Diagnostic microbiologic - ecologia virusului gripei aviare într-o lume schimbătoare

Introducere

Virusurile gripale sunt responsabile de 5 milioane de îmbolnăviri în anii epidemici, însoţite de 250 000-500 000 de decese, în timpul pandemiilor, determinând un număr impresionant de îmbolnăviri (afectează 25% din populaţie). De asemenea sunt recunoscute printr-o variabilitate deosebită, prin modificări antigenice majore, numite shift, prin care rezultă subtipuri virale sau modificări care realizează diferenţe antigenice minore, numite drift, prin care rezultă noi variante de subtipuri virale, ceea ce modifică anual tipurile epidemice aflate în circulaţie.

În prezent ne confruntăm cu un nou tip de virus gripal, impropriu denumit „porcin”, rezultat prin recombinări genetice între virusul uman, cel porcin şi cel aviar, tulpină faţă de care populaţia globului este receptivă în absenţa trecerii anterioare prin boală şi lipsei vaccinării, ceea ce explică de ce acest tip nou de gripă este capabil să genereze a patra pandemie de gripă din ultimul secol.

Scurt istoric

În 1918, Gripa spaniolă, H1N1, a determinat îmbolnăviri care au cuprins 1/3 din populaţia globului,

estimativ 500 milioane

Îmbolnăviri soldate cu 50 milioane decese, din care 60% au fost persoane peste 25 de ani; pentru acel

moment nu sa înţeles legătura între virusul gripal uman, aviar şi porcin.

În 1930, a fost izolat virusul gripal H1N1 la porc şi ulterior la om.

În 1957, a avut loc a doua pandemie de gripă, determinată de virusul gripei asiatice, H2N2, un virus

recombinat genetic între cel uman şi aviar.

În 1968, s-a produs a treia pandemie, prin virusul gripal Hong Kong, H3N2, rezultat tot prin recombinare

între virusul gripal uman şi cel aviar.

În 1976, s-au izolat 200 cazuri de gripă la om în New Jersey, determinate de virusul H1N1, cu un deces,

pentru care s-a decis în octombrie 1976 vaccinarea populaţiei, fiind sistată ulterior.

În 1988, s-a constatat decesul unei gravide, prin pneumonie, în evoluţia unei gripe porcine.

În perioada 2005-ianuarie 2009, au fost raportate 12 cazuri la om în SUA, forme moderate/severe, fără

decese.

Ianuarie 2006-octombrie 2007, 330 de îmbolnăviri la om cu virusul gripei aviare, soldate cu 202 decese,

au făcut cercetătorii să se orienteze spre fabricarea unui vaccin specific, în septembrie 2007, fiind

sintetizat şi stocat un număr de 6 milioane de doze vaccinale faţă de această tulpină

Primele cazuri de îmbolnăviri asemănătoare gripei au fost raportate în 18 martie 2009, în Mexic,

H1N1 fiind identificat pentru prima dată la om în aprilie 2009, în SUA, în California de Sud.

Gripa aviară este un tip de gripă care afectează în principal păsările.

De la primele contaminări prin contact direct pasăre-om din Hong Kong, 1997, s-a raportat un număr semnificativ de infecţii şi decese în Asia de Sud-Est. Rata ridicată a mortalităţii este explicată prin lipsa unui sistem imunitar uman „specializat” împotriva acestui virus. Neavând o istorie de contact cu virusul, riscul de expunere şi de deces este foarte ridicat în cazul omului. Dacă o persoană care suferă de influenză ajunge într-un contact strâns cu o pasăre bolnavă de gripă aviară, există posibilitatea să contacteze boala, infectându-se şi cu acest virus. Cei doi viruşi întâlnindu-se în acelaşi organism gazdă, pot fi capabili de schimb de material genetic, în urma căruia, noul virus rezultat se poate transmite liber de la om la om fără obstacole. Încă nu există dovezi că virusul gripei aviare s-ar putea transmite de la om la om, oamenii de ştiinţă fiind de părere că schimbul genetic încă nu s-a produs.

Toate păsările sunt predispuse la infecţie cu gripă aviară, deşi unele specii sunt mai rezistente la infecţie decât altele. Păsările migratoare – raţele sălbatice, în mod special – sunt sursa naturală de gripă aviară, ele fiind şi cele mai rezistente la infecţii. Virusurile gripale ce infectează păsările se numesc virusurile gripale aviare. Numai virusurile gripale de tip A (toate subtipurile de virusuri gripale A) pot infecta păsările. Dar nu toate subtipurile de virusurile gripale A infectează oamenii şi păsările, între ele există diferenţe genetice substanţiale. O parte de păsări, în special cele sălbatice acvatice sunt gazde naturale a virusurilor de tip A. Subtipurile virusurilor gripale aviare A sunt clasificaţi după antigenii de suprafaţă (hemaglutinină şi neuraminidază), în prezent sunt clasificate serologic 15 subtipuri în baza hemaglutininei (H1-H15) şi 9 subtipuri în baza neuraminidazei (N1-N9).

Subtipurile se caracterizează fiecare printr-o formulă antigenică proprie, care reflectă asemănările şi deosebirile dintre diferitele tulpini. De exemplu, pandemia de gripă la om din anii 1957 - 1958 a fost provocată de subtipul H2N2, iar epidemia din anul 1968, care a pornit din Hong Kong, a fost provocată de subtipul H3N2.