Geografie Economică

1. Resursele economice

Definiţie: Resursele economice sunt elemente existente natură care pot fi utilizate în activitatea umană.

Clasificare:

a. după gradul de acoperire în timp:

- resurse inepuizabile / regenerabile: energia solară şi derivatele acesteia (energia eoliană, energia mareomotrică), energia geotermală, resurse de materiale de construcţie, componentele aerului atmosferic;

- resurse epuizabile / neregenerabile: combustibilii fosili (petrol, cărbuni, gaze naturale), resurse metalifere, fondul forestier, resurse de apă dulce, resurse etafice (de sol fertil).

b. după utilizare:

- resurse energetice;

- resurse forestiere;

- resurse metalifere;

- resurse umane (cantitativ şi calitativ);

- resurse informaţionale;

- poziţia geopolitică a unei ţări;

- înscrierea în diferite organisme economice sau militare.

2. Resursele economice din România

Tipuri:

a. resurse energetice:

- petrol (Videle – Câmpia Română, Platforma Continentală a Mării Negre);

- cărbuni: inferiori (lignit – Bazinul Lotru - Lovinari, cărbune brun – Valea Trotuşului), superiori (Bazinul Petroşani, Valea Jiului);

- gaze naturale: gaz metan (Domurile Gazeifere ale Transilvaniei), gaze asociate structurilor petroliere (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Paltforma Continentală a Mării Negre);

- resurse neconvenţionale: eoliene (Dobrogea), energie geotermală (în vestul ţării), energie solară (în sudul ţării).

b. resurse metalifere:

- minereuri de fier;

- cupru (Roşia Poienii);

- aur (Roşis Montană).

c. resurse de sare;

d. resurse de roci (calcar);

e. resurse etafice;

f. resurse umane;

g. resurse geopolitice;

h. resurse forestiere;

i. potenţialul turistic (Delta Dunării este unică în Europa).

3. Evoluţia numerică a populaţiei Terrei

De-a lungul evoluţiei sale, populaţia Terrei a înregistrat o creştere continuă marcată însă de mici perioade de stagnare, uneori chiar de regres (epidemii – „Moartea neagră”, SIDA; catastrofe naturale – erupţia Vezuviului, tsunami; conflicte militare).

În paleolitic populaţia Terrei era de 15 – 20 mil. loc. Urmează „mica revoluţie verde” şi populaţia ajunge la 200 – 300 mil. loc. (în anul 0). După „revoluţia industrială” (1800) populaţia este e 1 mld. loc. Explozia demografică face ca în 1920 populaţia Terrei să fie de 2 mld. loc. Creşterea este tot mai rapidă astfel încât în 1999 populaţia globului este de 6 mld. loc.

Thomas Robert Malthus susţinea că: Populaţia globului creşte în progresie geometrică, iar resursele în progresie aritmetică, rezultă că omenirea este condamnată la moarte prin inaniţie.

Teoria optimului teolog spune că dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii vor furniza suficientă hrană omenirii. Apare însă problema accesului la tehnologie.

4. Răspândirea geografică a populaţiei

Populaţia nu este răspândită uniform la nivelul globului.

Factori care duc la diferenţierea răspândirii geografice a populaţiei:

- factori naturali: existenţa unor resurse economice, configuraţia reliefului, condiţiile climatice, resursele de apă;

- factori social – economici: dezvoltarea social – politică, nivelul de dezvoltare economică, reţeaua de transport, politica de investiţii.

Zone aglomerate: Asia de Vest, Sud şi Sud-Est; Europa de Vest (Olanda, Germania, Marea Britanie), litoralul SUA, litoralul atlantic tropical al Americii de Sud (Argentina, Brazilia).

Zone neaglomerate: Africa, Australia.

Ţări aglomerate: China (1,4 mld. loc.), India (1,2 mld. loc.), SUA (peste 300 mil. loc.), Indonezia, Rusia, Brazilia, Bangladesh, Pakistan, Japonia, Nigeria, Germania (83 mil. loc.), Italia, Franţa.

Densitatea:

- ţări mari cu densitate mică: Rusia, Australia, Canada;

- ţări mici cu densitate mare: Macao, Mongo, Singapore, Malta;

- ţări relativ mari cu densitate mare: Japonia, Bangladesh, Olanda.

România a avut un maxim de populaţie de 23,2 mil. loc. (1990); în 2008 populaţia era de 21,4 mil. loc.

5. Structurile demografice

a. Structura pe grupe de vârstă:

- populaţia tânără ( 0 – 18 ani) este majoritară în ţările alfate în curs de dezvoltare;

- populaţia adultă ( 18 – 60 ani) este forţa de muncă principală;

- populaţia vârstnică ( 60 – 80 ani) şi longevivă (peste 80 ani).

Speranţa medie de viaţă la naştere (durata medie a vieţii) constituie un indicator al nivelului de trai.

b. Structura populaţiei active:

- populaţia ocupată în sectorul primar (agricultură, silvicultură, exploatări miniere);

- populaţia ocupată în sectorul secundar (industrie, construcţii);

- populaţia ocupată în sectorul terţiar / servicii (transport, telecomunicaţii, bănci, financiar, comerţ);

- populaţia ocupată în sectorul cuaternar (cercetare ştiinţifică).

c. Structura populaţiei pe medii de habitat

Urbanizarea:

- în sec. XX majoritatea ţărilor dezvoltate s-au confruntat cu o creştere spectaculoasă a ponderii populaţiei urbane;

- astăzi fenomenul afectează mai ales America Latină, Asia de Est şi Sud-Est.

Consecinţele urbanizării sunt: creşterea nivelului de trai, „presiunea urbană”, poluarea, modificarea mediului natural.