Piața emisiunilor internaționale

Componentele pieţei emisiunilor obligatare internaţionale

Împrumutul obligatar este unul dintre activele cele mai vechi ale sistemului financiar internaţional. Prin intermediul emisiunilor străine, nonrezidenţii au împrumutat sume importante pe câteva pieţe naţionale conformându-se reglementărilor ţării în care se realiza emisiunea.

O emisiune străină este un împrumut de obligaţiuni efectuat pe o piaţă autohtonă de către un nerezident. Pentru a ilustra: o emisiune realizată de o persoană franceză care împrumută pe piaţa din zona Zurich prezintă caracteristicile unei emisiuni străine. Este acelaşi lucru şi în cazul unui împrumut efectuat de o întreprindere germană pe o piaţă din New York.

Taxa de uniformizare a impozitelor

Taxa de uniformizare a impozitelor a fost instaurată de puterile publice americane în iulie 1963 pentru a frâna ieşirile de capital induse de emisiunile efectuate de nerezidenţi pe piaţa din New York. Aceasta a avut drept consecinţă creşterea costurilor acestor împrumuturi, realizarea unei mai mari stabilităţi a cursurilor de schimb.

Taxa a fost unul din factorii care au explicat creşterea pieţei de euroobligaţiuni, pe care reglementările o înlăturau, de piaţa din New York. Ea a determinat persoanele care nu erau de naţionalitate americană să caute surse de finanţare în afara Statelor Unite şi de a se baza pe piaţa de euroobligaţiuni care-şi făcea apariţia.

Taxa de uniformizare a impozitelor care trebuia să fie o măsură temporară a durat mai mult de zece ani. Ea nu a fost suprimată decât la 1 ianuarie 1974. În timpul acestor zece ani, mai mult de 30 de mld.$ au fost împrumutaţi pe pieţele de euroobligaţiuni. Volumul emisiunilor depăşea cu mult volumul emisiunilor străine realizat la New York.

Trecerea de la emisiunile străine la euro-obligaţiuni

În secolul al XIX-lea, Londra era principalul centru financiar în care se realizau emisiuni străine. După cel de-al doilea război mondial - Statele Unite. Înainte de crearea taxei de ajustare a salariilor şi pensiilor, a taxei impozitelor, New York era cea mai importantă piaţă de obligaţiuni pentru nerezindenţi.

Instituirea aceastei taxe a dus la orientarea filialele europene ale întreprinderilor americane spre piaţa euroobligaţiunilor pentru a-şi finanţa investiţiile.

Amploarea nevoilor lor de finanţare, micşorarea celei mai mari părţi a pieţelor de capital europene şi obstacolele impuse de anumite guverne locale au fost principalele motive care au generat îndreptarea spre această nouă piaţă.

Dezvoltarea emisiunilor după 1974

Din 1974 până în 1984, piaţa din New York şi piaţa euro-obligaţinilor s-au dezvoltat considerabil. Persoanele străine care împrumutau şi-au diversificat sursele de finanţare utilizând în acelaşi timp piaţa din New York şi cea de euroobligaţiuni. Această creştere simultană, dar nu identică, a acestor două pieţe reflectă integrarea în creştere a pieţelor internaţionale de capital.

Suprimarea în iunie 1984 a reţinerii la sursă a titlurilor emise pe piaţa de obligaţiuni americane este o decizie care ar fi putut frâna dezvoltarea pieţei de euroobligaţiuni. În realitate nu s-a întâmplat acest lucru pentru că volumul emisiunilor a crescut, astfel că piaţa euroobligaţiunilor a obţinut în câţiva ani o autonomie completă şi că ea aduce pe viitor servicii specifice celor ce împrumută.