Practici Manipulative

ZVONUL

Zvonul (53) este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa I se verifice corectitudinea. Pentru Allport sI Postman, primii care au studiat acest fenomen, zvonurile reprezinta ''un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gura în gura, în lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui. Peterson sI Gist definesc zvomnul ca o ''relatare sau explicatie neverificata care circula din om în om sI este legata de un obiect, un eveniment sau o problema de interes public. T. Shibutani da o definitie mai buna a zvonului, ca find ''produsul importantei sI ambiguitatii'': daca importanta este 0, în nici un caz nu se poate vorbi despre un zvon; la fel despre ambiguitate: declaratiile oficiale eleimina zvonurile, pe când lipsa lor nu face decât sa potenteze aparitia sI circulatia lor.

Zvonuile sunt puse în circulatie pentru ca au o dubla functie: de a explica sI de a atenua anumite tensiuni emotionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poarta. Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor sociale, sistemul de organizare sI circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trasaturile de personalitate ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor si grupurilor.

Lucrarile lui Allport sI Postman au pus în evidenta trei legi de transmitere a zvonurilor:

-legea saraciei sI a nivelarii (pe masura ce zvonul circula, el tinde sa devina mai scurt, mai usor de înteles sI de relatat)

-legea accentuarii (întarirea anumitor detalii - de obicei cele mai spectaculoase - care dobândesc astfel un loc central în semnificatia zvonurilor)

-legea asimilarii (conservarea sI reorganizarea continutului în jurul unei teme centrale). Asimilarea se poate face la tema centrala prin condensare, anticipare sI stereotipuri verbale.

Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite.

Cercetarile lui Allport sI Postman au aratat ca indivizii care propaga zvonurile se confrunta cu dificultatea de a sesiza sI de a retine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le restructureze sI sa le ajusteze modelului lor de întelegere sI intereselor lor proprii. Cercetarile lui Kapferer au aratat ca circulatia zvonurilor se bazeaza pe trei conditii esentiale: credibilitatea, aparenta de adevar sI dezirabilitatea continutului informatiei. Circulatia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii sI incertitudinii în fata unor situatii ambigue. De asemenea, circulatia lor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea sI credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urma este mai saraca, incompleta sau mai putin credibila, cu atât se intensifica propagarea zvonurilor. Din acest motiv, în societatile totalitare care monopolizeaza informatia formala, zvonurile au o mare raspândire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propaganda ale statului totalitar pentru a promova anumite atitudini sI comportamente mai greu de obtinut prin utilizarea mijloacelor formale.

Circulatia lor se restrânge atunci când exista posibilitatea verificarii rapide a adevarului unei informatii.

Analistii clasifica zvonurile în trei categorii:

-cele care iau dorintele drept realitate (optimiste)

-cele care exprima o teama sI o anxietate

-cele care provoaca disensiuni ( ataca persoane din cadrul aceluiasi grup)

Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsa, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiilor, bolile conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau escrocheriile lor.

Lansarea zvonurilor nu se face la întâmplare, ci tinându-se seama de asteptarile grupurilor umane fata de situatia problmatica pe care o traverseaza. Plecând de la aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cât mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle populatia la acel moment, indiferent cât de departe de adevar este continutul enuntului respectiv. În acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare.

Ca principale tipuri de falsificari sau distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proportiilor, a semnificatiilor, a detaliilor, întretinerea celor transmise , redefinirea prejudecatilor sI a mentalitatilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional în scopul ecranarii pâna la disparitie a spiritului critic.

Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de întindere în spatiul social îndeosebi în situatii de criza, pe care le sI amplifica. O sursa de profesionisti poate chiar provoca o criza sociala plecând de la zvonuri bine directionate sI lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. În acest sens, Merton releva faptul ca zvonurile pot genera ''predictia creatoare de evenimente'', atunci când sunt folosite ca instrumente ale propagandei sau contrapropagandei.