Instrumente de Politică Monetară

Concepte cheie

Politică monetară Rezervă minimă obligatorie

Operaţiuni open market Facilităţi permanente

2. Aspecte teoretice

Corelarea lichidităţii dintr-o economie cu nevoile reale de monedă reprezintă premisa fundamentală pentru atingerea obiectivului prioritar de asigurare a stabilităţii preţurilor.

Instrumentele politicii monetare reprezintă acele variabile utilizate si controlate direct de către banca centrală pentru managementul / administrarea lichidităţii din economie. Eficacitatea utilizării instrumentelor de politică monetară este determinată de modul de creare a monedei – de multiplicare a creditelor.

Instrumentele de politică monetară se pot clasifica în două categorii:

2.1. INSTRUMENTE DIRECTE – sunt acele instrumente de politică monetară prin care banca centrală exercită un control direct asupra ratelor de dobândă şi asupra cursului de schimb (control de preţ) sau asupra mărimii depozitelor şi creditelor (control cantitativ).

Avantaje: - Pot fi instrumente foarte utile pentru controlul dobânzilor şi a creditului în perioadele de criză

- Pot fi instrumentele cu cea mai mare eficacitate în cazul economiilor cu pieţe financiare slab dezvoltate.

Dezavantaje: - Pot conduce la restrângerea competiţiei din sectorul bancar, dezavantajând atât debitorii cât şi deponenţii.

- Pot apărea distorsiuni pe pieţele financiare ca urmare a controlului selectiv al creditului.

2.2. INSTRUMENTE INDIRECTE – sunt acele instrumente prin care banca centrală influenţează comportamentul instituţiilor financiare, acţionând iniţial asupra propriului bilanţ sau asupra ratelor de dobândă la facilităţile oferite de aceasta. Instrumentele indirecte de politică monetară cuprind trei tipuri principale :

2.2.1. OPERAŢIUNI PE PIAŢA DESCHISĂ (engl.: open market operations);

2.2.2. REZERVA MINIMĂ OBLIGATORIE;

2.2.3. FACILITĂŢI PERMANENTE (engl.: standing facilities).

2.2.1. OPERAŢIUNI PE PIAŢA DESCHISĂ

În accepţiunea europeană, operaţiunile pe piaţa deschisă se pot clasifica in funcţie de scopul urmărit, frecvenţă şi procedura de execuţie în următoarele categorii:

Operaţiuni de refinanţare; Împrumuturi colateralizate

Operaţiuni de reglaj fin Repo şi reverse repo

Swap valutar

Tranzacţii definitive

Atragerea de depozite

Operaţiuni structurale Emiterea de certificate de către banca centrală

De asemenea, operaţiunile open market se pot clasifica în funcţie de caracterul de reversibilitate în următoarele categorii:

Operaţiuni reversibile Repo şi reverse repo

Swap valutar

Împrumuturi colateralizate

Atragerea de depozite

Emiterea de certificate de către banca centrală

Operaţiuni definitive Vânzare – cumpărare de titluri de stat

Vânzare – cumpărare de valută

Scadenta operaţiunilor de piaţa monetară nu poate fi mai mare de 90 de zile calendaristice, cu excepţia celor care se efectuează pe baza tranzacţiilor care au in vedere emiterea de certificate de depozit, pentru care scadenta maxima este de un an. Sunt implementate prin organizarea de licitaţii organizate regulat sau prin proceduri bilaterale.

Operaţiunile de refinanţare sunt tranzacţii reversibile în cadrul cărora, în scopul injectării de lichiditate, banca centrală acordă credite băncilor, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanţie. Valoarea activelor eligibile aduse de bănci în garanţie trebuie să acopere în totalitate creditul acordat şi dobânda aferentă. La scadenţă, banca debitoare va rambursa o sumă ce se determină după formula:

St – valoarea de rambursare a creditului

S0 – valoarea creditului

t – durata în zile a refinanţării

d – rata dobânzii anuale percepute pentru creditele de refinanţare

Acordurile repo (pensiune) sunt operaţiuni reversibile prin care se vinde un activ eligibil (de regulă titluri de stat), vânzătorul fiind obligat să îl răscumpere, la o data ulterioara si la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei. Un acord repo reprezintă o cumpărare open market de active eligibile de către banca centrală. Acordurile reverse repo se referă la vânzarea de către banca centrală a unor active eligibile, cumpărătorul obligându-se să le revândă băncii centrale la o anumită dată. Pe perioada tranzacţiei proprietatea asupra respectivelor active este transferata creditorului. În cazul acordurilor repo, diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de răscumpărare reprezintă dobânda datorată (rata repo).

St – valoarea de răscumpărare

S0 – valoarea creditului

t – scadenta in zile a acordului repo (reverse repo)

D – dobânda aferenta tranzacţiei

Rrepo – rata repo (reverse repo) in procente anuale

Swap-ul valutar reprezintă o vânzare (cumpărare) spot a unei valute contra monedă naţională combinată cu o cumpărare (vânzare) forward a aceleiaşi valute contra monedă naţională. Acest tip de operaţiune poate fi utilizat atât absorbţia pentru de lichiditate în sistem cât şi pentru injecţia de lichiditate. Prin swap-ul valutar participanţii fixează punctele swap ca diferenţă între cursul de schimb forward şi cursul de schimb spot.

ps – punctele swap

F – cursul la termen (forward) exprimat in număr unităţi moneda naţionala la o unitate moneda străină

S – cursul de schimb pentru tranzacţia la vedere

Prin tranzacţie la vedere se înţelege operaţiunea in care data decontării este: value today, value tomorrow si spot.

Tranzacţiile definitive se referă la operaţiunile prin care banca centrală vinde sau cumpără active eligibile, implicând un transfer definitiv al proprietăţii de la vânzător la cumpărător. Sunt folosite atât pentru absorbţia de lichiditate în sistem cât şi pentru injecţia de lichiditate. Desfăşurarea operaţiunilor cu titluri (de regulǎ titluri de stat) pe piaţa deschisă (open market) de către banca centralǎ prin tranzacţii definitive determinǎ modificarea portofoliului de titluri al băncilor comerciale şi ca urmare şi a posibilităţilor lor de creditare.

Atragerea de depozite reprezintă o tranzacţie cu scadenta prestabilita in cadrul căreia, in scopul absorbţiei de lichiditate, Banca Centrala atrage depozite de la băncile – participanţi eligibili. Dobânda este calculata după formula:

D – dobânda aferenta tranzacţiei

Depozit – valoarea depozitului constituit la Banca Centrala

t – scadenta in zile a depozitului

d – rata dobânzii anuale fructificate pentru depozit

Emiterea de certificate de depozit de către Banca Centrala reprezintă tranzacţia in cadrul căreia, in scopul absorbţiei de lichiditate, se vând băncilor certificate de depozit. Certificatele de depozit sunt emise cu discont si sunt răscumpărate la scadenta la valoarea nominala. Valoarea plătita de cumpărător se calculează după formula:

V – valoarea plătita de cumpărător

VN – valoarea nominala a certificatului de depozit

RD – rata discontului in procente anuale

t – scadenta in zile a certificatului

Operaţiunile pe piaţa deschisă reprezintă instrumentul de politică monetară cel mai folosit, el având o serie de avantaje ca:

- Sunt iniţiate de banca centrală, dar cu participarea voluntară a celorlalte bănci;

- Pot fi implementate rapid, fără întârzieri de ordin administrativ, banca centrală doar transmiţând dealer – ilor ordinele de executare;

- Au un grad ridicat de flexibilitate, putând utilizate frecvent şi în orice cantitate;

- Se pot inversa uşor, o cumpărare în cantitate prea mare, putând fi contracarată imediat printr-o vânzare.

2.2.2. REZERVELE MINIME OBLIGATORII

Politica rezervelor obligatorii constă în obligaţia pe care Banca Centrală o impune băncilor comerciale de a deţine o parte din activele lor sub formă de depozite la banca centrală. Datorită faptului ca o anumită fracţiune din resursele lor sunt imobilizate sub forma de rezerve în monedă legală, capacitatea băncilor comerciale de a acorda credite este diminuată.

Efectele utilizării ratei rezervei minime obligatorii ca instrument de politica monetara se manifesta atât cantitativ (efect bilanţier) cât si calitativ (efect de preţ sau de exploatare):

Efectul cantitativ Modificarea rezervei minime obligatorii conduce la nivelul bilanţului unei bănci comerciale atât la modificarea nivelurilor deţinerilor de rezerve la Banca Centrală cât şi a nivelului creditelor. Majorarea rezervelor minime obligatorii conduce la reducerea posibilităţilor de creditare a economiei, iar diminuarea lor duce la creşterea posibilităţilor de creditare a economiei faţǎ de o situaţie iniţialǎ datǎ.

Efectul de preţ Acesta constă în modificarea relativa a preţului creditului ca urmare a modificării în acelaşi sens a ratei rezervei minime obligatorii. O creştere a nivelului ratei rezervei minime obligatorii conduce la scumpirea relativă a creditelor – a ratei dobânzii, in ipoteza in care băncile doresc un cont de profit şi pierdere cel puţin echilibrat. In aceste condiţii, un nivel al creditelor mai mic trebuie sa fructifice prin dobânda cel puţin nivelul de venit pe care îl obţineau băncile înainte de majorarea ratei rezervei minime obligatorii.