Hiperplazia benignă prostatică (HBP)

1.Introducere (I)

Hiperplazia benignă prostatică este o boală cronică, ce afectează, de regulă, barbații de varstă medie și înaintată, care afectează semnificativ calitatea vieții pacientului. Aceasta reprezintă o îngroșare nodulară a prostatei, cauzată de proliferarea (hiperplazia) celulelor musculare netede și epiteliale în zona de tranziție a prostatei.

În prezent, HBP se încadrează, din punct de vedere clinic, într-un grup mai larg de afecțiuni, cunoscute ca simptome de tract urinar inferior (STUI) . Pe langă HBP, aceste diagnostice includ, de ex., vezica hiperactivă sau insuficiența renală. De aceea, Asociația Europeana de Urologie (European Association of Urology - EAU) în 2013, și-a modificat recomandările, redenumindu-le: ,,Orientări ale EAU referitoare la tratamentul și monitorizarea STUI”. Această abordare bazată pe simptome este deopotrivă mai avantajoasă pentru medic si pacient, în comparație cu perspectiva orientată către organ. În plus, această atitudine permite distingerea stării în care un barbat prezintă prostata marită, deși nu suferă de STUI.

.

1.Introducere (II)

Mărirea prostatei datorită hormonilor apare la toți bărbații odată cu înaintarea în varstă, dar simptomele neplacute ale HBP nu se manifestă întotdeauna. Potrivit cercetărilor anterioare, nu există legatură directă între mărirea prostatei și simptomele HBP. Deși este o afecțiune benignă, aceasta este, de obicei, foarte progresivă și reduce semnificativ calitatea vieții. În același timp, poate conduce la complicații, cum ar fi insuficiența renală acută, formarea litiazei renale, sau urgențe operatorii. Din acest motiv, HBP nu ar trebui subestimată, dimpotrivă, ar trebui atent monitorizată si tratată adecvat în rândul populației de sex masculin.

Modificări histologice cauzate de HBP se pot regăsi deja la barbații aflați în jurul vârstei de 30 de ani; cu toate acestea, boala este tipică bărbaților cu vârsta de peste 40 de ani. HBP poate fi demonstrată histologic la aproximativ 50% dintre bărbații în vârstă de 60 de ani și la aproape 90% din bărbații de peste 80 de ani. În grupul de vârstă 50-59 de ani, 17% dintre bărbați necesită o anumită formă de tratament. În intervalul 60-69 de ani, 27% dintre bărbați sunt afectați, în timp ce 35% dintre pacienții de sex masculin necesită tratament la vârsta de 70-79 de ani. Cu toate acestea, doar între o treime și o jumătate din pacienții cu HBP consultă un medic.

Rolul farmacistului este indispensabil în tratarea pacienților cu HBP, atât în diagnosticare (în sensul de ,,a acapara” și a trimite pacientul aflat sub suspiciune de HPB la medic - și pacientul care nu s-a prezentat încă la doctor), cât și în consilierea privind complianța la tratament, măsurile igieno-dietetice și de îngrijire suplimentară.

2. Mecanisme de apariție (I)

Prostata este principala glandă anexă masculină. La un bărbat sănatos, ea este aproximativ de dimensiunea unei nuci și cântarește cca. 20g. Prostata este situată exact sub vezica urinară și, asemenea unui inel, înconjoară partea inițială a uretrei. Ea este alcătuită, dintr-un număr de așa-zise glande prostatice (epiteliul prostatic) , spațiul dintre acestea fiind umplut de țesuturi de tip conjunctiv (stroma) și celule musculare netede. Atât glandele, cât și musculatura sunt acoperite într-un înveliș fibros (capsula prostatică). Aria în care uretra străbate prostata este menționată drept zona de tranziție. Singura funcție a prostatei este cea secretorie , care determină fluiditatea lichidului de ejaculare și are rol in nutriția spermei. Premisa de bază în HPB este derminată de 2 factori: vârsta inaintată și testosteronul sau forma sa activă de dihidrotestosteron. Acesta este responsabil de multiplicarea țesutului prostatic ,iar secreția sa se marește odată cu înaintarea în vârstă.

Creșterea țesutului prostatic are loc în special în zona de tranziție. Testosteronul este convertit, prin intermediul 5α-reductazei la dihidrotestosteron activ, care,comparativ cu testosteronul, este de 10 ori mai potent. Efectul dihidrotestosteronului pe receptorii specifici este reprezentat de formarea factorilor de creștere, care afectează țesutul epitelial și pe cel conjunctiv, component al țesutului prostatic. Modificările în structurile epiteliale (glandulare) reprezintă așa-zisa componentă mecanică (statică) a HBP. Aceasta înseamnă o evacuare dificilă a vezicii urinare, cauzată de comprimarea progresivă a uretrei prostatice, a cărei determinantă este creșterea în volum a prostatei . Modificările de la nivelul țesutului conjunctiv (muscular) reprezintă așa-zisa componetă dinamică a HBP, care se datorează activării receptorilor α-adrenergici. Rezultatul este un tonus crescut al țesutului muscular neted în stroma prostatei, fapt care, ulterior, agravează obstrucția.