Avalanșele

Avalanşele sunt procese gravitaţionale reprezentate de masele de zăpadă şi gheaţă care alunecă sau se rostogolesc la vale, mărindu şi, în aval, volumul, greutatea şi viteza.

Numele: avaler = a coborî; se folosea şi termenul de avalanşă, care desemnează curgerea în lanţ a materiei, fiind din aceeaşi categorie cu lava.

Termenul de avalanşă sau lavină este folosit de oamenii de munte pentru toate mişcările de zăpadă sau de gheaţă de mari proporţii.

Ca şi în cazul altor deplasări gravitaţionale există factori potenţiali şi factori declanşatori ai avalanşelor.

Factorii potenţiali:

– acumularea zăpezii;

– structura stratelor de zăpadă;

– rezistenţa păturii de zăpadă.

Factorii declanşatori:

– factorii potenţiali când depăşesc pragurile ce conduc la dezechilibrarea maselor de zăpadă;

– vântul;

– trepidaţiile antropice;

– cutremurele.

Grosimea zăpezii proaspete este considerată factor esenţial în declanşarea avalanşelor. Se consideră că prezintă un anumit risc pentru:

– turişti: 30–50 cm;

– căi de comunicaţie: 40...70 cm;

– catastrofă: peste 110 cm.

Momentul deplasării este în funcţie de valoarea precipitaţiilor şi de structura stratului de zăpadă. Vânturile puternice însoţesc sau premerg avalanşele. Sunt şi situaţii când nu vântul declanşează avalan¬şele. Deci riscul de avalanşe depinde de: importanţa precipi¬taţiilor şi structura mantalei de zăpadă.

Temperatura aerului acţio¬nează indirect, influenţând că¬de¬rile mari de zăpadă. Obiş¬nuit, nu constituie un factor al ava¬lanşelor.

Pentru avalanşe, dezechi¬librul este dependent de limita de rupere a păturii de zăpadă (fig. 11). Rezistenţa păturii de zăpadă este determinată de ac¬ţiu¬nea forţei de gravitaţie, mate¬rializată prin unghiul de pantă.

Pentru zăpadă, unghiul de frecare statică este de circa 50°. Pentru zăpada proaspătă însă are valori de 90°.

Rezultă că o zăpadă stabilă pentru sarcini mici poate fi instabilă pentru sarcini mari. Zăpada pusă în mişcare se deplasează în funcţie de unghiul de frecare cinetic (frecare de alunecare).

Pe versanţii al căror unghi cu orizontala este cuprins între unghiul de frecare cinetic şi unghiul de frecare static, zăpada nu curge, dar, pusă în mişcare datorită unor cauze brutale, ea nu se mai opreşte.

Pe măsură ce o masă de zăpadă coboară, lucrul mecanic al greutăţii este mai mare decât lucrul mecanic al frecării interne. O anumită cantitate de energie eliberată rupe coeziunea zăpezii şi pune în mişcare particulele învecinate, astfel încât masa de zăpadă care coboară este din ce în ce mai mare în aval, producându se o avalanşă.

Tipuri de avalanşe. Există mai multe tipuri de avalanşe, stabilite în funcţie de criteriul folosit.

• După grosimea stratului de zăpadă antrenată în mişcare:

– avalanşe de suprafaţă;

– avalanşe de adâncime.

• După calitatea zăpezii, avalanşele sunt formate din:

– zăpadă prăfoasă (pudroasă) proaspătă;

– zăpadă viscolită;

– zăpadă proaspătă umedă;

– zăpadă în grăunţi rotunjiţi.

• L. Lliboutry (1965) prezintă următoarele tipuri:

– avalanşe pudroase (prăfoase);

– avalanşe în plăci care alunecă pe versanţi;

– avalanşe de zăpadă umedă;

– avalanşe de primăvară.

Avalanşele de zăpadă prăfoasă, uscate, se produc în zăpada proaspătă, fără coeziune, la scurt timp după căderea ei. Frecvenţa lor este maximă în mijlocul iernii, în Alpi, Anzi, Himalaya, Arctica.

Sunt avalanşe fie superficiale, fie de adâncime, foarte repezi.

Avalanşele de adâncime sunt specifice regiunilor cu climă rece şi uscată.

Avalanşele sunt periculoase nu numai prin presiunea aerului care are efectul unui uragan, ci şi prin efectul zăpezii (fig. 12).

Avalanşele de acest tip sunt periculoase pentru că:

– presiunea statică exercitată în stratul de aer comprimat este mare (0,1 atm)*;

– în frontul avalanşelor se formează curenţi ascendenţi şi contracurenţi deosebit de violenţi;

– când avalanşa loveşte direct o construcţie, presiunea de oprire poate atinge valori foarte mari, de ordinul a mai multe tone pe metru pătrat;

– victimele pot fi asfixiate de zăpada pulverizată.