste omul si comunitatile umane drept procesoare de informatie /

semnificatie si energie, self-formative si reproductibile. Conform acestei teorii, fiintarea este

“expresie si produs al conexiunilor posibile între procesari informationale si procese

energetice”. Modelarea pleaca de la ipotezele ca “nu este posibila completa detasare a

1 Luigi Dadda, în “Media duemila”, nr. 1, Torino, 1983, p. 17.

2 Giovanni Giovannini & colectiv, "De la silex la siliciu - Istoria mijloacelor de comunicare în masa", Editura tehnica,

Bucuresti, 1989, p. 14-15

RELATII PUBLICE

proceselor energetice de procesarile informationale”, ca “orice procesare îsi genereaza, prin

propriile consecinte, conditiile dezorganizarii ei, iar procesele dezorganizate sunt generatoare

de conditii favorabile emergentei altor procese organizate”.3 Daca un astfel de model sau altul

similar vor fi validate de stiinta, implicatiile sociale vor fi imense, descurajând, ab initio, orice

încercare de a contura o imagine exhaustiva a societatii informationale. De aceea, în studiul

prezent ne vom rezuma la abordarea sistemica a gestiunii imaginii organizatiilor prin activitatea

de relatii publice.

Imaginea unei organizatii este obiect de patrimoniu4, fie ca este mostenita (de

exemplu imaginea firmei britanice Rolls Royce, ce a traversat nealterata mai multe decenii

în secolul nostru, fiind în tot acest timp un puternic factor de promovare, pe piata

mondiala, a produselor firmei), fie ca este inclusa în totalitatea bunurilor organizatiei

(imaginea firmei Coca-Cola este considerata ca fiind mai valoroasa decât ansamblul

mijloacelor fixe ale giganticului transnational), fie ca este apreciata ca o dimensiune

nemateriala, subiectiva, dar care poate fi apreciata în bani, întrucât are valoare de piata.

Ca obiect de patrimoniu, imaginea se gestioneaza / administreaza la fel ca

orice alt bun patrimonial al organizatiei, indiferent de natura acestuia.

Perioada actuala - în care imaginea a devenit un aliment cotidian al

sensibilitatii, al inteligentei si ideologiei noastre (conform Jacques Ellul, La parole

humilieé, Paris, p.s.) - amplifica si faciliteaza cresterea exponentiala a utilizarii mijloacelor

de actiune asupra reprezentarilor oamenilor, meritând pe deplin caracterizarea de

“civilizatie a imaginii” pe care i-o face Rene Huyghe.