Finanțe generale

CURSUL 1

FINANŢE PUBLICE – NOŢIUNI GENERALE

1. Noţiuni generale

inanţele au apărut pe scena vieţii social-politice, pe fondul dezvoltării factorilor de

producţie şi a relaţiilor băneşti, odată cu apariţia statului şi instituirea forţei sale publice, atât

în România, cât şi în restul lumii, în funcţie de stadiul de dezvoltare a fiecărei ţări sau regiuni.

În toate orânduirile social-economice care au existat, finanţele s-au manifestat ca relaţii

sociale, de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului social şi mai ales al

venitului naţional, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.

Finantele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare intelegand prin

aceasta:

1. constituirea de fonduri sub forma baneasca cu o anumita destinatie;

2. aporturi sociale de natura economica ce apar intr-o economie in legatura cu

constituirea fondurilor banesti;

3. finantele sunt nu numai raporturi sociale, ci si fluxuri banesti care se desfasoara in

legatura cu crearea fondurilor.

Finanţele publice pot fi definite ca:

- fonduri băneşti aflate la dispoziţia statului, fonduri publice necesare pentru

realizarea unor obiective şi acţiuni cu caracter naţional;

- instrumente sau pârghii ale statului folosite pentru orientarea pe anumite direcţii a

economiei naţionale;

- act juridic (act de dispoziţie autoritară privind formarea resurselor sau efectuarea

cheltuielilor publice de interes general);

- gestiunea bănească a statului (gestionarea banilor publici);

- relaţii social-economice exprimate în bani între membrii societăţii, prin intermediul

statului. Ele apar în procesul repartiţiei produsului intern brut (PIB), în legătură cu

constituirea şi repartizarea resurselor necesare statului pentru exercitarea funcţiilor

sale.

Relaţiile financiare publice cuprind următoarele categorii:

1. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu

nerambursabil prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, fondurile

publice extrabugetare;

2. relaţii ce exprimă un transfer de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată,

pentru care se percepe contraprestaţie (dobânda în cadrul relaţiilor de credit);

3. relaţii ce exprimă un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti în schimbul

unei contraprestaţii (asigurări de bunuri, de persoane, de răspundere civilă, fondul pentru

ajutor de şomaj, în aceste cazuri vom întâlni obligativitatea doar dacă se realizează prin

efectul legii, rambursabilitatea şi contraprestaţia, doar dacă se produce riscul).

Economiştii consideră finanţele publice ca fiind:

- fonduri băneşti la dispoziţia statului:

1. venituri ale statului şi ale autorităţilor administrativ-teritoriale;

2. resurse băneşti prelevate la dispoziţia statului în vederea îndeplinirii funcţiilor sale;

3. mijloace de acoperire a cheltuielilor administraţiei de stat şi ale colectivităţilor locale.

- bani şi bunuri utilizate pentru buna funcţionare a instituţiilor publice;

- totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea instituţiilor publice

(venituri publice, cheltuieli publice, buget, datorie publică, trezorerie publică);

F

- mijloace de intervenţie a statului în economie (impozite, alocaţii bugetare,

subvenţii şi alte pârghii sau instrumente cu ajutorul cărora statul intervine în viaţa

economică );

- relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii fondurilor

publice şi al repartizării acestora.

În realitate, există legături foarte strânse între resursele băneşti prelevate la dispoziţia

statului în vederea satisfacerii nevoilor sociale, modalităţile concrete prin care se procură şi se

distribuie aceste resurse, instrumentele prin care statul intervine în viaţa economică, metodele

de gestionare a resurselor financiare publice şi formele juridice pe care le îmbracă toate

acestea.

În decursul timpului, concepţiile referitoare la finanţe au evoluat continuu conturânduse

două concepţii majore:

1. concepţia clasică;

2. concepţia intervenţionistă.

Concepţia clasică reflectă, de fapt, doctrina liberală, potrivit căreia activitatea

economică trebuie să se desfăşoare în conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer,

prin care se urmăreşte evitarea oricărei intervenţii din partea statului care ar putea perturba

iniţiativa privată, libera concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţei. Concepţia clasică

consideră că este în interesul societăţii ca statul să se limiteze la sarcinile sale tradiţionale

vizând menţinerea ordinii interne, apărarea ţării şi întreţinerea de relaţii diplomatice, iar

cheltuielile publice să se restrângă la un minimum necesar.

În această concepţie, sarcina finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare

întreţinerii instituţiilor publice, a funcţionării normale a acestora, care presupune:

- conceperea acestora astfel încât să aibă un caracter neutru, să nu modifice relaţiile

social-economice existente;

- păstrarea echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare, privită ca o cerinţă

fundamentală a bunei gestiuni, cheia de boltă a finanţelor publice.

Această doctrină a fost abordată în epoca statului-jandarm, în care prevala doctrina

liberalismului economic. Preocuparea specialiştilor era orientată cu precădere spre:

- procurarea resurselor necesare statului;

- utilizarea lor cu spirit de economie;

- repartizarea sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori;

- contractarea şi rambursarea împrumuturilor;

- întocmirea şi executarea echilibrată a bugetului;

- respectarea anumitor reguli care ţin de disciplina financiară şi de buna gestionare a

fondurilor.

În această perioadă, conceptul despre finanţe avea un pronunţat caracter juridic.

După marea recesiune economică din 1929-1933, locul statului-jandarm a fost luat de

statul-providenţă, care îşi lărgeşte sensibil sfera preocupărilor potrivit concepţiei moderne.

În legătură cu activitatea economică a statului, se afirmă tot mai mult concepţia

intervenţionistă, potrivit căreia autoritatea publică este chemată să joace un rol tot mai activ

în viaţa economică, să influenţeze procesele economice, să corecteze evoluţia ciclică, să

prevină crizele sau cel puţin să le limiteze efectele negative. Această modificare de poziţie a

fost determinată de adâncirea contradicţiilor interne şi externe ale modului de producţie

capitalist şi de necesitatea de a găsi soluţii la problemele complexe cu care se confrunta

economia naţională.

Pentru statul modern, finanţele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a

acoperirii cheltuielilor sale, ci, înainte de toate, un mijloc de intervenţie în economie.

Principala preocupare a specialiştilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul cărora statul

poate sa intervină în viaţa economică, a modalităţilor de influenţare a proceselor economice şi

a relaţiilor sociale. În noile condiţii, de la studiul mijloacelor de acoperire a cheltuielilor

publice, obiectul cercetării se deplasează spre analiza mijloacelor de intervenţie a statului prin

intermediul cheltuielilor şi a veniturilor.