Extras din curs
Direcţii de eficientizare
a utilizării resurselor umane în contextul actual
1.Importanţa valorificării resurselor umane
Eficacitatea oricărei activităţi organizaţionale este în relaţie directă cu eficienţa utilizării resurselor, dar mai ales a resurselor umane care joacă un rol major în orice structură organizatorică, ceea ce justifică preocuparea din ce în ce mai evidentă pentru managementul resurselor umane.
1.1.Managementul resurselor umane.Rolul şi locul resurselor umane în structura organizatorică a unei organizaţii.
Sistemul resurselor umane poate fi descris, generic, prin două caracteristici proprii:
- caracteristica dimensională care include structura socio-profesională, gradul de calificare, structura aptitudinală etc.
- caracteristica funcţională care vizează gradul de participare a resurselor umane la realizarea obiectivelor,
gruparea în structuri flexibile şi fiabile, costurile de
funcţionare şi întreţinere a sistemului.performanţa.
Managementul resurselor umane include toate deciziile manageriale şi practicile care influenţează sau afectează în mod direct angajaţii care îşi desfăşoară activitatea intr-o structură organizaţională. (1)
Scopul principal al managementului resurselor umane este de a ajuta autoritatea managerială să conştientizeze, să sporească şi să valorifice contribuţia personalului care lucrează într-un cadru organizat la succesul pe termen scurt şi lung al structurii.
Managementul resurselor umane cuprinde acele activităţi prin care se optimizează performanţa oamenilor dintr-o organizaţie,precum şi relaţiile dintre aceştia.Domeniile de interes de care se ocupă managementului resurselor umane sunt:
- Structura organizaţională
- Planificarea resurselor umane, recrutarea şi selectarea personalului
- Structura posturilor şi rolul acestora
- Evaluarea performanţelor angajaţilor,salarizarea,recompensele materiale şi morale, beneficiile
- Pregătirea şi perfecţionarea profesională a angajaţilor
- Integrarea noilor angajaţi
- Relaţiile dintre angajaţi şi comunicarea pe orizontală şi ierarhică
Numărul activităţilor implicate în managementul resurselor umane este destul de ridicat în funcţie de dimensiunea organizaţiei şi de nevoile acesteia. Activităţile specifice managementului resurselor umane pot fi clasificate în 6 domenii pricipale, prezentate în tabelul de mai jos:
Nr.
crt. DOMENII PRINCIPALE Tematici caracteristice
1. Planificarea:
- managementul strategic al resurselor umane
- planificarea resurselor umane
- analizarea postului: proceduri şi alternative Practici de management al resurselor umane pentru strategii de austeritate;
Compensare strategică;
Previziunea cererii de muncă;
Planificarea carierei;
Metode de analiză a postului;
Obiectivele analizei posturilor.
2. Completarea cu personal
- oportunităţi egale de angajare: cadru legal
- recrutarea
- criterii de selectare
- evaluarea candidaţilor Evaluarea surselor de recrutare;
Prezentarea unui profil realist al postului;
Stabilirea procedurilor de selectare;
Interviul
Teste de selectare
3. Realizarea performanţelor individuale şi de grup
- perfecţionarea resurselor umane
- creşterea competitivităţii
- evaluarea comportamentală Principiile procesului de instruire;
Metode de training;
Managementul calităţii;
Planuri de participare a personalului;
4. Salarizarea angajaţilor
- evaluarea performanţelor individuale
- dezvoltarea unui sistem de compensare, recompensare şi stimulare
- creşterea stabilităţii
- promovare materială şi ierarhică Stabilirea criteriilor de performanţă;
Metode de evaluare a postului;
Transmiterea unui feedback angajaţilor;
Stabilirea criteriilor de promovare;
Participarea angajaţilor la sursele de stimulare şi creşteri salariale;
Controlul raportului cheltuieli/beneficii.
5. Protejarea potenţialului resurselor umane:
- siguranţa şi sănătatea la locul de muncă.
- relaţiile de muncă
- proceduri de restructurare şi disponibilizare Reglementări legale privind siguranţa şi sănătatea salariaţilor;
Stresul generat de activitatea la locul de muncă;
Constituirea de grupări profesionale sau de tip sindical;
Restructurarea obligatorie.
6. Managementul multinaţional al resurselor umane:
Completarea cu personal a unităţilor din străinătate;
Selectarea şi pregătirea expatriaţilor.
Fluctuaţia de personal, restructurarea, sunt generatoare de noi posturi sau de vacantări de posturi. Cadrul legal în care se realizează ocuparea posturilor, specific caselor de asigurări este cel în vigoare pentru funcţionarii publici, majoritari, respectiv Hotărârea de Guvern nr.1209/2003- privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici. Pentru personalul din strucurile administrative, intretinere Anexa 12 la Hot. 281/1993, condiţii privind angajarea şi avansarea în funcţii, în unităţile bugetare.
Fluctuaţia de personal poate constitui un barometru pentru orice organizaţie care poate fi exprimată printr-un indice.
Acest indice reprezintă raportul dintre numărul de angajaţi care părăsesc organizaţia şi numărul mediu de noi angajaţi.
Nr. angajaţi care părăsesc organizaţia
*100
Nr. mediu anual de noi angajaţi
care poate fi coroborat cu indicele de stabilitate, definit astfel:
Nr. angajaţi de peste 1 an care pleacă
* 100
Nr. de angajaţi în urmă cu un an
Recrutarea este activitatea de identificare a persoanelor care au acele competenţe şi abilităţi solicitate, prin fişa postului, atrase de organizaţie şi interesate să ocupe posturile vacante. Criteriile de recrutare trebuie să fie competenţa, potenţialul de dezvoltare şi experienţa. Pentru un proces mai amplu de recrutare se întocmeşte un plan de recrutare, care conţine mai multe faze: studii şi politici de personal, culegerea informaţiilor privind corespondenţa om-post, definirea nevoilor de recrutare, planificarea de acţiuni în vederea recrutării.
Oameni Nevoi
Politici Acţiuni
Posturi Resurse
Recrutarea se poate face din surse interne şi poate constitui, pentru un post mai bun , promovare sau din surse externe. Metodele de recrutare trebuie şi ele adaptate şi pot fi diverse, de la anunţuri în mass-media pînă la întruniri,conferinţe, tîrguri ale forţei de muncă.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Decizii de Eficientizare a Resurselor Umane.doc