Managementul Inovării

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 57 în total
Cuvinte : 27861
Mărime: 465.06KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Daniela Tatiana Agheorghiesei

Extras din curs

INTRODUCERE

Suntem în mileniul trei, mileniul dezvoltării inteligenţei intuitive. Putem face

parte dintre cei care conştientizează că Universul este holistic, adică totul există în totul,

ca informaţie vie.

În fiecare parte există informaţii despre întreg, iar întregul este mai mult decât

suma părţilor. Întregul, adică Universul, este capabil să "înţeleagă" la un nivel superior

nouă, dar noi putem conştientiza apartenenţa la Totul care ne include, pe baza unor legi

simple şi uşor de înţeles şi aplicat. Modelul holografic al Universului ne oferă o vedere

revoluţionară a conexiunii între lumea interioară şi lumea exterioară. Fiecare bucată din

Univers conţine inteligenţa întregului. Noi, ca fiinţe individuale, nu suntem izolaţi şi nu

existăm la întâmplare. Fiecare dintre noi este un microcosmos care reflectă şi conţine

macrocosmosul. Cu toţii conţinem, înăuntrul nostru, amprenta întregului Univers.

Orice om şi orice grup uman are în structura sa internă o lege de evoluţie. Aşa a

fost făcută lumea. Important este că, pe măsura maturizării personale şi/sau colective să

conştientizăm că există nişte legi naturale care se aplică în mod automat, fie că vrem sau

nu vrem, fie că ştim sau nu ştim despre ele. Una dintre aceste legi afirmă că totul

evoluează, că totul se transformă continuu, că fiecare entitate trece printr-un număr infinit

de inovări, din toate punctele de vedere. Odată cu această conştientizare putem să ne

punem numeroase întrebări şi să găsim numeroase răspunsuri în noi sau în afara noastră.

Unii dintre noi conştientizează că evoluţia se face prin schimbări repetate - continue sau

în salturi. Alţii constată că faza actuală este "nouă", că este diferită de cea anterioară sau

diferită faţă de altele; uneori pare doar diferită pentru că se schimbă contextul. Nu există

indivizi sau situaţii identice în Univers. Nu există niciodată ceva identic cu altceva.

Totdeauna avem doar aspecte diferenţiate, diferite, percepute de către cei interesaţi ca

noutăţi. Noutatea este o regulă, este o prezenţă constantă în felul de a vedea şi simţi

lumea. Noutatea însăşi este necesară pentru că altfel totul ar stagna, ar muri.

Este bine să conştientizăm că avem datoria de a înnoi, de a inova; nici nu putem

altfel. Fără inovare continuă, viaţa nu ar exista. Există atât de multe planuri de inovare ale

vieţii, încât procesul Viaţă este bazat practic pe inovare. Viaţa, în toată complexitatea sa,

este un proces de inovare.

Alegem mereu felul în care răspundem solicitărilor vieţii. Trăim cu toate

consecinţele acestor alegeri. Uneori priorităţile proprii sunt înlăturate de priorităţile

altora; uneori pentru activitatea pe care o facem ne vin în minte zece activităţi pe care nu

le facem, şi asta ne dă un sentiment de vinovăţie. Viaţa ne oferă servicii când ne pune tot

timpul piedici în drum. Datorită acestor obstacole, putem creşte şi ne putem dezvolta

permanent, putem avea noi experienţe, putem trăi într-un mod nou, inovativ, putem să ne

transformăm în ceea ce ne-ar plăcea să fim. A stabili lucrurile cu adevărat prioritare e o

chestiune ce ţine de însăşi esenţa vieţii. Problema nu este de a alege între "bine" şi "rău",

ci între "bine" şi "mai bine". Adeseori binele este duşmanul mai binelui. Dacă înţelegem

deopotrivă nevoile reale şi capacitatea noastră de a le rezolva, ne putem pune în situaţia

de a obţine "mai binele" pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă. Putem renunţa la

dezechilibru, putem simţi ce ar trebui să facem, ce vrem să facem şi putem să facem

efectiv toate acestea.

5

Dezvoltarea unor idei despre succesul holistic este necesară. Toate fiinţele conştiente de

Universul holistic pot acţiona pentru armonia proprie, pentru armonia Universului, pentru că

una suntem; suntem parte, indivizi ai ecosistemului pe care-l numim Univers.

Sunt prezentaţi în continuare câţiva termeni frecvent utilizaţi în prezentul volum.

Armonia este ştiinţa care studiază acordurile, raporturile, legile înlănţuirilor. Arată

o potrivire desăvârşită a elementelor unui întreg; acord, concordanţă. Din muzică s-a

extins şi în alte domenii în care apar noţiuni ca sistem, compoziţie etc. Armonios este un

adjectiv, cu sensul de "bazat pe legile armoniei".

Holism, concepţie susţinând ireductibilitatea întregului la suma părţilor, în sensul

că anumite caracteristici ale acestuia nu pot fi explicate în termenii proprietăţilor şi

relaţiilor componentelor. Perspectiva holistă şi-a găsit numeroase aplicaţii în economie,

sociologie, cultură etc. L. von Bertalanffy a ridicat principiul holistic la nivelul unei teorii

generale a sistemelor.

Sinergia este cea mai elevată activitate a vieţii. Pe scurt arată că întregul este mai

mare decât suma părţilor care îl alcătuiesc. Relaţia dintre părţi este partea catalizatoare,

unificatoare, este un adevărat generator de forţă. Permite deschiderea spre noi posibilităţi,

noi alternative şi opţiuni. Operează eficient într-o realitate a interdependenţelor, înseamnă

munca în echipă, edificarea echipei, crearea unei uniuni între fiinţe umane, stimularea

creativităţii.

CAP 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ALE INOVĂRII /

MANAGEMENTUL INOVĂRII

1.1. Delimitări conceptuale ale inovării

Inovarea este cea mai importanta forţă modelatoare din istoria omenirii, această

apreciere justifică pe deplin preocuparile continue în ceea ce priveşte conţinutul sau

delimitarea conceptuală a termenului, a determinantelor şi finalitaţii acţiunii.

Noţiunea de inovare, a carei conţinut material este tot atat de vechi pe cat de

veche este acţiunea umana conştientă, n-a fost denumită dintotdeauna astfel. S-a ajuns la

expresia uzuală azi în urma unui lung proces de cunoaştere a materialului faptic pe care îl

reflectă în forma abstractizată, relativ tarziu, odată cu statornicirea economiei de schimb,

care este produsul acţiunilor ample de inovare şi pe care, la rându-i, le susţine ca mediul

din care se alimentează.

În primele decenii ale sec XX, când liberalismul economic clasic practic s-a

destrămat, s-a ajuns la o sinteză a cunoştintelor asupra domeniului care a făcut posibilă

dezvăluirea conţinutului, a elementelor sale specifice, a sferei de cuprindere, implicit a

definirii noţiunii. Contribuţiile cercetarii sunt numeroase, succesive, sugerând nu doar

nevoia de clarificări, dar mai cu seama a reflectării complexităţii procesului care întrece

puterea de cuprindere a cunoaşterii la un moment dat, implicând dezvoltarea acesteia prin

noi achiziţii ştiinţifice.

Preview document

Managementul Inovării - Pagina 1
Managementul Inovării - Pagina 2
Managementul Inovării - Pagina 3
Managementul Inovării - Pagina 4
Managementul Inovării - Pagina 5
Managementul Inovării - Pagina 6
Managementul Inovării - Pagina 7
Managementul Inovării - Pagina 8
Managementul Inovării - Pagina 9
Managementul Inovării - Pagina 10
Managementul Inovării - Pagina 11
Managementul Inovării - Pagina 12
Managementul Inovării - Pagina 13
Managementul Inovării - Pagina 14
Managementul Inovării - Pagina 15
Managementul Inovării - Pagina 16
Managementul Inovării - Pagina 17
Managementul Inovării - Pagina 18
Managementul Inovării - Pagina 19
Managementul Inovării - Pagina 20
Managementul Inovării - Pagina 21
Managementul Inovării - Pagina 22
Managementul Inovării - Pagina 23
Managementul Inovării - Pagina 24
Managementul Inovării - Pagina 25
Managementul Inovării - Pagina 26
Managementul Inovării - Pagina 27
Managementul Inovării - Pagina 28
Managementul Inovării - Pagina 29
Managementul Inovării - Pagina 30
Managementul Inovării - Pagina 31
Managementul Inovării - Pagina 32
Managementul Inovării - Pagina 33
Managementul Inovării - Pagina 34
Managementul Inovării - Pagina 35
Managementul Inovării - Pagina 36
Managementul Inovării - Pagina 37
Managementul Inovării - Pagina 38
Managementul Inovării - Pagina 39
Managementul Inovării - Pagina 40
Managementul Inovării - Pagina 41
Managementul Inovării - Pagina 42
Managementul Inovării - Pagina 43
Managementul Inovării - Pagina 44
Managementul Inovării - Pagina 45
Managementul Inovării - Pagina 46
Managementul Inovării - Pagina 47
Managementul Inovării - Pagina 48
Managementul Inovării - Pagina 49
Managementul Inovării - Pagina 50
Managementul Inovării - Pagina 51
Managementul Inovării - Pagina 52
Managementul Inovării - Pagina 53
Managementul Inovării - Pagina 54
Managementul Inovării - Pagina 55
Managementul Inovării - Pagina 56
Managementul Inovării - Pagina 57

Conținut arhivă zip

  • Managementul Inovarii.pdf

Alții au mai descărcat și

Managementul Resurselor Umane Mediul Extern al Unei Firme

Mediul extern al firmei – ansamblul elementelor exogene firmei, de natură economică, tehnică, politică, demografică, culturală, ştiinţifică,...

Managementul inovării

CURSUL 1 MANAGEMENTUL INOVĂRII NOTIUNI INTRODUCTIVE Necesitatea inovării Suntem în mileniul trei, mileniul dezvoltării inteligenței intuitive....

Managementul inovării

CAPITOLUL 1 Schimbările aduse de cea de a treia revoluţie industrială Pe 21 nov 1999, primul ministru al Italiei, D’Alema, a invitat la...

Management Comparat

Test pentru autoevaluare - Încercare 10 Un anume conservatorism se menţine şi astăzi în societatea engleză, atât la nivel de naţiune ,cât şi la...

Managementul Resurselor Umane

Managementul resurselor umane este acea activitate organizaţională care permite folosirea cea mai eficientă a oamenilor (angajaţilor) pentru a...

Management Strategic

CAPITOLUL 1 EMERGENŢA CONCEPTULUI ŞI PRACTICII MANAGEMENTULUI STRATEGIC Obiective: - justificarea necesităţii şi utilităţii abordării...

Managementul Inovării Tehnologice

Ce este managementul inovării tehnologice Managerii din ziua de azi se confruntă cu o multitudine de probleme însă cea mai solicitantă dintre...

Jocuri de întreprindere - managementul întreprinderilor simulate

Jocurile de întreprindere – metodã eficace de învãtare în management 5 Unitatea de învãtare 1 JOCURILE DE ÎNTREPRINDERE – METODÃ EFICACE DE...

Te-ar putea interesa și

Managementul inovării SC Muller Dairy Ro SRL

Capitolul I Noţiuni introductive privind Managementul Inovării În anul 1941, economistul englez Schumpeter propune prima definiţie, în domeniul...

Managementul inovării la SC Arabesque SRL

1.GENERALITATI MANAGEMENTUL INOVARII Într-un sens larg inovarea înseamnă introducerea noului, iar activităţile desfăşurate în acest scop sunt...

Managementul inovării în cadrul companiei Heineken România SA

CAPITOLUL I: Notiuni generale privind managementul inovarii 1.1. Creativitate şi inovare Unii definesc creativitatea ca o generare de noi idei şi...

Managementul inovării - Jacobs

CAPITOLUL I Notiuni introductive privind Managementul Inovarii Atitudinea creatoare presupune ca mai intai sa ai capacitatea de a fi nedumerit...

Managementul Inovării - Zara

Capitolul 1: Generalități Creativitate și inovare Unii definesc creativitatea ca o generare de noi idei și inovarea ca o transpunere a ideilor în...

Managementul Inovării

Se poate face totul în limita potentialului propriu cunoscut" A-ti da seama de amploarea potentialului este o problema eminamente practica, care...

Metode și tehnici utilizate în managementul inovării și transferului tehnologic

1. Introducere și importanța managementului inovării cu referiri la domeniul automotive 1.1. Importanța managementului inovării în organizația...

Importanța Creativității în Managementul Inovării

CREATIVITATEA SI INOVAREA IN MANAGEMENT Societatea actuală este caracterizată de existenţa unei noi revolutii ştiintifico-tehnice care duce la...

Ai nevoie de altceva?