Ergonomia în construcții

Ce este ergonomia?

Ergonomia este ştiinţa conceperii şi construirii unui loc de muncă, instalarea unui echipament adecvat şi definirea spaţiului de lucru destinat angajatului. Designul corect ergonomic urmăreşte prevenirea îmbolnăvirilor sau rănirilor de pe urma efortului repetitiv, care poate dezvolta, în timp, o suferinţă, afecţiuni, incapacitate sau dizabilitate pe termen lung.

Ergonomia - după definiţia dată de Asociaţia Internaţională de Ergonomie (A.I.E.) - este ştiinţa care studiază interacţiunile dintre oameni şi elementele unui sistem, dar şi riscurile presupuse de practicarea profesiei, aplică teorii, principii, informaţii sau cunoştinţe şi metode de design pentru a optimiza starea de bine a oamenilor în timpul muncii, precum şi a asigura performanţa în ansamblu a sistemului angajat-loc de muncă.

Prin ergonomie se caută îndeplinirea celor două scopuri - sănătate şi productivitate - modelând şi/sau structurând elemente precum mobilierul sigur şi o interfaţă uşor de folosit cu aparatele sau echipamentele utilizate.

Ergonomia vizează compatibilitatea oamenilor cu locul lor de muncă: abilităţile şi limitele angajatului, asigurarea sarcinilor, echipamentelor, informaţiilor şi mediului de lucru care i se potrivesc fiecăruia. La evaluarea acestei compatibilităţi se au în vedere: gradul de solicitare a angajatului pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, calităţile echipamentelor (dimensiuni, forme şi cât de potrivite sunt pentru obligaţiile de serviciu) şi informaţia folosită în cadrul activităţii desfăşurate (mod de prezentare, accesare şi schimbare).[5].

A.I.E împarte ergonomia în trei mari domenii:

Ergonomia fizică vizează caracteristicile anatomice ale angajatului: caractere antropometrice, fiziologice şi biomecanice, în legătură cu activitatea fizică; postura în timpul lucrului, manipularea materialelor, mişcări repetitive, probleme şi/sau disfuncţii musculoscheletale legate de poziţia sau îndeplinirea sarcinilor de lucru; contextul locului de muncă, siguranţa şi sănătatea.

Ergonomia cognitivă studiază procese mintale precum percepţia, memoria, raţionamentul şi răspunsurile motorii, de modul cum afectează acestea interacţiunile dintre oameni şi elemente ale sistemului: suprasolicitarea mintală/intelectuală, luarea deciziilor, performanţe excepţionale legate de talent, interacţiunea calculator-om, încrederea în angajat, stresul ca urmare a muncii şi pregătirii, după cum acestea se raportează la legătura dintre angajat şi structura sistemului.

Ergonomia organizaţională se ocupă cu optimizarea sistemelor sociotehnologice, incluzând structurile lor organizatorice, reguli şi procese: comunicarea, administrarea resurselor în echipă, designul sau structura slujbei, structura orelor de muncă, munca în echipă, schema de participare, ergonomia comunităţii, munca în cooperare, programe noi de muncă, organizarea virtuală, telework şi calitatea managementului.[6].

Ergonomia este aşadar o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor.

Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun.

Ergonomia oferă un mod special de gândire despre oameni la muncă, plasând persoana utilizatorul în centrul interesului. De asemenea, ia în considerare interacţiunile diverse între utilizator, sarcinile pe care le execută şi mediul mai larg în care îşi desfăşoară activitatea. Acest mediu include echipamentul folosit, caracteristicile ambianţei fizice şi contextul social.[7].

Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii.

Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:

- reorientarea profesională;

- orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman;

- crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort;

- repartizarea raţională a sarcinilor.[5].