Extras din curs

Activitatea literară a lui Alexandru Macedonski poartă pecetea personalităţii sale entuziaste, contradictorii şi complexe.Cu toate că îşi încearcă pana şi în proză şi teatru, acestea rămân domenii complementare de expresie literară, Macedonski definindu-se, înainte de toate , ca poet.

Aflat în permanent conflict cu o societate la ale cărei valori nu poate adera, Macedonski luptă entuziast pentru reaşezarea poeziei, “scânteie dumnezeiască”, pe locul cuvenit în ierarhia valorilor spirituale.De o mobilitate artistică uimitoare, datorată temperamentului său veşnic neliniştit, Macedonski este în permanentă căutare a formulei poetice ideale, deschide căi şi apoi le părăseşte , încercând altele.Această neîncetată căutare a logicii poeziei , « nelogică într-un mod sublim », face ca poezia macedonskiană să cunoască o evoluţie destul de complicată, de la formula romantic-paşoptistă la poezia de tip simbolist.

Poezia de debut ,« Dorinţa poetului » (1870), trădeaza preocuparea tânărului Macedonski pentru definirea unei direcţii estetice, iar volumul « Prima verba », apărut doi ani mai târziu, conţine în germene teme urmate ulterior, deşi într-o formă încă neelaborată.

Prima formulă poetică experimentată de Macedonski este cea a poeziei sociale, militante, după modelul romantismului social al paşoptiştilor : C. Bolliac, I.Heliade Rădulescu, V. Alecsandri.(vol. Poezii).Este o formulă poetică umanitaristă, o viziune critică asupra tarelor sociale, o poezie « despre om şi despre suferinţele lui în mijlocul societăţii ».

Infernul ocnelor,viaţa dureroasă a « victimelor înfierate de destinul inamic », suferinţele artiştilor , cele ale săracilor, nedreptatea socială sunt teme care prilejuiesc versuri pline de forţă.

De la conceptul poeziei sociale, Macedonski ajunge la formula poeziei ca expresie a unui conţinut universal uman. Prin aceasta Macedonski se delimitează net de estetica junimistă şi de poezia romantică subiectivă, preocupată de « eul meschin al fiecăruia, dragostele de mahala, câmpul, izvoarele, munţii, cerul chiar cu stelele lui nenumărate ». Nu Eul poetului trebuie să transpară în poezie, ci Eul omenirii întregi :

« Cu doina nu mai merge pe fruntea României

Deplin ca să renaştem, ne trebuie-un Virgil ! »

Este perioada primelor Nopţi, a ascuţitelor versuri antiburgheze, a revoltei împotriva unei societaţi care venerează « nimicul » şi ignoră valoarea artei.

Poeme de inspiraţie romantică , « Nopţile » lui Macedonski sunt mediţatii care dezvoltă teme întâlnite la majoritatea predecesorilor :dragostea , viaţa/moartea, revolta poetului dispreţuit, nedreptaţile sistemului social.Ceea ce le impregnează cu inconfundabila notă macedonskiană este stralucirea şi sarcasmul, uneori violenţa, cu care sunt « îmbrăcate ».

Din tejghea facand tribuna, legiune de cotcari,

Pune-o talpa noroioasa pe popor si boierime…

Zile cand se-mparte tara in calai si in victime

Si cand steagul libertatei e purtat de carciumari.

(Noapte de ianuarie)