Comunicarea cu presa

CAPITOLUL I

COMUNICI SAU NU EXISTI!

INTRODUCERE

Câteva date extrase dintr-un sondaj efectuat de Bennet&Company pe un esantion reprezentativ alcatuit din ziaristi pot sa dea serios de gândit specialistilor si lucratorilor în domeniul comunicarii sociale:

– 69% dintre utilizatorii postei electronice citesc toate e-mail-urile receptionate;

– din cei 31% care sunt parcimoniosi cu timpul propriu, 23% deschid exclusiv e-mail-urile convingatoare prin conmtinut, iar 8% sunt interesati numai de mesajele expediate de persoane cunoscute;

– 59% dintre ziaristi se declara influentati de prezentarile multimedia în materie de difuzare a informatiei;

– 68% recunosc dependenta de informatiile comunicate de diferite organizatii prin intermediul departamentelor de PR;

– 62% dintre profesionistii mass-media folosesc aceste informatii în proportie de 1-10% la alcatuirea materialelor de presa;

Orice procent care depaseste cifra 50 poarta cu sine o doza însemnata de optimism: oamenii s-au împacat cu ideea tehnologiilor moderne în comunicare; relatiile interumane nu mai depind de postas, telefon s.a.; poti replica unor insi ale caror figuri nu prezinta interes; într-un timp record poti fi destinatarul unei bogatii de mesaje; absenta raspunsurilor la întâmpinari electronice nu mai este catalogata drept impolitete; se consuma o veritabila comuniune informationala care provoaca suficiente satisfactii pentru a nu abandona.

Ceea ce intriga (alarmeaza) este folosirea informatiilor într-o prea mica masura, aparând ca legitima întrebarea: De ce nu profita jurnalistii de informatiile primite de-a gata, alegând sa descopere singuri 90-99%? Sa fie vorba despre orgoliu personal ori, poate, de constiinciozitate în exces, de necesitatea unui rezultat muncit pâna la capat... Profesionistii comunicarii mediatice ne-ar putea scoate din impas. Din punctul de vedere al relationistului, comportamentul constatat la ziaristi este lipsit de logica, fie si numai pentru faptul ca permite irosirea atâtor informatii demne de a ajunge la ochii-urechile publicului. Ce anume sta la baza unei exploatari modeste (ca numar) a informatiilor primite de „câinii de paza” ai societatii?

Întâmplator sau nu, în domeniul relatiilor publice, personalul situat în esaloanele superioare (de conducere) reclama faptul ca, dintr-o suta de mesaje receptionate zilnic prin posta electronica (e-mail), doar zece se refera strict la preocuparile sale ori la rangul ocupat. Acest fenomen (spam) conduce la ideea ca folosirea e-mail-ului înseamna si o pierdere (de timp, de energie), precum si o mare risipa. Vehicularea mesajelor nesolicitate (în pofida legii CAN-SPAM) reprezinta un argument în plus la seria de „acuzatii” aduse comunicarii prin Internet. Dupa Phillip Vassollo („U-Mail, I-Mail, More Effective Business E-Mail” – 1998) , circulatia informatiilor prin e-mail stimuleaza expedierea mesajelor oricând, oricum, catre oricine, lucru abuziv, mai cu seama atunci când este vorba despre proprietatea companiei (firmei). Supraîncarcarea calculatoarelor cu mesaje face anevoioasa deopotriva organizarea si folosirea informatiilor. Si mai costisitoare. Receptorii mesajelor, la rându-le, au un disconfort real, siliti sa aleaga între informatiile trebuincioase si cele inutile.

Ceea ce ignora utilizatorii Internetului este:

a) centrul de atentie al mesajului transmis;

b) exigentele redactarii unui text.