Studiul și protecția consumatorului

Obiectul cercetării mărfurilor îl constituie mai ales proprietăţile, dintre care se evidenţiază elementele de factură tehnică, întrucât acestea sunt cele care definesc cu maximă obiectivitate majoritatea mărfurilor, chiar şi pe acelea care nu au o formă materială (serviciile).

Dominanţa laturii tehnice este vizibilă şi în materialele comerciale, nu numai în literatura de specialitate, deoarece ofertanţii de mărfuri tind să evidenţieze în mod deosebit performanţele produselor proprii. Acestă tendinţă se explică şi prin faptul că, spre deosebire de particularităţile de natură socio-economică, latura tehnică a mărfurilor este mult mai uşor de comensurat şi de prezentat potenţialilor consumatori.

Calitatea unui produs se apreciază prin nivelul atins de proprietăţile sale, iar proprietăţile reprezintă – fiecare dintre ele - multiplele faţete ale calităţii. De aceea, una din căile de acces la cunoaşterea calităţii unui produs/serviciu constă în identificarea proprietăţilor care, în final, conduc la satisfacerea trebuinţei pentru care a fost realizată marfa respectivă.

Satisfacerea consumatorilor şi obţinerea de profit sunt posibile numai printr-o cunoaştere temeinică a structurii mărfurilor, a relaţiilor ce se stabilesc între diferite componente ale sistemului-marfă, a interacţiunilor marfă-mediu şi marfă-om. Toate aceste aspecte se oglindesc în proprietăţile mărfurilor.

Impactul deosebit al progresului tehnic din ultimul deceniu a avut multiple efecte asupra lumii mărfurilor, mai ales în ceea ce priveşte latura tehnico-funcţională. Acest fapt impune o cunoaştere adecvată a acestor proprietăţi, mai ales de către viitorii specialişti ce vor lucra în comerţ, întrucât ei trebuie să reprezinte parteneri competenţi pentru specialiştii din producţie.

Marfa este rezultatul activităţii umane, deci proprietăţile mărfurilor vor fi influenţate decisiv de mai mulţi factori: cerinţele manifestate pe piaţă, concepţia şi proiectarea, materia primă folosită, procesul tehnologic de prelucrare, ambalajul, manipularea, transportul, păstrarea-depozitarea etc.

1.2 Clasificarea proprietăţilor

Multitudinea produselor şi serviciilor existente pe piaţă generează şi o varietate deosebită de proprietăţi, iar practica economică obligă pe specialiştii din comerţ să cunoască diferitele tipuri de proprietăţi şi, pe această bază, a aportului lor la definirea calităţii.

Clasificarea proprietăţilor se face după mai multe criterii, mai importante fiind următoarele:

- după contribuţia la stabilirea calităţii:

- proprietăţi critice (contribuie cu peste 40-50% la stabilirea calităţii, dar numărul acestor proprietăţi este foarte mic – una sau două). Exemple în acest sens: rezistenţa tălpii încălţămintei, conţinutul de metale grele la unele produse alimentare etc;

- proprietăţi importante (pot contribui cu 30-40% la stabilirea calităţii, iar numărul lor nu depăşeşte 20-30% din totalul proprietăţilor). Exemple în acest sens: proporţia fibrelor naturale într-un amestec de fibre textile, capacitatea cilindrică la un autoturism, indicele de refracţie la unele produse lichide etc;

- proprietăţi minore (aportul lor la stabilirea calităţii este redus, nedepăşind 10-20%, dar sunt cele mai numeroase). Exemple în acest sens: culoarea, dimensiunea, masa etc. În practică există şi situaţii în care proprietăţile menţionate aici ca fiind minore deţin o pondere deosebită în stabilirea calităţii, în funcţie de specificul produsului.

Relaţiile ce se stabilesc între diferitele proprietăţi ale mărfurilor au fost studiate de mulţi cercetători. Profesorul japonez Kaoru Ishikawa a propus diagrama ce-i poartă numele, prin care încearcă definirea acestui complex de relaţii.