Finanțe - curs 2

REZUMAT

Pieţele financiare reprezintă, prin definiţie, locul de întâlnire dintre cererea de lichidităţi din

partea firmelor şi oferta de lichidităţi din partea ofertanţilor de capitaluri.

În funcţie de termenul de scadenţă (maturitatea) titlurilor tranzacţionate, piaţa financiară are

două componente:

- piaţa monetară, a transferurilor pe termen scurt. Titlurile monetare tranzacţionate cuprind:

bonurile de tezaur, biletele de trezorerie ale colectivităţilor locale sau ale firmelor autorizate

în acest sens, certificatele de depozit negociabile şi efectele comerciale (cambii, bilete la

ordin, cecuri). Negocierea acestor titluri se face individual între băncile comerciale şi clienţii

lor, şi nu în mod centralizat, cum se negociază titlurile financiare la bursă;

- piaţa de capital, a transferurilor pe termen lung. Titlurile care consacră transferurile pe

termen lung sunt denumite titluri financiare (de capital) şi se referă la: acţiuni, obligaţiuni de

stat, obligaţiuni private etc. Piaţa de capital este cea pe care se cumpără şi se vând active

financiare. Practic, ea reprezintă un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi. Are

două segmente: primar şi secundar. Segmentul primar se distinge de cel secundar prin faptul

că este singurul care determină creşterea volumului total de titluri, de valori mobiliare în

economie. Tranzacţiile cu aceste titluri pe segmentul secundar schimbă doar proprietarul lor,

fără a modifica volumul titlurilor din economie. Vorbim de segment primar şi de segment

secundar atât pe piaţa monetară, cât şi pe pieţele de capital.

Cererea de capital are ca reprezentanţi emitenţii de valori mobiliare. Aceştia reprezintă

organisme publice sau private care au emis valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni etc.) pentru a

finanţa anumite nevoi (de investiţii, dezvoltare etc.). Reprezentanţii ofertei de capital sunt

investitorii, posesorii unui surplus de capital, care pot fi: fonduri de pensii, societăţile de asigurarereasigurare,

societăţile bancare, fonduri de investiţii, societăţile comerciale şi persoanele

individuale.

II.1. Piaţa primară de capital

Piaţa primară de capital este segmentul de piaţă care serveşte la

prima plasare a emisiunii de valori mobiliare pentru atragerea de

capitaluri financiare disponibile, pe termen mediu şi lung, atât de pe

pieţele interne de capital, cât şi de pe piaţa internaţională.

Segmentul primar este, de altfel, indispensabil, căci el asigură emisiunea şi prima vânzare a

tuturor titlurilor noi.

Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou

emise, sunt:

• solicitatorii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;

• ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţi economici, bănci, case de economii,

societăţi de asigurare;

• intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de servicii de

investiţii financiare etc., care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.

2

Segmentul primar se organizează prin intermediul băncilor sau al societăţilor de valori

mobiliare, care s-au specializat pentru acest gen de operaţiuni. Ele dispun de personal calificat, reţea

de subscriere şi de capitaluri, prin care realizează plasamente operative şi garantate.

II.2. Piaţa secundară de capital

Piaţa secundară de capital este piaţa pe care sunt tranzacţionate

valori mobiliare aflate deja în circulaţie.

Piaţa secundară furnizează lichiditate pentru investitorii care doresc să-şi schimbe

portofoliile înainte de data scadenţei.

BURSA de valori reprezintă principala instituţie a pieţei secundare de capital. Se poate

localiza, din punct de vedere fizic, în România, în sala de cotare şi tranzacţionare centralizată a

titlurilor financiare la Bursa de Valori Bucureşti sau pe piaţa reglementată de instrumente financiare

derivate administrată de Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri de la Sibiu (BMFMS).

Bursa este o piaţă concurenţială în care se concentrează cererea

şi oferta pentru anumite categorii de mărfuri şi valori, realizându-se

tranzacţii după o procedură determinată potrivit unui program prestabilit

într-un loc cunoscut.

Bursa nu mai este o piaţă originară, pe care se vând şi se cumpără mărfuri fizice, ci o piaţă

derivată pe care se vând şi se cumpără titluri pe marfă. Dovada existenţei mărfurilor se face pe

baza unor documente ce atestă dreptul de proprietate asupra mărfii, documente acceptate de

comercianţi: recipisa (actul) de depozit pentru mărfurile aflate în antrepozite şi conosamentul

pentru mărfurile încărcate pe vas. Transferul proprietăţii asupra mărfii, deci executarea obligaţiilor

contractuale de livrare, se realizează prin transmiterea documentului respectiv. Bursa este o piaţă

dematerializată unde se încheie contractul între părţi, identificarea şi circulaţia mărfurilor

realizându-se în afara acestei pieţe. Bursa nu îşi asumă rolul de realizare a tranzacţiei în forma sa

fizică.