Comunicații Mobile

Necesitatea de comunicare oriunde cu oricine şi în orice timp a oamenlior ca rezultat a dezvoltat sistemele de comunicaţii mobile. Dezvoltarea comunicaţiilor mobile în ultimii ani se datorează utilizării rezultatelor microelectronicii, microprocesoarelor, elaborării şi implimentării procedurilor şi algoritmelor eficiente de compresie şi prelucrare a informaţiei precum şi utilizarea unor protocoale flexibile de telecomunicaţii.

PSTN(Public Switched Telephone Network) legătura finală cu abonatul individual se realizează tradiţional printr-o pereche de fire torsate care au terminaţia la aparatul de telefon fix instalat acasă, în birou,etc.

Aparatul de telefon este fix, de aceea comunicaţia prin acest telefon se numeşte comunicaţie fixă.

Realizarea scopului „comunicaţie cu oricine, oriunde şi în orice timp” presupune posibilitatea abonatului de a efectua concomitent comunicaţii, asemanea fapt nu poate nu poate fi realizat în sistemul de comunicaţie fixă, ci doar în sistemul de telefonie mobilă în care abonatul are posibilitatea deplasării globale cu facilitatea comunicaţiei continue. Acest fapt prezintă particularitatea specifică a sistemelor de comunicaţie mobilă. Altă particularitate o prezintă faptul că legătura cu abonatul mobil se realizează prin intermediul intrafeţei radio(unde radio). Necesitatea utilizării unui spectru de frecvenţă şi didrijarea resurselor radio(putere, bandă, numărul de canale, etc.) este cerinţa primordială a sistemelor de comunicaţie mobilă faţă de sistemul PSTN.

Comunicaţiile prin unde radio pot fi efectuate prin următoare tipuri de echipamente:

1) Fix- dacă antena echipamentului nu-şi schimbă poziţia.

2) Portabil- dacă antena echipamentului este fixă în timpul comunicaţiilor, dar poate fi deplasată între două servicii de telecomunicaţii.

3) Mobil- dacă antena echipamentului poate fi în mişcare şi în timpul comunicaţiilor.

În dependenţa de amplasarea abonaţilor şi a componentelor sistemei de comunicaţii mobile ultimele pot fi:

1) Terestre – cînd toţi abonaţii sistemei de comunicaţii mobile sunt instalate pe sol

2) Maritime – cînd cel puţin o parte a echipamentelor sistemei de comunicaţii mobile este a,plasată pe apă

3) Satelite – dacă cel puţin unul din abonaţi este plasat pe obiecte zburătoare

4) Cosmice/spaţiale

O reţea mobilă diferă substanţial de cea fixă prin:

a) Mobilitatea abonaţilor

b) Utilizarea interfeţei radio pentru accesul multiplu al abonaţilor la reţea

De aceea în reţelele mobile apare necesitatea utilizării a 2 funcţii specifice de gestiune:

1) Mobilitatea abonaţilor

2) Resursele radio ale reţelei

Funcţiile de tipul 1) se referă la localizarea abonaţilor şi efectuează direcţionarea apelului către un abonat mobil doar în celula în care la momentul dat se află abonatul mobil.

Funcţiile de tipul 2) controlează stabilirea şi eliberarea conexiunii dintre oarecare abonat apelant şi abonatul mobil, realizează gestiunea traficului şi transfer de convorbire dintr-o celulă în alta.

Ca urmare a posibilităţii deplasării abonaţilor a sistemei de comunicaţii mobile se definesc următoarele funcţii:

1. Rouming (mobilitatea)

2. Localizarea

3. Transferul legăturii (hand over / hand off)

1. Rouming – orice telefon mobil care este oprit (adică este deconectată alimentarea) este considerat de către reţea ca detaşat şi el nu se „vede” în reţea şi nimic nu se ştie despre poziţia lui sau dacă el este sau nu este în reţea. Cînd telefonul este pornit (adică este conectată alimentarea) el este considerat de reţea ca ataşat şi în dependenţă de metoda de localizare poate fi ştiută şi poziţia lui în reţea. Poziţia telefonică în reţea nu înseamnă cunoaşterea coordonatelor geografice, ci doar grupul de celule în care el se află.

În condiţiile de ataşare a telefonului există 2 regimuri de lucru:

1) Inactiv / pasiv / de aşteptare(stand by) – în această stare telefonul în regimul automat efectuează măsurări de nivelul semnalului emiţătoarelor staţiilor de bază pentru a putea determina semnalul cu o calitate mai bună (adică semnalul la care raportul semnal/zgomot este mai mare) şi a alege ca staţia de bază la care să se conecteze emiţătorul să aibă cel mai mare semnal.

2) Activ / ocupat – regimul în care se vorbeşte la telefon; aici telefonul şi staţia de bază măsoară în continuu nivelul semnalului pe canalul de trafic şi nivelul semnalului de la staţiile de bază vecine pentru a aprecia faptul de a continua legătura în curs de canalul care s-a început sau de a efectua schimbu legăturii pe alt canal: în cazul cînd nivelul semnalului pe canalul de trafic scade sub un nivel dat.

Posibilitatea de mişcare a abonatului şi schimbarea conectării pe interfaţa radio în starea inactivă a telefinului mobil se numeşte – rouming sau moblilitate.