Reconsiderarea limbajului în literatură românească de avangardă

Inceputul secolului XX aduce cu sine rasturnari tragice in viata politica si sociala a Europei. Razboiul cu toate ororile lui, harta unui continent sfasiata si nedrept reorganizata, tulburarea generala, vecina cu isteria, provocata de senzatia acuta ca singura ordine posibila este haosul produc modificari substantiale si in modul de a produce si recepta arta. O lume a carei sensibilitate fusese adanc ranita simte puternic nevoia de « altceva » si opereaza si in domeniul artelor schimbari radicale, orientandu-se parca dupa deviza “Singurul lucru permanent este schimbarea”( William Fleming).

Privite ca manifestare literară, dar şi istorico-estetică, miscarile de avangarda au încurajat atitudinile extreme: de la simpla exhibare a umorilor, de la gesturi provocatoare, violente, până la ruptura de false convenţii estetice şi chiar la negarea cu virulenţă a întregii tradiţii culturale.Diversele curente de avangarda: dadaismul, suprarealismul, futurismul, expresionismul au in comun un negativism literar total, dincolo de care se afla protestul impotriva unei lumi prost construite.Eugen Ionescu observa ca “avangarda este un fenomen artistic si cultural care intr-adevar schimba totul. Prefer sa definesc avangarda in termeni de opozitie si de ruptura. In vreme ce majoritatea scriitorilor, artistilor, ganditorilor isi imagineaza ca sunt ai timpului lor, autorul rebel are cosntiinta ca este impotriva timpului sau. Omul de avangarda este ca un dusman in interiorul insusi al cetatii impotriva careia se revolta, este opozantul fata de sistemul existent”.(Eugen Ionescu –Discursul despre avangarda). Avangarda corespunde,deci, unei crize a valorilor, a cautarii identitatilor, a sensului literaturii.

Prima si cea mai radicala miscare avangardista,dadaismul, initiata in 1916, isi concentreaza ideologia literara in formula lansata de fondatorul acesteia, Tristan Tzara :”Antiarta pentru antiarta”. „Antiliteratura” este produs al spiritului nihilist al epocii, promoveaza ca raspuns la haos - haosul, insubordonarea fata de orice tip de autoritate, fata de ratiune, morala.Visul dadaist, asa cum transpare din manifestele Dada ale lui Tristan Tzara pare a fi iesirea din formula si conventie; de aceea dadaismul spune un „NU!” categoric artei si culturii traditionale.Drept urmare, se cere o reconsiderare a mijloacelor si formelor de expresie in arta. În literatura, aceasta s-a tradus prin destructurarea discursului liric traditional, prin perturbari ale coerentei comunicarii, apelul la elemente prozaice, socante sau absurde, asocierea in imagine a unor elemente disparate, mimarea unei atitudini ludic- infantile.

In Romania nevoia desprinderii de traditie este anuntata de „antiproza” lui Urmuz (Demetru Demetrescu Buzau) , inaintea constituirii miscarii de avangarda in Romania. Scrierile populate de personaje stranii, in care logica limbajului este violent incalcata, in care e exploatata polisemia cuvintelor, il fac pe Eugen Ionescu sa vada in Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului.”

Fara a se declara programatic initiator al unei schimbari de esenta a literaturii Urmuz realizeaza o parodie a prozei traditionale, o critica transparenta a academismului conventional si steril, anunta nevoia unei altfel de literaturi.