Mass-media și cultura - texte fundamentale

1-2. Trecutul ºi prezentul, deºertãciune a deºertãciunii ºi vânare de vânt

Cel mai important lucru este capacitatea de a regândi textele pe care le discutãm. Aceasta

ºi în funcþie de ceea ce s-a gândit pânã la noi, dar ºi în funcþie de propria noastrã formaþie intelectualã ºi

de propriul nostru gust. Cele douã texte urmãrite mai jos sunt: un text fundamental al Bibliei, din

Vechiul Testament, scris, probabil, în secolul 3 înainte de Cristos, iar celãlat, unul profan, scris în 1963

de cãtre un trubadur modern, poetul ºi cântãreþul Bob Dylan. Aºadar, vom vorbi despre „Ecclesiastul“,

atribuit lui Solomon (în traducerea lui Gala Galaction), ºi despre un text intitulat “Vânare de vânt“

(în versiune originalã, “Blowing in the wind”), care, dupã milenii, rãspunde, într-un fel modern,

textului biblic. Pentru a putea intra în atmosfera “Ecclesiastului”, va trebui sã facem o operã aproape

tautologicã, sã-l citim. Acest text (reprodus selectiv) trebuie sã fie primul în care ne vom regãsi,

dovedindu-se în acest fel cât de puþin importantã rãmâne ora la care s-a scris un text ºi câtã valabilitate

au valorile adevãrate, de-a lungul vremii.

• Ecclesiastul. Capitolul 1. Nestatornicia lucrurilor pãmânteºti. 1. Cuvântul Ecclesiatului,

fiul lui David, rege în Ierusalim. 2. Deºertãciunea deºertãciunilor, zice Ecclesiastul, deºertãciunea

deºertãciunilor, toate sunt deºertãciuni! 5. Soarele rãsare, soarele apune ºi zoreºte cãtre locul unde

rãsare iarãºi. 7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, cãci ele se întorc din nou la locul

din care au plecat. 9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, ºi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece,

cãci nu este nimic nou sub soare. 14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrãrile care se fac sub

soare ºi iatã: totul este deºertãciune ºi vânare de vânt. 18. Cã unde este multã înþelepciune este ºi

multã amãrãciune, ºi cel ce îºi înmulþeºte ºtiinþa îºi sporeºte suferinþa. • Capitolul 2. Zãdãrnicia

lucrurilor lumeºti. 1. Grãit-am inimii mele: Vino sã te ispitesc cu veselia ºi sã te fac sã guºti plãcerea!

ªi iatã cã ºi aceasta este deºertãciune. 2. E nebunie!, am zis despre râs. ªi despre veselie: La ce poate

sã foloseascã! 12. ªi mi-am întors privirea ca sã vãd înþelepciunea, nebunia ºi prostia. Cãci ce poatã

sã facã un om de rând peste ceea ce a fãcut un rege? 13. Atunci m-am încredinþat cã înþelepciunea are

întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului. 14. Înþeleptul are ochii în cap,

iar nebunul merge întru întuneric. Dar am cunoscut ºi eu cã aceeaºi soartã vor avea toþi. • Capitolul

3. Vremea tuturor lucrurilor. Deosebirea omului de animal. 1. Pentru orice lucru este o clipã

prielnicã ºi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. 2. Vreme este sã te naºti ºi vreme sã mori;

vreme este sã sãdeºti ºi vreme sã smulgi ceea ce ai sãdit. 15. Ceea ce este a mai fost ºi ceea ce va mai

fi a fost în alte vremuri; ºi Dumnezeu cheamã iarãºi aceea ce a lãsat sã treacã. 20. Amândoi merg în

acelaºi loc: amândoi au ieºit din pulbere ºi amândoi în pulbere se întorc. • Capitolul 4. Zãdãrnicia

avuþiei. 1. ªi iarãºi am luat aminte la toate silniciile care se sãvârºesc sub soare. ªi iatã lacrimile

celor apãsaþi ºi nimeni nu era care sã-i mângâie, iar în mâna celor silnici toatã asuprirea ºi nici un

mângâietor nu se gãsea! 4. ªi am vãzut cã toatã strãdania ºi toatã izbânda omului la lucru nu este

decât pizma unuia faþã de altul. ªi aceasta este deºertãciune ºi vânare de vânt. 5. Nebunul stã cu

mâinile în sân ºi îºi mãnâncã singur timpul zicând: 6. Mai de preþ este un pumn plin de odihnã decât

doi pumni plini de trudã ºi de vânare de vânt. 9. Mai fericiþi sunt doi laolaltã decât unul, fiindcã au

rãsplatã bunã pentru munca lor. 13. Mai de preþ este un copil sãrman ºi înþelept decât un rege bãtrân

ºi nebun, care nu mai este în stare sã asculte de sfaturi. 16. ªi nu se mai sfârºea poporul în fruntea

cãruia era; totuºi urmaºii lui nu se vor bucura de el. ªi aceasta este deºertãciune ºi vânare de vânt.

• Capitolul 5. Folosul avuþiei. 4. Mai bine sã nu fãgãduieºti decât sã nu împlineºti ce ai

fãgãduit. 9. Cine iubeºte banii nu se va sãtura de bani, iar cel ce iubeºte bogãþia nu va avea parte de

rodul ei. ªi aceasta este deºertãciune! 12. Este un rãu cumplit pe care l-am vãzut sub soare: bogãþii

puse la o parte de stãpânul lor pentru a lui nenorocire. • Capitolul 6. Deºertãciunea iubirii de avuþie.

6. ªi dacã ar fi trãit de douã ori câte o mie de ani ºi nu s-a bucurat de fericire, oare nu toþi se duc în

acelaºi loc? 11. Cu cât se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multã deºertãciune. Ce folos trage

omul? 12. Cãci cine ºtie ce este de folos pentru om în viaþã, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe

care le trece asemena unei umbre? ªi cine va spune mai dinainte omului ce va fi dupã el sub soare? •

Capitolul 7. Folosul înþelepciunii. Femeia rea este amãrãciunea sufletului. 1. Mai de preþ este un

nume bun decât untedelmnul cel binemirositor ºi ziua morþii decât ziua naºterii. 3. Mai bun este

necazul decât râsul, cãci întristarea feþei este bunã pentru inimã. 7. Cãci asuprirea poate sã facã

nebun pe un înþelept, ºi mita stricã inima. 19. Înþelepciunea dã înþeleptului mai multã putere decât au

zece nerozi într-o cetate. 20. Cãci nu este om drept pe pãmânt care sã facã binele ºi sã nu pãcãtuiascã.

29. Dar iatã numai ce am gãsit: Dumnezeu a fãcut pe om drept, iar oamenii nãscocesc multe

vicleºuguri. • Capitolul 8. Nestatornicia vieþii. 17. Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui

Dumnezeu, cã omul nu poate sã înþeleagã toate câte se fac sub soare, dar se osteneºte cãutându-le,

fãrã sã le dea de rost; iar dacã înþeleptul crede cã le cunoaºte, el nu poate sã le pãtrundã. • Capitolul

9. Cei buni ºi cei rãi au aceeaºi soartã. Înþelepþii dispreþuiþi. 2. Cãci toþi au aceeaºi soartã: cel drept

ca ºi cel pãcãtos, cel bun ca ºi cel rãu, cel curat ca ºi cel necurat, cel ce aduce jertfã ca ºi cel ce nu

aduce, cel ce jurã ca ºi cel ce necinsteºte jurãmântul. 17. Vorbele celui înþelept spuse domol sunt mai

ascultate decât strigãtul unui stãpân între nebuni. 18. Înþelepciunea este mai de preþ decât armele de

luptã; dar o singurã greºealã nimiceºte mult bine. • Capitolul 10. Urmãrile nedreptãþii omeneºti ºi

ale trândãviei. 1. O muscã moartã stricã amestecul de undelemn al celui ce pregãteºte miresme;

puþinã nebunie stricã preþul la multã înþelepciune. 8. Cel ce sapã o groapã poatã sã cadã în ea ºi cel ce

dãrâmã un zid poate fi muºcat de ºarpe. • Capitolul 11. Aducere-aminte de moarte ºi de judecatã. 1.

Aruncã pâinea ta pe apã, cãci o vei afla dupã multe zile. 2. Împarte o bucatã în ºapte ºi chiar în opt,

cãci nu ºtii ce nenorocire se poate întâmpla în þarã. • Capitolul 12. Vârsta bãtrâneþii ºi sfârºitul

vieþii. 1. Adu-þi aminte de Ziditorul tãu în zilele tinereþii tale, înainte ca sã vinã zilele de restriºte ºi sã

se apropie anii despre care vei zice: N-am nici o plãcere de ei ...! 10. Ecclesiastul s-a strãduit sã

gãseascã sfaturi folositoare ºi îndrumãri adevãrate ºi sã le scrie întocmai. 11. Cuvintele celor înþelepþi

sunt ca boldurile de îmboldit dobitoacele ºi ca niºte cuie înfipte ºi ascuþite ºi sunt date de un Pãstor.

14. Cãci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.”

• Vânare de vânt. Bob Dylan. Venim acum la textul unui poet trubadur modern, Bob Dylan

(Robert Zimmermann, nãscut în 1941), cunoscut fie în varianta lui originalã, cântatã (“Blowin’ in the

wind”), fie în forma tãlmãcitã, în 1973, în româneºte de Adrian Pãunescu ºi lansat în România pe scena

Cenaclului “Flacãra” sau la Radiocenaclul “Flacãra”: “Câte drumuri un om ar avea de fãcut /

Pânã ei sã-l considere om? / Câte mãri pescãruºii mai au de bãtut, / Pân-ajung pe nisip pentru

somn? / Câte bombe vor mai sfârteca vieþi întregi, / Pân’ sã le interzicem pe veci? / Rãspunsul,

prieteni, e vânare de vânt, / Rãspunsu-i vânare de vânt…” Aceastã “vânare de vânt”, care a

însoþit, din pãcate, condiþia umanã, de-a lungul întregii existenþe a omenirii, este exprimatã în ceea ce,

aproape ca într-un refren al “Ecclesiatului”, se poate gãsi în sintagma repetatã, spre a fi pãtrunsã:

“Deºertãciune a deºertãciunilor ºi vânare de vânt!“ Aici este competiþia între milenii ºi decenii.

Ecclesiastul, cu tot pãienjeniºul lui de înþelepciuni ºi sfidãri, sau un text moderat, care este fatalmente

restrâns în semnificaþii, dar care are un anumit fel perpendicular de a-l atinge, de a-l gãsi.