Medicină Egipt Antic Mesopotam

Medicina egipteană antică ne este dezvăluită prin intermediul:

- papirusurilor medicale descoperite printre ruinele diferitelor edificii;

- relatări ale unor istorici antici despre viaţa Egiptului;

- studiul complex (inclusiv radiografic şi cu izotopi radioactivi) al mumiilor şi al unor schelete dezgropate din acest teritoriu.

A. Papirusurile medicale

a) Papirusul EBERS (după egiptologul german Georg Ebers care l-a găsit în anul 1873). Are 20 m lungime, 110 pagini şi a fost scris în anul 1550 î.Chr.

Tradus în germană de H. Joachim. se găseşte la Muzeul din Leipzig.

În fapt este copia altui papirusul scris în anii 2830-2500

b) Papirusul veterinar de la Kahun,

- scris aproximativ în anii 2500 î.Chr.

- descoperit în 1893

- cuprinde doar reţete şi nu descrie boli.

c)Papirusul ginecologic de la Kahun :

- scris în anii 2000 î.Chr.

- conţine sfaturi despre ajutor ce trebuie dat la naştere şi în perioada de lehuzie

d) Papirusul berlinez sau Papirusul Brugsch

- găsit de egiptologul german Emil Brugsch

- compus din trei părţi,

- prima şi a treia scrie prin anii 1700 î.Chr.

- a doua în anii 2052 – 1800 î.Chr. Scris sub faraonii Sondu

e) Papirusul Edwin Smith (1600 î.Hr. şi descoperit în 1930): are 5 metri lungime şi descrie mai ales procedurile chirurgicale ale perioadei. Astfel, sunt menţionate 48 de cazuri de răni ale capului, gâtului, umerilor, pieptului, fiecare caz fiind însoţit de descrieri amănunţite şi urmat de prescripţii. De asemenea sunt descrise fracturile, ceea ce dovedeşte o bogată experienţă, accidentele de muncă fiind numeroase în acea epocă (cum ar fi cele din timpul construcţiei piramidelor).

f)Papirusurile londoneze

Papirusul Hearst – scris în sec. XVII î.Chr., dedicat în special chirurgiei şi arsurilor este cel mai vechi

Papirusul Chester Beatty – nu este exclusiv medical dar conţine capitole despre boli, bolnavi şi medicaţii

Alte scrieri – adevărate tratate de medicină – sunt scrie între anii 1000 şi 800 î.Chr.

Cartea despre vase şi inimă. Secretul medicului. Cunoaşterea mişcării inimii.

Scriitorul creştin Clemens din Alexandria (sec. II d. Chr.) afirmă că au existat 42 cărţi sacre „inspirate de zeul Thor” printre cele regăsindu-se şi cărţi de medicină.

În timpul înfloririi civilizaţiei greceşti la ALexandria, sub dinastia Ptolemeilor (sec. II – I d.Chr. ) o parte din aceste cărţi au fost traduse în greceşte şi incluse într-o colecţie numită HERMETICĂ.

Astfel, cunoştinţele medicale ale egiptenilor şi intrat în tezaurul medicinii eleniste şi apoi romane.

O copie a papirului Ebers reprezintă în fapt cea de-a Iv carte a colecţiei hermetice.

B. Relatările unor istorici antici

Viata din Egipt a fost comentată în:

- Historiile lui Herodot (484 – 420 î.Chr. );

- scrierile lui Pliniu cel bătrân (24 – 79 d.Chr.)

- Biblioteca istorică a lui Diodor din Sicilia (sec. I d.Chr.)

C. Patografia mumiilor:

Principala motivaţie pentru mumificarea cadavrelor a fost cea de natură religioasă. Ca să-ţi continue viaţa în regatul (morţilor) lui Osiris, trupul mortului nu trebuia să se altereze, să se descompună.

Mumificarea avea şi un caracter practic , acela de a evita difuzarea unor boli infecto-contagioase prin putrezirea cadavrelor.

La început conservarea era sumară: - uscarea cadavrului sub un strat relativ subţire de nisip la soarele torid al acestei zone.

Ulterior, preoţii autopsieri – coachiţii – realizau mumificarea astfel:

- scoaterea creierului prin nări cu ajutorul unui cârlig special;

- scoaterea organelor interne; punerea acestora în substanţe spirtoase, aromate; menţinerea acestora în vase speciale închise ermetic: vase canope

- aşezarea cadavrului într-o baie de natron şi menţinerea timp de 2-3 luni;

- înfăşurarea în feşi de bumbac

- introducerea mumiei rezultate într-un sarcofag de lemn al cărui contur sugera silueta umană;

Natronul – sare marină şi (bi)carbonat de sodiu: o soluţie concentrată de bicarbonat de sodiu; sulfat de sodiu, clorură de sodiu

Sarcofagul era pictat cu scene din viaţa defunctului.

Medicul arheolog englez Armand RUFFER a studiat sute de mumii d.p.d.v. anatomo-patologic şi a descoperit:

- leziuni de tuberculoză osoasă (ex Preotul Amen cu morbul lui Pott – coloana deformată);

- leziuni de osteomielită la oasele lungi şi la sinusuri;

- leziuni ale alveolelor dentare – pioreelor ...

Închinători ai soarelui vechii egipteni îl slăveau pe Ra

Zeul suprem, „zeul tată” Amon-Ra

Ra – fiind numele slăvit în Heliopolis

Amon – denumit de locuitorii din Teba (actualul Luxor), cu cca. 650 km la sud

PNEUMATIŞTI – egiptenii antici credeau că odată cu aerul inspirat el ia suflul vieţii, suflul vital permanent oferit de către Zeul Osiris, sesizând în fapt legătura dintre respiraţie şi viaţă.

Suflul vieţii este reprezentat în picturi şi basoreliefuri sub forma unei chei.

Credeau în nemurire, viaţa pe pământ fiind o pregătire pentru „viaţa de dincolo”, cea veşnică din regatul subpământean a lui Osiris.

Nu oricare muritor ajungea acolo.

Cel care aprecia era Anubis. Ele cântarea cu o balanţă „inima” defunctului.

Thot nota rezultatul cântăririi.

Dacă balanţa indica o „inimă” păcătoasă, Thot făcea semn să vină un monstru cu cap de crocodil, picioare anterioare de leopard şi posterior de hipopotam (Amit) care devora sufletul mortului.

Dacă defunctul avea inimă bună trupul era condus pe ape (Nil) într-o barcă, către regatul morţilor.

Zeii cosmici nu se ocupă în mod expres de medicină dar, fiind zei ai naturii, au o legătură tangenţială pentru că viaţa şi moartea, sănătatea şi boala sunt fenomene naturale.

Zeii vindecători (zei medici) sunt implicaţi direct în fenomenul de boală, deci în medicină. Ei au puterea de a feri oamenii de diferite boli sau de a vindeca.

Cel mai important zeu vindecător este IMHOTEP.

Rodul dragostei dintre Thot şi Sekmet ca aspect mitologic,

În fapt a fost un personaj real, care a trăit în timpul celei de a treia dinastii (cca. 2900 î.Chr.)

A contribuit la tezaurul valorilor egiptene ca : arhitect, vizir, medic.

A construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah.

După moarte a fost zeificat.