Finanțele firmei

Modalităţi de finanţare a activităţii pe termen lung şi a investiţiilor întreprinderii

O problemă esenţială pentru funcţionarea oricărei întreprinderi în condiţiile economiei de piaţă o constituie asigurarea surselor financiare care să permită procurarea mijloacelor necesare dezvoltării cantitative şi calitative a producţiei. De aceea, înainte de angajarea oricărei investiţii, managerii întreprinderii trebuie să facă o evaluare atentă a necesarului de capitaluri destinate procurării atât a activelor imobilizate de producţie şi comercializare, dar şi a stocurilor şi creanţelor aferente.

Sistemul financiar actual le oferă întreprinderilor o gamă variată de mijloace de finanţare. De aceea, în luarea deciziilor de finanţare a investiţiilor, întreprinderea trebuie să ţină seama de o serie de criterii, care să-i permită optimizarea raportului dintre diferitele surse. Printre variabilele ce trebuie luate în considerare pentru a orienta aceste decizii, trebuie subliniată importanţa consideraţiilor referitoare la durata de mobilizare, autonomia şi flexibilitatea financiară a întreprinderii etc. Pe lângă acestea, alegerea unei surse de finanţare a investiţiilor este determinată, în principal, de costul său, pe de o parte, şi de structura financiară existentă, pe de altă parte.

În mod tradiţional, sursele de finanţare a unei întreprinderi şi implicit ale unei investiţii sunt formate din capitaluri proprii şi capitaluri împrumutate. Acestea diferă între ele prin modul de constituire, prin costurile pe care le generează, precum şi prin gradul lor de exigibilitate în timp.

1.2.1. Capitalurile proprii ale firmei

Capitalurile proprii reprezintă ansamblul finanţărilor pe care proprietarii întreprinderii le-au adus în întreprindere, fie prin aporturi directe (constituirea şi sporirea capitalului social), fie prin renunţarea integrală sau parţială la remunerarea ce li s-ar fi cuvenit sub formă de dividende, respectiv prin autofinanţare.

Capitalurile proprii aparţin acţionarilor sau asociaţilor şi se caracterizează prin următoarele trăsături:

rămân în permanenţă la dispoziţia întreprinderii, neavând stabilit un termen limită de rambursare şi reprezentând o garanţie pentru bănci şi ceilalţi creditori. Practic se consideră că exigibilitatea lor este nelimitată şi apare în momentul lichidării firmei;

remunerarea lor este asigurată din profitul net al exerciţiului şi în funcţie de nivelul acestuia. În cazul unor rezultate nefavorabile deţinătorii acestora nu primesc nici un fel de drept bănesc, de pe urma lor. La o eventuală lichidare a societăţii ei sunt despăgubiţi din eventuala valoare de lichidare rămasă după onorarea tuturor creditorilor;

deţinătorii de titluri cu caracter de capital propriu au posibilitatea participării la administrarea şi gestionarea întreprinderii respectiv participarea la definirea strategiilor şi a căilor de urmat pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicat în M.O. nr. 265/1994, capitalurile proprii se compun din următoarele elemente: capital social, prime legate de capital, diferenţe din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul net al exerciţiului, subvenţii pentru investiţii, provizioane reglementate şi fonduri proprii.

Capitalul social reprezintă ansamblul aporturilor acţionarilor sau asociaţilor la înfiinţarea societăţii, sau pe parcursul funcţionării acesteia, fiind împărţit într-un număr de acţiuni sau părţi sociale. Aceste aporturi se pot face fie în numerar, care sunt obligatorii pentru orice formă de societate, fie în natură (aport de bunuri), care sunt admise, de asemenea, la orice formă de societate. Mărimea capitalului social este lăsată la aprecierea acţionarilor sau asociaţilor, legea prevăzând numai limitele minime pentru constituirea societăţii (25 mil. lei pentru societăţile pe acţiuni şi 2 mil. lei pentru societăţile cu răspundere limitată).

Capitalul social nu este purtător de dobânzi, el fiind remunerat din profiturile nete realizate de firmă. De asemenea exigibilitatea sa este practic nelimitată în timp, deţinătorii acestuia neputându-şi recupera fondurile investite la societatea comercială decât după lichidarea acesteia din partea rămasă după onorarea creditorilor, sau prin vânzarea acţiunilor către alte persoane.

Acest capital este constituit la înfiinţarea societăţii şi poate creşte pe parcursul existenţei acesteia. Creşterile de capital social sunt frecvente pentru a mări credibilitatea în faţa terţilor, pentru îmbunătăţirea lichidităţii şi a structurii financiare a acesteia etc.